AM ÎNTREBAT O FRUNZĂ…

Am întrebat o frunză căzută-n palma mea,
De a simțit durere când vântul o smulgea.
Și mi-a răspuns sfioasă și abia șoptit:
,, – Eu n-am simțit durerea… Doar Cel ce m-a zidit!

El simte și trăiește durererea tuturor,
El, Care este Singur, Atoate Ziditor!
Acolo, pe Golgota, când trupul i-au străpuns,
Toată otrava lumii în rana Sa a curs..

Eu sunt o biată frunză desprinsă de copac
Și cad în tina rece, covor și pled mă fac,
Mă calcă pașii voștri, zăpezile mă-ngroapă,
Hrănesc pământu-n care copacul seva-și află.

Pe tine de te-ar smulge al vieții vânt tăios,
Privește spre Golgota… la Domnul tău Hristos!
El își întinde mâna, rănită, de pe Cruce,
Și din vârtejul rece la pieptul Lui te strânge.

Și de te lasă singur o vreme, și-ai să cazi,
El știe că ești tare și cât poți tu să rabzi.
Cununa-i pregătită, răsplată ai în cer,
Privește către Domnul și ai nădejde-n El!

Și tu ești tot o frunză de n-ai pe Dumnezeu,
Păcatul te desprinde de Ziditorul tău!
De aceea, om frumos, privește doar în Sus,
Și nu fii doar o frunză! Fii rod pentru Iisus! „

                                          Eliana Popa

– din volumul de poezii ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII” – Editura Grafix, ©2018 Eliana Popa