Înălţime: 15 m. A fost acoperit cu plăci de piatră sculptate cu scene din război. ”Tropaeum Traiani” = PROPAGANDĂ pentru romanizarea băștinașilor. Simbolurile funerare aparţinând monumentului de la Adamclisi, gorgonele şi leii funerari atestă fără dubii că monumentul este tip mausoleu, adică funerar şi nicidecum triumfal.

   Concluziile cercetărilor arată că Monumentul de la Adamclisi NU ESTE TROFEUL LUI TRAIAN, iar scenele de pe metope nu reprezintă luptele romanilor cu dacii din iarna anului 101-102 din Dobrogea, ci evenimente MAI VECHI, luptele dacilor cu o armată de invazie venită din Orientul Apropiat, luptă ce a avut loc într-un sezon cald de vară.

   Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător. În loc de asemănări și similitudini cu alte monumente romane contemporane, s-au constatat deosebiri esențiale, pe baza cărora s-au elaborat interpretări noi, ce par mai apropiate de adevăr, fiind sprijinite pe dovezi certe și evidente.

   Descifrarea tainelor acestui monument necesita cunoștințe aprofundate în domeniul culturii spirituale a popoarelor antice, deoarece pe Monumentul de la Adamclisi se află simboluri ce reprezintă taine cerești, cunoscute în antichitate numai de inițiații marilor temple.

   Pământul mustește de vestigii antice, însă pe coloniști nu-i interesează decât de la Evul mediu încoace pentru a certifica migratorii.

   În zona localităţii Adamclisi se afla o aşezare dacică la o răscruce de drumuri, ce duceau de la Dunăre la Marea Neagră. Pe locul fostei comunități dacice, împăratul Traian a înfiinţat o staţiune militară lungă şi a luat naştere o aşezare rurală (vicus) cu caracter civil alcătuită din populaţia locală mai veche şi din noii colonişti.

   Dobrogea prezintă o mai mare bogăţie de reminiscenţe ale trecutului antic. Coridor îngust de trecere între două lumi diferite, stepa eurasiatică şi Europa mediteraneană şi în acelaşi timp anexă firească a unităţii antropo-geografice carpato-danubiene dintre Tisa şi Marea Neagră, Dobrogea a fost străbătută în decursul mileniilor de cele mai felurite neamuri: păstori coborând cu turmele lor din munţii Daciei sau plugari getici statorniciţi la munca ogoarelor încă din vremuri preistorice, călăreţi prădalnici repeziţi din inima Sciţiei în iureş spre ţări cu văzduh mai cald, ori negustori eleni, cărăuşi ai mării atraşi de bogăţia ţărmurilor pontice sau mai la urmă legionari romani trimişi să ţină paza unei întinse împărăţii.

   Iar peste amintirea tuturora, într-un lung şir de secole a răsunat neastâmpărul noroadelor barbare ale Evului Mediu, mânate de Crivăţ tot mai departe. Și apoi, când nici din acest îndelung freamăt de copite, de urlete și de zăngăniri de arme n-au mai rămas în istoria Dobrogei decât pustiul şi tăcerea, peste tot s-a întins, mârșăvia stăpânirii turceşti.

   Atâtea neamuri şi atâtea stăpâniri, toate s-au prefăcut, toate s-au pierdut în nesfârşita urzeală a timpului. Dar toate, din zările neoliticului până în veacurile de strălucitoare lumină ale civilizaţiei dacice şi până în trista epocă a nimicirilor ale migratorilor, şi-au înscris în pământul Dobrogei stăruitoare urme, ascunse în sânul ţărânei sau uitate sub mormane de ruine. Rar se mai poate întâlni un alt colţ de pământ, care pe întindere atât de mică să fi înghiţit o atât de bogată şi de zbuciumată istorie.

   Solul Dobrogei tăinuieşte multe şi însemnate urme, pre – şi protoistorice şi o scormonire a lui, poate da oricând la iveală reminiscenţe, inclusiv ale frământatei epoci bizantine. Pământul provinciei noastre este o voluminoasă şi limpede cronică, pentru a cărei citire este nevoie numai de gestul arheologului, care cu grijă şi cu pricepere să dea la o parte scoarţa vremurilor mai noi.

   Îndeosebi pentru antichitate constituie una din cele mai preţioase archive, fiind depozitara mărturiilor despre viaţa unora dintre cele mai importante comunități ale Pontului Euxin.

Autor: Prof.Dr. Mircea Vintilescu

Citește și: MIRCEA VINTILESCU – Romaniae, hartă din anul 1584