Pe 13 noiembrie s-au împlinit 24 de ani de la moartea lui Gheorghe Ghimpu, cel care la 27 aprilie 1990 a dat jos drapelul sovietic de pe clădirea Parlamentului Republicii Moldova şi a arborat în locul lui tricolorul românesc.

Gestul de atunci al acestui mare patriot a rămas şi astăzi în amintirea basarabenilor, a celor care ştiu cât costă libertatea.

Dar pe mulţi dintre luptătorii renaşterii naţionale i-a aşteptat câte vreo maşină la colţul străzii, în speranţa că li se va închide gura pe vecie ori, odată cu moartea lor, noi, cei rămaşi, vom uita că suntem români.

Aşa că lui Gheorghe Ghimpu i s-a aplicat aceeaşi metodă kaghebistă ca şi altor intelectuali incomozi.

Acesta, în seara zilei de 27 octombrie 2000, s-a pornit spre Donduşeni împreună cu Ion Caftanat, pentru a se întâlni cu veteranii care au luptat în Armata Română. După 3 ore de drum, maşina în care se aflau a fost lovită de un camion. Colegul său a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu, suferind hemoragii interne şi multiple fracturi, a ajuns la urgenţă, unde pe 13 noiembrie a decedat.

Înainte însă de-a se întâmpla această nenorocire, cineva a sunat la spital şi a spus: „Duceţi-vă la kilometrul cutare şi luaţi nişte cadavre”.

Autorităţile au evitat să facă alte investigaţii, ajungând la concluzia că Gheorghe Ghimpu a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac. Nu s-a mai făcut nicio lumină în acest caz, aşa cum nu s-a elucidat nici accidentul lui Dumitru Matcovschi. Şi el, pe 17 mai 1989, s-a pornit către o localitate din Anenii Noi. Pe la porţile oraşului, automobilul i s-a defectat „întâmplător”. Atunci a apelat la un prieten pe care l-a rugat să-l ajute. Acesta din urmă a mai luat cu el o cunoştinţă şi s-au deplasat către locul unde era maşina. Şi în timp ce unul dintre ei s-a întins sub „volgă”, ca să-i descopere problema, în aceştia a intrat un autobuz care se deplasa cu viteză. Iniţial şoferul a declarat că i-a ieşit în cale un copil şi a vrut să-l evite, apoi a spus cu totul altceva, cică ar fi avut în picioare şlapi de casă şi a încercat să-i schimbe cu nişte sandale. De aceea n-a fost atent când a intrat frontal în maşina lui Matcovschi.

Însă despre aceeaşi „neatenţie” s-a vorbit şi în cazul Doinei şi al lui Ion Aldea-Teodorovici. Cel care era la volan tot din „întâmplare” a intrat cu automobilul într-un copac. El şi pasagerul său din dreapta n-au avut nicio zgârietură, dar cei doi mari artişti n-au mai putut fi salvaţi. Dar nici lui Grigore Vieru nu i s-au mai dat zile atunci când maşina în care se afla s-a lovit în temelia de beton a unui panou de publicitate. Apoi şi cea a actorului Grigore Grigoriu a fost lovită frontal de un alt autovehicul care venea pe contrasens. Iar după moartea acestuia, bustul lui din bronz şi cel al băiatului său, Traian, care a decedat şi el tot într-un grav accident, au fost furate de pe mormintele celor doi din cimitirul central de pe strada Armenească din capitală.

Toate aceste accidente provoacă multe semne de întrebare. Mulţi dintre făptaşi n-au fost traşi la răspundere, dar nici nu s-a vrut. Aşa cum nu l-a găsit nimeni nici pe cel care a tras în geamul Leonidei Lari ori pe cel care a aruncat în plină stradă cu pietre în Grigore Vieru…

Dar, în afară de cei câţiva patrioţi pe care i-am menţionat mai sus, au fost şi mulţi alţi lideri ai Mişcării de Eliberare Naţională care au fost ameninţaţi de-a lungul anilor cu moartea, printre care şi tatăl meu, Nicolae Dabija.

Iar unica lor vină a fost că s-au născut români şi au simțit româneşte.

Și atâta timp cât au existat astfel de oameni şi încă se vor mai naşte, Basarabia noastră nu va putea fi îngenuncheată niciodată, fiindcă, aşa cum a spus şi Gheorghe Ghimpu: „Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc”. Şi acesta-i unicul adevăr care rămâne!

PS: Probabil că şi accidentul în care am fost implicată împreună cu soţul meu în 2022, atunci când cineva a intrat frontal în maşina în care ne aflam, a fost tot din „neatenţie” .

Fiindcă tot ce înfăptuiesc kaghebiştii de ieri şi de azi o fac numai şi numai din marea „întâmplare”.

D.D.

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”

Citește și: DOINA DABIJA – ȚARA LIMBII ROMÂNE