Ne-am obișnuit de acum deja cu „exagerările” maghiarilor în multe privințe, dar mai ales în ceea ce privește istoria. Dacă tot continentul european cunoaște o istorie a Europei aproximativ la fel, cu mici variații pe ici pe colo, numai la unguri o să găsești o istorie alternativă, croită în așa fel încât pare a fi ca pisica lui Schrödinger, un paradox care să le permită să-și expună în continuare minciunile și aberațiile care nu au nimic de a face cu istoria.

În anul 1715 în actuala Budapestă, pe atunci Offen, erau recenzati 55,6% germanii și doar 19,4% unguri și maghiarizați (cam 25% erau slavii și românii), pentru ca în anul 1891 să mai rămână doar 23,7% germani în timp ce ungurii și maghiarizații să atingă aproape 46,1%!

Între anii 1880 si 1890 structura etnica a municipiului Deva a evoluat astfel: ungurii și maghiarizaţii au crescut cu 293,9%, romanii au crescut cu 21,2% iar germanii au scăzut cu 67,7%! La fel stau lucrurile și despre vechimea prezentei ungurilor din Transilvania!

Colonizarea Transilvaniei a continuat până la începutul secolului XX! O bună parte dintre maghiarii care cer astăzi autonomie în România își datorează prezența pe teritoriul țării noastre din cauza încercării autorităților de la Budapesta de a falsifica istoria prin campanii artificiale de colonizare cu scopul de a modifica raportul demografic între români și maghiari.

Acest proces de colonizare este foarte bine consemnat în documentele vremii dar nimeni nu aduce în discuție aceste colonizări de data recentă atunci când se discută situația maghiarilor din România! De ce oare? Ungurii nu sunt în Transilvania de 800 de ani! Unora nici măcar nu le-a putrezit încă pânza corturilor folosite pentru colonizare!

După mărturia unor izvoare ungurești, și citez deocamdată din volumul aniversar al vestitei societăţi „Emke”, „fanatică şi şovinistă” cum singură se proclamă:

„Odată cu înfiinţarea societăţii „Emke” s-a pornit un curent pentru colonizări. La 12 mai 1886 s-a înfiinţat „Secţia colonizării secuilor” a societăţii „Emke”, sub preşedinţia contelui Banffy Bela şi a deputatului Horvath Gyula.

Statul, în această privinţă a şi stabilit principiul colonizării, desemnând ca teren al acţiunii mijlocul Ardealului, Câmpia, părţile mărginaşe Secuimii şi împrejurimile de-a lungul râurilor spre ţara mamă.

În anul 1916, Statul a realizat colonizări în 21 de locuri, lucru pe care îl consemnăm cu satisfacţie. Opt colonizări au avut loc în Ardeal, iar 13 în Caraş-Severin în Banat. În judeţul Cojocna colonizarea din Sărmaşul Mare (1894), din Cara (1903), de asemenea colonizările din judeţul Turda (Ludoş, Drighin, anul 1903) precum şi cea din Viţa (judeţul Solnoc-Dobâca) au întărit Câmpia Ardealului. (…)

„Ereklye Muzeum” a făcut mult pentru acţiunea lui „Emke” de a coloniza comunele Terihaş, Nimigea şi Baia Mare. Am desemnat guvernului ca locuri potrivite pentru colonizare comunele Feldioara, Armeni, Pişchi şi Pociovalişte”. (p. 390).

Aceste colonizări maghiare în Transilvania, coroborate și cu epurările etnice care au avut loc pe toată durata stăpânirii austro-ungare au făcut viața românilor din aceasta provincie aproape insuportabilă.

Mulți dintre etnicii români erau forțați să treacă la catolicism și apoi erau mai ușor și de maghiarizat. Unii români erau executați rapid după niște „procese” superficiale iar legea era aplicată discreționar, cu scopul intenționat de a rări populația autohtonă.

Din cauza atrocităților și brutalității stăpânirii austro-ungare unii romani ardeleni treceau hotarele și ajungeau chiar și în actuala Ucraină, devenind cazaci. Se încerca a se împiedica exodul românilor din Ardeal, a celor subjugaţi, ce doreau să se unească cu fraţii şi să devină cetăţeni români.

Ungurii doreau ca pe de o parte să scadă elementul românesc din Transilvania, dar pe de altă parte se temea de întărirea demografică a viitoarei Românii.

Citește și: MIRCEA VINTILESCU – RENAȘTEREA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI