DOAMNE, DE-AȘ PUTEA!

Doamne, de-aș putea s-adun tot nectarul florilor,
L-aș preface-n leac divin și l-aș da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta să se vindece de rău;
Să iubească și să fie, robi supuși la tronul Tău.

Și-aș culege-n dimineți roua primăverilor
Ca să răcoresc cu ea arșița durerilor.
Și aș strânge-n nopți senine toată pulberea din stele,
Ca să-mbrac în strălucire, crucea celor în durere.

Aș mai strânge-n partitură glasul ploilor de toamnă
Și l-aș face cânt de leagăn, pruncilor fără de mamă.
Aș mai strânge-n veri toride, roada pârguită-n grâne,
Pentru pântece flămânde să frământ un colț de pâine.

Din icoane-aș chema Harul care se ascunde-n ele
Și l-aș picura pe pleoape, ochilor fără vedere.
Din altare-aș strânge ruga și aș face-o prescurele
Ca să fie hrană sfântă pentru vremurile grele.

Din cascade-aș lua puterea apelor învolburate,
Ca să trag spre ÎNVIERE toate sufletele moarte.
De-aș putea, le-aș face toate după cum aș ști că-i bine,
Dar pentru că sunt țărână, Doamne-mi pun nădejdea-n Tine!

                                          Eliana Popa