GHEORGHE VOINEA – Iașul în sărbătoare: Pelerinajul de Sfânta Parascheva

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Iașul în sărbătoare: Pelerinajul de Sfânta Parascheva

    În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

     În Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită în mod deosebit, întrucât de peste 350 de ani moaștele sale se găsesc la Iași.

    Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva reunește la Iași, în această perioadă, sute de mii de credincioși din întreaga lume ortodoxă.

     În dimineața acestei zile, pelerinii se adună pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, într-o atmosferă de profundă evlavie și rugăciune.

    Întrucât Sfânta Parascheva este una dintre cele mai iubite și venerate sfinte ale Bisericii Ortodoxe Române, se apreciază că vor fi sute de mii de pelerini ce vor trece pe la raclă, credincioși veniți pentru a o cinsti, a se închina și a cere ajutor.

    O zi binecuvântată, cu sănătate, liniște, iubire, speranță și armonie, întregului Neam Românesc !  🙏  🇷🇴

 

Gheorghe Voinea, analist,  jurnalist U.Z.P.R.

Citește și: GHEORGHE VOINEA – In memoriam Dumitru Stăniloae (n. 29 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993)

Sursa imagine: basilica.ro

Ultimele postări