STELIAN GOMBOȘ – Dă-mi, Doamne, în noul an!…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Dă-mi, Doamne, în noul an!…

M-am (tot) gândit ca, personal, ce să-i cer eu lui Dumnezeu, pentru noul an și, nu numai, și, iată, am ajuns la următoarea rugăciune:

Dă-mi, Doamne, în noul an, mai multa credință, mai multă nădejde si mai multa dragoste!…

Totodată, te rog foarte frumos să-mi dai mai mult echilibru, discernământ și dreaptă socoteală!…

Inca îți mai cer mai multa înțelepciune, mai multa răbdare dar, și mai multa demnitate, mai mult curaj insa și mai multa milă!…

De asemenea, vreau să-mi mai oferi mai multa încredere, în Tine și, în mine și, bineînțeles, și în semenii mei, fără insa, a (mai) fi naiv ori credul!…

Îți mai cer, Doamne, sa îmi dai sănătate, sufletului, minții, inimii și trupului, altfel spus, sa ma ții sănătos și cu mintea întreaga, că-i mare lucru acesta!…

Mai dă-mi, Doamne, puterea, calitatea ori capacitatea de a ierta, de a mă ruga, de a ajuta, de a împlini, de a râde cu cel ce râde și de a plânge cu cel ce plânge!…

Nu în ultimul rand, dă-mi, Doamne, virtutea cinstei, a onestității și a corectitudinii, a dreptății și (a) altruismului, a cumințeniei, tăcerii, modestiei și discreției!…

Mai dă-mi, te rog frumos, puterea de nu ma plânge, niciodată, de nimeni și de nimic și sa gestionez, sa rascumpar și sa dramuisc, asa cum trebuie, vremea vieții mele, de aici și de acum!…

In rest, dă-mi Doamne, ce este important, necesar, esențial, fundamental, indispensabil și pretios, valoros ori folositor pentru și, în viata mea, iar, în fruntea tuturor, dă-mi, Dumnezeule Doamne, mantuirea sufletului și a trupului meu! Amin!…

Si, încă ceva, ajuta-ma, pentru a cata oara, sa înțeleg ca, dacă te am pe Tine, sunt totul și am totul insa fără Tine nu sunt și nu am absolut nimic!…

Acestea fiind zise, Iți mulțumesc, în mod deosebit, pentru tot și pentru toate!… Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului și, mă miluiește și (mă) mântuiește, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!…

La mulți, buni, frumoși, sănătoși și binecuvântați ani!

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Despre Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau Crăciunul…

SursaStelian Titus Gomboșteolog, jurist, publicist