PROTOCOALELE SECRETE PENTRU ÎMPĂRȚIREA EUROPEI PROPUSE DE RUSIA SOVIETICĂ ÎN DECEMBRIE 1941 (I)
(Prima parte)
Deși publicul din România știe doar despre celebra scenă a șervețelului cu procente și despre împărțirea Europei din Conferința de la Ialta, din anul 1945, în realitate negocierile pentru soarta continentului după Al Doilea Război Mondial au început cu mult mai devreme, încă din toamna anului 1941.
În timp ce nemții ajungeau la porțile Moscovei și părea doar o chestiune de zile până când vor intra în Piața Roșie, dictatorul sovietic Stalin și premierul britanic Churchill erau deja în schimb intens de mesaje, discutând nu doar termenii colaborării anti-germane, ci și destinul Europei postbelice.
Evoluția acestor negocieri arată că, de fapt, Churchill, mult-hulit de români pentru că ar fi „vândut“ țara rușilor în octombrie 1944 – a vrut inițial ca țările europene eliberate de Germania nazistă să revină la democrație și independență. Doar evoluția ulterioară a lucrurilor l-a făcut pe marele politician britanic să-și revizuiască poziția în conformitate cu realitatea din teren și să propună târgul devenit celebru ulterior, cu procentele de influență anglo-americane și sovietice din Europa Centrală și de Est.
La ora la care Churchill purta acele negocieri (octombrie 1944) cu Stalin, Armata Roșie ocupase deja în întregime România și Bulgaria, trecuse de Varșovia și înainta către Budapesta. Era evident pentru oricine că rușii nu mai aveau de gând să plece din țările ocupate, iar de acolo puteau fi scoși doar printr-un nou război. Dar, după ani de război greu cu Germania lui Hitler, opinia publică din SUA și Marea Britanie n-ar fi fost dispusă la un nou sacrificiu pentru a elibera de bolșevici niște țări îndepărtate, de care mare parte din populație nici nu auzise măcar.
Ca urmare, Churchill a propus celebrul târg prin care România a fost cedată URSS (90% influență rusească, 10% influență anglo-americana) la schimb cu Grecia, unde procentele aveau să fie inverse. În Bulgaria urma să fie 75% influență rusească și 25% anglo-americană. În Ungaria și Iugoslavia s-a discutat despre egalitate, 50%-50%. Polonia era un caz aparte.
Așa cum se știe, la finalul războiului, sovieticii n-au mai respectat, de fapt, nici un acord și au transformat în sateliți toate țările pe care le controlau militar. Dar până să se ajungă aici fuseseră trei ani de negocieri intense, în care Churchill a plecat de la cu totul alte planuri.
La 8 noiembrie 1941, când Stalin era în corzi, iar germanii cuceriseră deja Kiev și Minsk, asediau Leningradul (actualul Sankt Petersburg) și se apropiau aparent decisiv de Moscova, dictatorul sovietic îi trimitea lui Churchill o telegramă în care menționa că relațiile sovieto-britanice „trebuie clarificate“.
Stalin propunea trei mari capitole de discuții: 1. Stabilirea unor scopuri comune în război, 2. Planificarea organizării postbelice a lumii și 3. Ajutorul reciproc pe care și-l puteau acorda în războiul cu Germania.
Aparent, răspunsul lui Churchill părea să fie exact ce-și dorea Stalin. Liderul de la Londra anunța că-l trimite la Moscova pe ministrul de Externe, contele Anthony Eden. În paralel, premierul britanic îi trimitea lui Stalin și un mesaj în care îi spunea că, după victorie, organizarea Europei trebuia făcută în așa fel încât Germania să nu mai fie capabilă de un nou război.
Stalin s-a entuziasmat, părea că britanicii vor dansa de bună-voie după cazaciocul rusesc. I-a răspuns prompt lui Churchill că „diferențele în ceea ce privește sistemul de stat între URSS, pe de o parte, Marea Britanie și SUA, pe de alta parte, nu trebuie și nu pot sa ne împiedice (…) în asigurarea securității noastre comune și în promovarea intereselor noastre legitime. (…) Cred că toate neclaritățile și îndoielile (…) vor fi risipite în cursul discuțiilor cu domnul Eden“.
