Un alt abecedar
Este iar timpul acestei poezii.
Mi-e inima de ceară. Mi s-a topit aseară, când a simțit fiorul sfârșitului de vară și-a ajuns la mine, în așternuturi moi, un zvon că școala-ncepe, iar timpul pare nou.
Am lăcrimat aiurea, așa o dată-n an, și, jur, vedeam aievea – pe mine cu ghiozdan, cu uniforma strâmtă, crescusem mult prea mult, în vara mea cea blondă precum un gălbenuș.
Pe cap mi se sucise-n breton, bentița albă; ciorapii de bumbac voiau să se retragă, pistruii toți stăteau, precum în Carul Mare, la coadă, pe pomeți, în veșnică mirare.
Vedeam în umbre-umbre și pachețelul pus să mă hrănească-n ceasul ce ajungea prea sus. Habar nu am cu ce, era lângă batistă, probabil doar o pâine, dar unsă cu zacuscă.
Mă pieptănam discret, deși n-aveam de ce, trecusem, de o vreme, prin brici de foarfece, iar ceara cea de azi se transforma-n opaiț. Jucau lumini în mine, din amintiri cu ștaif.
Când să adorm puțin, căci prea părea visare, m-am mai văzut o dată, ,,reală întâmplare”, cu mama mea de mână. Eram așa frumoasă! Iar mama? Doamne, mama? O zână și-o crăiasă!
Cu tufănele-n mâini, septembriile-n sân, ținându-mă aproape, cu Ziua Crucii-n gând. Am adormit surprinsă, eram din nou școlar,
Cu tinerețea mamei, un alt abecedar.
Adriana Tîrnoveanu
Fotografia e de pe net, nu îmi aparține, dar cam asa arătam atunci.
Succes tuturor în noul an școlar!
Autor: Adriana Tîrnoveanu
Ultimele postari ale lui ADRIANA TIRNOVEANU (vezi toate)
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Hristos a înviat! - 22 aprilie 2025
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Sălciuța tatei… - 13 aprilie 2025
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Grăbește-te încet - 4 aprilie 2025