DOINA DABIJA – O dimineață întârziată

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

O dimineață întârziată

În această dimineaţă întârziată, iarba din grădină mi-a şoptit că ai murit. Şi n-am crezut-o. Am zis că-i mincinoasă. Iar ca pedeapsă, am vrut s-o rup. Însă, când să-i smulg rădăcina, de sub stratul de pământ i-am auzit ţipătul mut. Of, cum mai semăna urletul ei cu al meu. Ca şi cum, cineva ne-a exilat în aceeaşi Siberie interioară. Unde firul de iarbă, de atâta plâns, s-a uscat. Iar eu, copilul fără copilărie încă mai aştept să te trezeşti din moarte şi să-ţi scoţi glonţul din piept, ca un ostaş ce-i obligat să intre-n bătălie. Ori să-mi spui că buletinele de ştiri m-au minţit şi s-au umplut de păcate, iar tu te afli la o lansare de carte şi-ai să vii obosit şi târziu.

Dar să nu stau la poartă, să intru-n ogradă şi să te-aştept, chiar dacă ea, casa, e mută şi zăvorul e tras. Anul acesta, cireşul a pătruns pe-o fereastră spartă-n birou şi e gata să înflorească, dacă-l mai las.

Iar când te vei întoarce, vom da în judecată toate agenţiile de presă care au difuzat ştirea tristă despre un poet a cărui moarte nu există.

Până atunci însă, am să mă prefac că-mi este bine şi-n această primăvară întârziată, când mi-e tot mai dor de tine…

Un dor fără vindecare, ce nu va trece niciodată.

Citește și: DOINA DABIJA – Poeţi neînfricaţi

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”