Existau motive ca la Moscova să se creadă câț britanicii nu vor avea obiecții la planul rușilor de acaparare a Europei Centrale și de Est. Stalin știa că Imperiul Britanic este preocupat tradițional de imensele sale posesiuni de peste mări și că rareori își îndrepta atenția spre Europa. Apoi, britanicii aveau la activ o lungă tradiție de tratate secrete prin care își împărțiseră cu alții sferele de influență.
Stalin însuși făcuse același lucru cu Hitler cu doi ani înainte, în august 1939, așa că ideea sa de a construi un cordon de state vasale care să împingă influența sovietică până în inima Europei avea toate șansele să nu întâmpine obiecții la Londra.
Dezolarea lui Stalin: în loc să împartă Europa, Churchill propunea instaurarea democrației în Europa fără câștiguri teritoriale pentru învingători și construirea unor federații supranaționale puternice, cu forte armate proprii. Primele semnale de alarmă au apărut pentru Stalin după ce l-a pus pe ambasadorul sovietic la Londra, Ivan Mihailovici Maiski, să sondeze terenul pentru a descoperi cât de dispuși la concesii sunt britanicii.
La 1 decembrie 1941, Maiski îl anunța pe Viasceslav Molotov, premierul sovietic, că Eden ar vrea ca în documentul despre principiile politicii postbelice să fie introdus un citat din declarația lui Stalin conform căreia scopul URSS nu este de a ocupa teritorii străine și nici să impună voința sovietica ori a regimului sovietic altor țări.
Stalin făcuse declarația respectivă pur și simplu din calcule politice, nici nu-i trecuse prin cap că ar fi fost luată în serios de cineva, mai ales de britanic. Alarmat, dictatorul l-a pus pe Maiski să mai insiste, pentru a obține noi clarificări. Răspunsul lui Churchill, în loc să-l liniștească, mai tare l-a panicat pe Stalin. Acesta descoperea că britanicii vor, de fapt, să instaureze democrația în Europa, fără ca învingătorii să-și atribuie noi câștiguri teritoriale. Așa ceva era de neacceptat pentru Uniunea Sovietica.
Premierul britanic a spus că Germania trebuie dezmembrată, pentru că singura cale de a lichida pericolul unui nou război (ideea era mai veche, apăruse și la sfârșitul Primului Război Mondial). În schimb, în privința restului Europei, Churchill afirma că URSS, Anglia, Franța și Italia trebuie să existe ca puteri independente, iar statele mici să se unească în federații zonale. Ar fi urmat să apară astfel de federații în Balcani, Europa Centrala, Scandinavia. Spre exemplu, în centrul Europei britanicii voiau construirea unei Federații Ceho-Poloneze.
Ideea lui Churchill poate fi considerată o versiune timpurie a Uniunii Europene de azi. El se gândea că peste aceste federații să existe un Consiliu European care să aibă la dispoziție o armată multinațională. Aceasta urma sa vegheze la menținerea păcii.
Condiția fundamentală de la care porneau sovieticii: păstrarea granițelor obținute prin război și rapt teritorial până la 22 iunie 1941. Acesta a fost momentul în care conducerea de la Kremlin a schimbat brusc strategia. Planurile lui Stalin nu prevedeau în niciun caz întărirea Europei și construirea unui sistem care să facă imposibile viitoare agresiuni armate. Rusia sovietica voia să-și lărgească granițele, nu să se asigure că va fi pace.
Situația din decembrie 1941 era încă una prea gravă pentru ca sovieticii să bată cu pumnul în masă, așa cum procedau de regulă la negocierile cu parteneri mai slabi (nimeni nu uitase cum procedaseră cu doar un an înainte cu finlandezii, românii, letonii, lituanienii și estonii). Așa că Stalin a decis sa adopte o tactică de temporizare și negociere.
La prima întâlnire pe care a avut-o la Moscova cu ministrul britanic Eden, pe 16 decembrie 1941, Stalin i-a spus că susține ideea unei alianțe a statelor „democratice“, care să aibă un organism colectiv de conducere cu o forță militară proprie. Mai mult, sovieticul spunea ca acceptă în principiu și inițiativa lui Churchill de a construi federații zonale în Europa. Însă elementul de bază la care rușii nu aveau de gând să renunțe era acela al sferelor de influență. De fapt, prin aceasta, Stalin demola întregul edificiu propus de Churchill.
