Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 25 martie 2021, o majorare cu 20% a prețurilor biletelor de tren, care se va aplica de la 1 iulie anul curent. „Compania CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant! Demersul aparține conducerii CFR Călători, care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță”, a scris Ministrul Transporturilor pe Facebook.

Pe lângă faptul că se contrazice singur în același paragraf, zicând ba că scumpirea e menită să acopere creșterea prețurilor la carburanți și energie electrică, ba că este necesară pentru investiții și pentru mentenanță, ba că, ce să vezi, modernizările se vor face din fondurile PNRR – deci nu din majorarea cu 20% a tarifelor pentru călători -, ministrul probabil că nu conștientizează ce lovitură va da această decizie companiei naționale de transport feroviar, care și până acum cerea tarife mult mai mari pentru servicii net inferioare.

Reamintim că CFR (nesubvenționat) este cel mai scump mijloc de transport în comun, cu excepția avionului. Prețurile sunt aproape duble față de cele pentru transportul cu microbuzul/autocarul, iar timpii de deplasare sunt de două ori mai mari în cazul trenurilor. Altfel spus, plătești dublu pentru un serviciu de două ori mai prost. În aceste condiții, majorarea cu 20% a prețului biletelor înseamnă punerea pe butuci a CFR, dat fiind că nimeni nu va alege un mijloc de transport mult mai costisitor și mult mai nesatisfăcător.

De exemplu, trenul Sibiu-Brașov face 4 ore pentru 140 km. Mai precis, 3 ore și jumătate cu rapidul sau acceleratul (inter-regio) și 4 ore și 5 minute cu personalul (regio). Linia pur și simplu nu permite deplasarea cu viteză. Nu mai zic de deplasarea Sibiu – București, care durează 6 ore în cele mai optimiste condiții (dacă nu se așteaptă și nu se cedează trecerea altor trenuri prin gări, dacă nu se acumulează întârzieri pe parcurs etc.). An de an liniile se degradează și viteza de deplasare pe anumite sectoare scade și până la 5 km./h, în condițiile în care încă există porțiuni întregi de drum cu linie neelectrificată (între Mediaș și Brașov se circulă cu locomotive Diesel învechite, care, uneori, se mai și defectează în timpul cursei, blocând linia și așteptând o înlocuire care se face cu mare greutate).

Toate aceste considerații și altele mai amănunțite le-am enumerat într-un articol din 2017 publicat pe vechiul meu site de presă, Telegraful Nostalgic. Situația nu s-a mai schimbat între timp – altfel decât în mai rău. Republic integral articolul intitulat „De-ale infrastructurii” mai jos:

De-ale infrastructurii

Marți, 24 octombrie 2017, cel mai recent ministru al Transporturilor, dl. Felix Stroe, a luat taurul de coarne în privința veșnicului dezastru de la Căile Ferate Române, schimbând cu totul paradigma. Ba nu! Schimbând din funcție pe șeful de la C.F.R. Infrastructură, dl. Marian Chiper. Gest eroic care schimbă, în fapt, nimic, după eterna rețetă românească a țapului ispășitor: e mai de folos să moară un ”cap” pentru popor, ca să punem în capul instituției, altfel total nereformate, pe un altul. Acțiunea de fațadă prin care un Felix a dat de pământ cu un Chiper e motivată ca fiind ”un prim semnal că lucrurile nu mai pot continua în această manieră”. Păi, zic, să schimbăm maniera, domnilor manierați! Dar, mai bine, până să ne luăm de maniere, să schimbăm SUBSTRATUL problemei, adică infrastructura învechită. Schimbând ca pe traverse șefii de la CFR Infrastructură, nu garantăm cu nimic că vom schimba infrastructura, tocmai buba de care ne plângeam. Nu facem decât să punem haină nouă pe un corp bubos, fără a curăți întâi de toate corpul. Deși, ”haina nouă” se prea poate să fie și dânsa tot din ”vechea gardă”.

O schimbare la fel de inutilă ca și propria demisie.

