MIHAI TÎRNOVEANU – Comunicat de presă

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Comunicat de presă

Frăția Ortodoxă “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință” și Asociația “Calea Neamului” protestează împotriva agresiunii politico-ideologice comisă de Prefectura București, Ministerul Educației și Inspectoratului Școlar al Municipiului București împotriva memoriei rezistenței românești anticomuniste, a martirilor și luptătorilor anticomuniști care s-au opus cu arma în mână instaurării regimului de ocupație bolșevic, dar și împotriva urmașilor acestora și a unor organizații care promovează cinstirea trecutului de luptă al eroilor anticomuniști. Faptul că Institutul „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian, urmașul ideologului comunist Radu Florian, se pare că este inspiratorul acestor decizii care aduc atingere libertății de expresie și memoriei naționale, nu exonerează de răspundere cozile de topor care s-au executat în fața urmașilor bolșevici, care îi interzic, asemenea părinților lor, ca în anii ‘50, pe urmașii luptătorilor anticomuniști. Atât timp cât Guvernul României nu desființează acest institut guvernamental este complice la acest atentat la adresa rezistenței, libertății, onoarei și demnității românești. Cine uită și desconsideră trecutul, riscă să-l repete.

Deciziile abuzive ale instituțiilor mai sus pomenite au ca efect privarea elevilor români de cunoașterea unui capitol major al istoriei românilor. Aceste nelegiuiri survin în contextul în care disciplina “Istoria românilor” a fost exclusă din școlile românești. De asemenea, astfel de decizii sunt făcute în disprețul faptului că statul roman a condamnat comunismul ca fiind un regim ilegitim și criminal, că au fost instituite zile naționale de cinstire a foștilor deținuți politic și a martirilor din temnițele comuniste (9 martie și 14 mai) și că anul 2017 a fost declarat de Biserica Ortodoxă Română anul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Ne adresăm profesorilor de istorie, făcând apel la conștiința lor, să respingă aceste imixtiuni ideologice în învățământul românesc, asemănătoare celor din timpul regimului comunist, indiferent de presiunile la care sunt supuși. Tăcerea și plecarea capului au făcut ca disciplina pe care o predați să fie o cenușăreasă în cadrul învățământului din România. Astfel, numărul de ore alocat istoriei a fost redus, iar istoria românilor, majoritari în această țară, este înlocuită în mod inadmisibil cu istoria altor popoare, fapt care se întâmplă numai în cazul țărilor în care nu mai prevalează interesul național. De asemenea, ne adresăm elevilor: Apărați istoria neamului vostru, trecutul de luptă al înaintașilor voștri, memoria eroilor, sfinților și martirilor români. Atacul împotriva istoriei românilor vizează ștergerea conștiinței identității voastre de români, iar ruperea de modelele exemplare ale românilor vizează ștergerea surselor de putere ale națiunii, prin tentativa de reeducare pe care o exercită factori străini de educația, cultura, civilizația și tradițiile românești. Consecințele acestui tip de acțiuni sunt ruperea continuității între generațiile românești și anihilarea rezervorului strategic al națiunii, tineretul român.

Organizațiile semnatare ale comunicatului sunt solidare cu organizațiile interzise, Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, și vor milita pentru redarea istoriei reale a românilor, cerând solidarizarizarea și a altor organizații românești, în particular, și a românilor, în general, pentru a restabili normalitatea și legalitatea în sistemul de învățământ.

Opriți atacul asupra României!

Români, o țară nu cade singură ci apărarea ei este doborâtă din interior de către dușmanii ei travestiți în buni cetățeni și apărători ai acesteia și mai ales de trădătorii infiltrați în structurile de conducere și administrative. De foarte mulți ani, instituții din cadrul Guvernului României si ONG-uri au declanșat un atac furibund asupra statului român și a valorilor istorice care au susținut acest popor și daca instituțiile de drept nu iau nicio masură, este datoria noastră sa spunem AJUNGE!

De la inființarea lui, Institutul Ellie Wiesel, parte a Guvernului României, finanțat din taxele și impozitele românilor a dus o lupta neobosită împotriva României. Cum altfel putem interpreta activitatea acestui institut care atacă, denigrează și manipulează istoria României și mai ales obsesia împotriva martirilor români care și-au dat viața în lupta împotriva comunismului?

În 1989, românii au ieșit la luptă să se elibereze de sub acel sistem criminal care a ucis sute de mii de români care s-au jerfit pentru credință, libertate, respectarea drepturilor si a proprietăților. Cum putem numi o organizatie care practic apără instaurarea sistemului comunist și crimele lui prin condamnarea din nou a celor uciși si persecutați și a urmașilor acestora?

Prin urmare, solicităm prin prezenta, Guvernului și Parlamentului României desfințarea Institutului Ellie Wiesel pentru activitatea lui împotriva României precum și anularea tuturor actelor normative emise la propunerea acestuia prin care s-a continuat activitatea începută de regimul bolșevic în 1945, anume de a condamna (încă o dată) pe patrioții români care au luptat împotriva comunismului precum și pe urmașii acestora.

Nu putem încheia decât cu cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, un demn apărător al credinței în fața iadului comunist: “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”

         Șeful Frăției Ortodoxe   –   Dan Ciprian Grăjdeanu   

        Președintele Asociației Calea Neamului   –   Mihai Tirnoveanu

 

MT

Citește și: MIHAI TÎRNOVEANU – Pentru ,,Istoria Românilor”! (1)

Citește și: MIHAI TÎRNOVEANU – Pentru ,,Istoria Românilor”! (2)

Autor: Mihail S. Târnăveanul – medic, președintele Asociației Calea Neamului