„Condiția esențială de la care porneau sovieticii în proiectarea lumii postbelice se întemeia pe restaurarea granițelor sovietice de la 22 iunie 1941, momentul maxim al expansiunii sovietice. Nu lipsit de un oarecare simt cavaleresc, Stalin le propunea partenerilor britanici, cu care dorea să aplice din nou formula protocolului secret de împărțire a sferelor de influență, un complicat sistem de compensări teritoriale, în dauna agresorilor“, scrie istoricul Cosmin Popa în eseul „România și Europa Centrală și de Sud-Est în planificarea postbelică sovietică (1941-1945)“, din volumul „România, marile puteri și ordinea europeană“, coordonat de profesorul Valentin Naumescu.
Britanicii aveau însă o viziune total opusă celei sovietice. Deși foloseau aceleași formule diplomatice și invocau aceleași principii, de fapt Churchill și Stalin înțelegeau fiecare cu totul și cu totul altceva. Eden fusese trimis la Moscova, de fapt, ca să-l asigure pe Stalin că Marea Britanie nu vrea noi achiziții teritoriale și că n-are de gând să-și extindă sistemul ori regulile asupra țărilor slave din centrul și estul Europei.
Britanicii acționau în interiorul unor reguli pe care intenționau să le respecte. Churchill tocmai semnase cu președintele american Roosevelt Carta Atlanticului, care prevedea că la sfârșitul războiului popoarele să-si stabilească singure soarta. Eden venise la Moscova și cu acest obiectiv, să-l determine pe Stalin să-și declare angajamentul ferm față de prevederile documentului respectiv. Bineînțeles că lui Stalin nici prin cap nu-i trecea așa ceva.
Într-un raport trimis lui Churchill ulterior, Eden spunea că este prea devreme să se discute aranjamente teritoriale, deoarece, conform Cartei Atlanticului, așa ceva se putea face doar la sfârșitul războiului, după ce popoarele vizate își vor da acordul pentru așa ceva.
Protocolul secret propus de Stalin britanicilor: Finlanda și România ocupate militar, Cehoslovacia mărită în dauna Ungariei, Iugoslavia mărită în dauna Italiei, Bulgaria urma să cedeze Turciei regiunea Burgas
În realitate, diplomatul britanic s-a văzut, pe parcursul vizitei sale la Moscova, supus unor mari presiuni – cu care nu era obișnuit – ca țara sa să recunoască anexiunile făcute de ruși până la 22 iunie 1941 (10% din teritoriul Finlandei, cotropirea Lituaniei, Letoniei și Estoniei, a jumătății estice din Polonia, a Basarabiei și Bucovinei de Nord de la România).
„În cazul în care ar fi obținut sprijinul britanic pentru restaurarea granițelor sovietice din vara anului 1941, acest lucru însemna și recunoașterea de către Londra a rapturilor teritoriale comise în alianță cu Hitler“, scrie istoricul Cosmin Popa în lucrarea amintită.
Rușii n-au pierdut timpul și l-au abordat frontal pe Eden. Modul în care Stalin propunea împărțirea Europei poate să șocheze azi. Iar în partea ocupată ulterior de ruși chiar așa s-a întâmplat. În schimb, britanicii au refuzat înțelegerea și n-au acceptat, spre exemplu, să transforme Franța într-un satelit unde să-și instaleze baze militare, la schimb cu transformarea României și Finlandei în sateliți cu baze militare sovietice de partea cealaltă, așa cum voia Stalin.
– Va urma –
Autor: Prof.Dr. Mircea Vintilescu
- MIRCEA VINTILESCU – SFÂNTUL VASILE, SĂRBĂTORIT PE 1 IANUARIE - 1 ianuarie 2025
- MIRCEA VINTILESCU – MARIA DE MANGOP - 23 decembrie 2024
- MIRCEA VINTILESCU – ISTORIA PRIMULUI BRAD DE CRĂCIUN CARE A FOST ÎMPODOBIT ÎN ROMÂNIA. - 11 decembrie 2024