Zilele trecute cineva a afirmat că n-ar mai trebui să le oferim cerşetorilor milostenie, dar să ajutăm altă categorie de oameni: pe vânzători, şoferi de taxi sau frizeri, fiindcă numai aceştia ar avea nevoie cu adevărat de-un leu în plus.

     Bărbatul explicându-ne totodată că vagabonzii nu merită banii noştri, pentru că îi irosesc pe băutură, ţigări şi droguri. Aceste afirmaţii ducându-mă la gândul: „Să fac bine, dar numai mie însumi”.

     Dar, totuşi, mă întreb ce milostenie poţi să faci cu acel vânzător sau frizer, când aceştia sunt angajaţi în câmpul muncii şi având un salariu, nu le lipseşte pâinea de pe masă, iar oamenilor străzii – da.

     Şi apoi, cine suntem noi, să-i judecăm ori să le cerem socoteală ce fac ei cu banii. Ori, ne-am transformat cu toţii în judecători?

     Uitând că, în viaţa asta primeşti ceea ce dăruieşti. Exact ca în cazul următor: Cică, un pelerin i-a cerut pomană unei femei, şi aceasta imediat i-a dăruit câteva haine şi mâncare. Iar când a bătut şi la uşa vecinei, bătrâna i-a dat doar o batistă găurită.

     La scurt timp după această întâmplare, în acel sat a izbucnit un mare incendiu şi toate casele au ars. Atunci, bărbatul a decis să se întoarcă şi să le înapoieze celor două binele făcut. Şi, aşa cum intuiţi, prima a primit hainele şi mâncarea, iar vecina ei – aceeaşi batistă găurită.

     Acest gest al pelerinului dându-ne de înţeles încă o dată că ceea ce dai, aceia ai.

    Numai că, mulţi dintre semenii noştri nu înţeleg acest lucru şi se comportă exact ca şi cizmarul acela care văzând tabloul unui artist plastic, i-a reproşat acestuia că n-a pictat bine sandalele.

     Omul, i-a mulţumit şi și-a corectat greşeala. Dar, când a încercat să-i facă şi alte observaţii, pictorul i-a răspuns:

– Să nu judece cizmarul mai sus de încălţăminte.

     Un sfat de care ar trebui să ţinem cont şi noi. Să nu judecăm lucrurile pe care nu le cunoaştem, bunăoară, inima cerşetorului.

     Dar, dă-i şi uită!