Va fi iarnă-n Ardeal!
Păunescu spunea-n poem absolut
Că e iarnă-n Ardeal și că ninge prea mult,
Că e pace-n Cer și colinde se aud,
Pe aici pe pământ, din trecut în trecut.Eu mă uit pe fereastră, nu a nins, ploi n-aud,
Sus, la El e seninul, dar în noi e tumult,
Avem ochii spre cer, tot acolo-s și eu,
Pe pământ doar pășesc. Partener? Dumnezeu!Merg pe stradă și simt cum fugim fără rost,
Îmbrățișarea-i uitată precum dulcele-n post,
Oameni triști ce se-ascund sub un zâmbet mascat
Și nu ninge deloc ca-n poemul uitat.Mă-ntorc cu privirea unde pot și unde vreau,
În Biserica Lui cu speranță eu stau,
Nu contează nici frigul, căci iubirile ning,
Lângă altarul Luminii se aude un colindCe ne spune de-un Prunc și de Vestea din an,
Căci e pace-n Cer, va fi iarnă-n Ardeal!
Adriana Tîrnoveanu

Săptămână binecuvântată sa aveti! Mulțumim pentru gândurile bune către noi! Vă las o fotografie cu Brașovul în aer de sărbătoare. Zăpadă nu știu dacă vom avea anul asta, uitându-mă pe prognoze, doar fulguiri ușoare ni se arată. Noi să fim sănătoși! Va îmbrățișez!
Ultimele postari ale lui ADRIANA TIRNOVEANU (vezi toate)
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Oricărui român iubitor de patrie - 24 ianuarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Născută iarna sunt… - 19 ianuarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Boboteaza - 6 ianuarie 2026



