VIS
Mă obosește viața uneori…
Și sufletul a obosit, sărmanul!
M-aș odihni în cupa unei flori,
Și-un fluture să-mi fie șambelanul.Dintr-un zefir să-mi țese baldachinul
Și pernă să îmi facă dintr-un nor,
Bondarul să îmi fie arlechinul
Să râd de el pân’ am să simt că mor.Apoi s-adorm pe-o aripă de înger,
În simfonia crinilor celești,
Să îmi croiesc baghetă dintr-un fulger,
Să fac din lume raiul cu povești.Dar tare greu e lutul ăsta, Doamne,
Din care m-ai făcut și m-ai zidit;
Mă trage-n jos, mă ține în piroane
Pe lemnul vieții zace răstignit.
Eliana Popa
Autor: Eliana Popa, poet
Ultimele postari ale lui ELIANA POPA (vezi toate)
- ELIANA POPA – CIOCUL MIC…CĂ E CENZURĂ! - 29 iunie 2026
- ELIANA POPA – RĂMÂNEM DREPȚI - 18 iunie 2026
- ELIANA POPA – POETUL DE PE SOCLUL FRÂNT - 23 mai 2026



