DOINA DABIJA – Hoţul nepedepsit

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Hoţul nepedepsit

Toată lumea cunoaşte că Mişcarea de Eliberare Naţională a fost înfăptuită de intelectuali, în frunte cu Vieru, Lari, Dabija, Moşanu, Ungureanu, Ghimpu, Matcaş, Strâmbeanu, etc., care au îndemnat poporul să iasă în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a-şi cere dreptul la limbă, istorie, alfabet şi libertate.

Astăzi, un oarecare Şuric, care se aseamănă mai mult cu un extraterestru decât cu un om, îşi bate joc de toate valorile noastre, inclusiv de tot ceea ce a însemnat pentru noi Marea Adunare Naţională, scuipând în toate idealurile noastre sfinte şi-n tot ce-am obţinut în ’89. Ţinta lui fiind divanul ţării, de unde să ne strivească ca pe nişte gândaci dezgustători. Iar, ca să-şi atingă scopul, acesta apare în faţa prostimii, pe un panou mare cât clădirea parlamentului şi „îngrijorat” pentru soarta ţării îşi şterge „lacrimile” de colţul ecranului, acuzând guvernarea de toate nenorocirile care au loc de la facerea lumii, inclusiv de faptul că măgarii nu pot să zboare.

Însă, dacă el, acest „Robin Hood” al Republicii Moldova, se va cocoţa pe tron, lumea se va îmbogăţi peste noapte şi vor zbura nu numai măgarii, dar şi proştii. Contrazicându-l până şi pe Mihail Sadoveanu care afirmă: „Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să urle de durere!” Aşa că, Şuric, om „generos” se gândeşte numai la zbor, nu şi la durere.

Însă cel mai trist lucru este că românul nostru basarabean se lasă păcălit, minţit, manipulat şi umilit, ignorând şi batjocura rusofonilor, care împânzesc reţelele de socializare cu mesaje de ură contra noastră, râzând de omul nostru adormit şi agramat, care nu s-a dezis nici astăzi de alfabetul chirilic şi limba rusă, şi-n loc să aibă un pic de demnitate, râde ca prostul care aude doar cu o jumătate de ureche şi vede c-o jumătate de ochi.

Dar, dragii mei, credeţi că dacă va ajunge acest extraterestru la putere, va mai avea nevoie de voi? NU! Va umple Siberiile cu oasele dumneavoastră!

Aşa că, dacă mai aveţi un pic de demnitate, nu-l lăsaţi pe acest tâlhar, după care plânge puşcăria, să vă manipuleze şi să vă deznaţionalizeze! Deschideţi ochii şi priviţi adevărul, fiindcă „un popor care îi alege pe politicienii corupţi, impostori, hoţi şi trădători în fruntea ţării, nu este victimă, ci complice!” (George Orwell)

Şi nu cred că vreţi să fiţi complice la dispariţia acestui neam!

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”