Salvaţi-vă ţara!
Citind în presă zilele trecute despre cei care şi-au mai depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, mi-am amintit de o vorbă a lui Grigore Vieru în care spune că: „Ţara n-are nicio vină că pe lângă sfinţi are şi ticăloşi.” Dar, când aceştia îşi mai doresc să ajungă şi-n fruntea unui stat, atunci ticăloşia lor urcă până la cel mai înalt nivel.
Fiindcă n-am auzit nicăieri în lume ca o ţară să fie condusă de o persoană care are o altă naţionalitate.
Aşa cum n-am auzit ca în Italia, Franţa, Germania etc. să candideze la preşedinţie vreun moldovean.
Însă la noi, se poate! Pentru că Republica Moldova e ţara tuturor posibilităţilor. Aşa că, de ce să nu aspire la această funcţie toţi străinii, hoţii şi trădătorii?
Unii care vor ca să dispărem ca neam şi popor ori să transforme această ţărişoară într-o GăgăuziaLand ori ZombiLand, unde limba română şi istoria noastră să dispară aşa cum aceştia şi-au dus la pierire propria limbă şi cultură. Fiindcă cei pe care i-am primit pe pământul acesta şi sunt oaspeţi aici au uitat că sunt musafiri şi iată-i!
Vor să se facă stăpâni, considerând că ţara-i a lor. De aceea au tot dreptul să o conducă, s-o fure şi s-o vândă.
Însă, mă întreb: de ce aceşti domni, care consideră că Rusia-i sora lor mai mare şi se plâng mereu lui „nenea” Putin că în R. Moldova li se încalcă drepturile, nu candidează la preşedinţie în Rusia ori în Turcia? De unde atâtea intenţii bune în inima lor, aşa încât vor să ne elibereze pe noi de noi? Afirmând în casa noastră că: „Eto naşa Moldova!” (Asta e Moldova noastră). Zău? De unde e „vaşa” ( a voastră), măi? De unde aveţi voi ţară?
„Vaşa” e Turcia!, care sunt convinsă că nici aceasta nu v-ar primi, fiindcă nu vă cunoaşteţi nici măcar propria limbă!
Dar oare ce-ar spune astăzi Ştefan cel Mare, care a dus toată viaţa lui războaie cu turcii, tocmai ca să nu ne aflăm sub jugul lor.
Oare ce-ar zice marele Constantin Brâncoveanu, cel ce şi-a lăsat capul să fie tăiat împreună cu fiii săi, doar ca să nu se de-a în legea turcească, spunându-i mezinului Matei: „Mai bine moartea, decât să-ţi vinzi sufletul şi credinţa, fiul meu!”
Şi acum, noi ne vindem ţara turcilor şi moscalilor? Punând în fruntea ei vreun Suleiman?
Candidatura acestor oameni ne umileşte ca popor. Avem nevoie de un preşedinte care să-şi iubească neamul. De un om onest şi un patriot care să facă ceva pentru ea. Nu-i alegeţi pe toţi trădătorii şi străinii.
Salvaţi-vă ţara! Fiindcă aceasta-i a noastră, a ta, şi a mea!
PS. Acest articol nu vizează ruşii şi găgăuzii care trăiesc pe pământul nostru, dar ne-au învăţat limba şi ne respectă!
Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”
- NICOLAE DABIJA – Femeile - 8 martie 2025
- DOINA DABIJA – Când anii s-or sfârşi… - 7 martie 2025
- DOINA DABIJA – Generaţia poeţilor noştri - 3 martie 2025