VLAD PÂRĂU – ASASINAT ECONOMIC. ÎN PLINĂ CRIZĂ ENERGETICĂ, ÎNCHIDEREA PROGRAMATĂ A MINELOR DE CĂRBUNE CONTINUĂ

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

ASASINAT ECONOMIC. ÎN PLINĂ CRIZĂ ENERGETICĂ, ÎNCHIDEREA PROGRAMATĂ A MINELOR DE CĂRBUNE CONTINUĂ: 350 DE ANGAJAȚI AI CEH DIN VALEA JIULUI, CONCEDIAȚI COLECTIV DE LA 1 OCTOMBRIE. SENATORII AUR AR FI VOTAT COT LA COT CU UDMR ȘI PNL PENTRU ÎNCHIDEREA MINELOR LUPENI ȘI LONEA

În plină criză energetică, deși statele occidentale se întorc temporar la energia atomică și la combustibilii fosili, România închide exploatări de cărbune și concediază mineri, ținându-se cu dinții de Green Deal (Pactul Verde European) de ca și cum decidenții nu ar fi aflat de schimbările și derogările intervenite în ultimele 6 luni în UE. Un număr de 350 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), care lucrează la minele din Valea Jiului, vor fi disponibilizaţi colectiv începând cu data 1 octombrie, primind în schimb sume compensatorii şi venituri de completare.

„Cei 350 de angajaţi se află în preaviz, iar acesta se încheie pe 30 septembrie. Este vorba despre oameni care şi-au exprimat în scris intenţia de a pleca din sistem. Majoritatea lucrează la minele de cărbune, iar câţiva la termocentrala de la Paroşeni. Mai mult de jumătate dintre cei care vor fi disponibilizaţi vor ieşi direct la pensie”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

Personalul disponibilizat va beneficia de plăţi compensatorii în valoare de 10.000 de euro, venituri de completare şi vechime în muncă pentru patru ani, în cazul minerilor, şi doi ani pentru energeticieni, la fel ca şi colegii lor care au plecat din cadrul CEH în anii anteriori.

Disponibilizările de personal de la minele din Valea Jiului se înscriu în programul de reducere treptată a exploatării cărbunelui, prevăzut să se încheie la finele anului 2030, urmând ca până la sfârşitul anului 2032 să se deruleze etapele de închidere subterană, ecologizare a suprafeţelor şi redarea lor în circuitul natural.

În acest context, administratorul special al CEH a menţionat faptul că anul viitor vor fi disponibilizaţi colectiv 100 de angajaţi, în aceleaşi condiţii prevăzute de Ordonanţa 69/2019, a cărei valabilitate a fost prelungită până în anul 2032.

CEH este formată din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan, la care se adaugă Termocentrala Paroşeni (CET Paroşeni).

PNL, principalul habotnic al implementării Pactului Verde European, contraatacă

Minele de la Lupeni și Lonea nu se închid imediat, ci peste 4 ani de zile, conform unui calendar de închidere și de ecologizare stabilit cu Comisia UE, argumentează deputatul PNL Toma Petcu, citat de Știri pe Surse.

„Repet, că am văzut și eu comunicatul celor de la PSD, cele două mine nu se închid imediat, ci peste 4 ani de zile pe un program de închidere și de ecologizare aprobrat cu Comisia Euopeană și dacă cumva dorim și este necesar să prelungim, putem să facem după o discuție cu Comisia Europeană”, afirmă deputatul Toma Petcu (PNL).

Lupta contra „știrilor false”: Minele se închid, dar nu anul acestaDeci se închid

Liberalul crede că „se spun foarte multe neadevăruri și primul mare neadevăr este acela că aceste mine se închid”.

„În continuare, se scoate cărbune din aceste două mine. Avem termen de închidere 4 ani de zile, în această perioadă, oricând, Ministerul Energiei, Guvernul României și Parlamentul, în ultimă instanță, dacă constată că situația energetică actuală excepțională continuă, putem să mergem la nivelul Comisiei Europene și să renegociem acest program de închidere, această perioadă de închidere”, explică Petcu.

Senatorii AUR ar fi votat cot la cot cu USR și PNL pentru închiderea minelor de cărbune

Reacția PNListului vine după ce PSDiștii au condamnat „categoric” votul senatorilor PNL, AUR și USR din Comisia economică și Comisia pentru energie, prin care aceștia au respins amendamentele PSD ce vizau menținerea în funcțiune a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea care deservesc acest complex energetic.

Avocatul Toni Neacșu contrazice afirmația de mai sus, spunând că AUR nu a votat pentru închiderea CET Paroșeni, ci pentru păstrarea tuturor complexelor pe huilă și lignit, inclusiv acesta / PSD-PNL au votat pentru închidere.

Autor: VLAD PÂRĂU – ziarist, poet și muzician, cerulcodrulsiparaul.ro

Citește și: VLAD PÂRĂU – Scumpirea sau îngroparea CFR?