Ţara mea de dincolo de Prut
« Nicolae Dabija – Un Om, un Ideal, o Românie reîntregită! »
Ţara mea de dincolo de Prut
Ţara mea de dincolo de Prut,Mi s-a dat poruncă să te uit,Să te şterg din minte c-un burete,Patria mea pusă la perete.
Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti,Iar să mă prefac că nu exişti,Iar să mă prefac că nu pot plângeŞi că alta-i ruda mea de sânge.
Ţara mea de dincolo de Prut,Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,Numai dorul te mai apără de rele,Ţară tristă-a Pruturilor mele.
Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,Să bocesc cu câteva cuvinte.Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:Of, mai bine mut – decât peltic!
Iarăşi, cărţile gândite de străbuniMi se zice c-ar fi pline de minciuniŞi că viitorul meu a şi trecut,Ţara mea de dincolo de Prut.
Ţara mea de dincolo de Prut,Am să-ncerc, dacă-am să pot, să uit;Şi, cum scriu la carte-naintaşii,Am să încerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.
Dară dincolo de moarte, ţară-a mea,Nu mă părăsi, nu mă lăsa –Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,Te implor să spui că sunt al tău.
Ţara mea de dincolo de Prut,Mi s-a dat poruncă să te uit.…Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,Uite-mă pre mine Dumnezeu!


Redacția
Când folosim autorul „Redacția”, semnalăm faptul că articolul prezentat este produsul preluării de informații din una sau mai multe surse citate, sau reproduce comunicate de presă ai căror autori sunt nominalizati explicit în text.
În sens larg, „Redacția” înseamnă opțiunea redacției de a prezenta informații din alte surse, pe care le consideră că au relevanță pentru tematica în cauză.
De asemenea, folosim autorul „Redacția” atunci când acoperim subiecte ale căror surse de informare sunt diverse, iar o formă finală a articolului urmează să fie elaborată.
Pentru legătura cu cititorii folosim adresele: redactia@cuvantulnatiunii.ro și geblacus@gmail.com.