E de-a dreptul ridicolă convingerea unui ministru al Transporturilor că, prin decapitarea vreunui șef de la Infrastructură, se va schimba eventual și situația  infrastructurii feroviare. Decapitându-şi un subaltern, aflat sub răspunderea lui directă, s-a decapitat, de fapt, tot pe el. Să schimbăm mai bine liniile de tren, decât șefii de departamente !

”Să fie reformă, primesc! Dar să nu se schimbe nimic…” (I.L.Caragiale, O scrisoare pierdută)

Ca s-o dreagă cu busuioc, a mai spus dl. ministru şi ceva despre “lipsa de respect faţă de călători”, dovedită de crasele întârzieri acumulate de trenurile companiei feroviare de stat. “Funcţionarii sunt în slujba cetăţenilor, şi nu invers!”. Frumoase vorbe, parc-ar vorbi chiar despre propria-i persoană, până la urmă! Că și un ministru e un fel de angajat al poporului, nu  un jupân pe seama lui ! Asta dacă noi n-am şti în ce ţară trăim, în ce fel administrată și de către  ce fel de funcţionari.

Dacă ministrul n-ar fi pățit-o, problema ar fi fost ca și inexistentă.

În spatele unor vorbe mai dulci decât limita diabetului, stau de fapt nişte realităţi crâncene, pe care cu toţii le cunoaştem, încă dinainte să le descopere şi dl. ministru, cu aerul unui nou-născut revoltat de existenţa răului în lume. Dar, să ne lăsăm seduşi de diagnoza acestui “lup” care strigă să demaşte pe “lupii” din propria-i subordine: proasta gestionare/administrare a reţelei de cale ferată, întârzierile nejustificate în mersul trenurilor, neanunţarea călătorilor în timp util, situaţia generală (proastă!) din cadrul C.F.R. infrastructură.

Că de n-ar fi, nu s-ar povesti!

Iată cum o anomalie  pe care o suportă zilnic nenumărați cetățeni, devine subiect de preocupare publică doar când vreun puternic al zilei o pățește pe pielea lui: surse neoficiale au relevat faptul că nemulţumirea reală a d-lui  ministru nu s-a tras din grija pentru respectul faţă de călătorii de rând, care şi-au dobândit cu timpul,  faţă de orice derapaj, imunitatea omului păţit, ci față de situaţia personală în care s-a aflat, călătorind cu un tren Constanţa-Deva, care a întârziat o oră până la Deva. Doar o oră? Ar putea să se considere norocos, dacă ar şti cât ştim noi, ceilalţi!

Deșteaptă-te, Române! Doar la breaking news.

Mi se pare simptomatic pentru starea profundă a României faptul că nu se iau măsuri pentru eficientizarea transportului feroviar până ce un politician nu merge, din greșeală, el însuși cu trenul și că abia atunci ne deșteptăm brusc, ca de o mare noutate, aflând parcă întâia dată că trenurile întârzie. Starea asta de fapt e valabilă nu doar la Transporturi, ci în toate domeniile de activitate publică sau individuală. Memoria noastră colectivă funcționează ca o grandioasă tabula rasa: suferim toată viața repetând aceleași greșeli, în fața cărora ne trezim puși ca pentru prima dată. După care uităm tot și o luăm de la început!

Cine a pățit întârzieri ale trenului mai mari de o oră înseamnă că n-a avut …răbdare de ministru! Sau, atitudine?

Pe scurt, în ţara noastră, cu mici excepţii de tronsoane de linie ferată, modernizate din fonduri europene, pe restul liniilor, moştenite din comunism (şi degradate constant în 30 de ani de “autism” post-decembrist, în care nu s-a mai reparat şi nici construit nimic), trenurile circulă cu viteze net inferioare capacității de rulaj chiar a celei mai vechi locomotive. Totul din cauză că liniile foarte vechi, pe traverse de lemn, au un grad de uzură prea mare ca să mai permită deplasarea cu viteză a trenurilor. Dacă o locomotivă Diesel-electrică fabricată în anii 1970 la uzina Electroputere-Craiova sub licență belgiană ar putea și astăzi să ruleze cu 80 de km/h, în fapt, restricțiile de viteză, date de starea precară a liniilor (a INFRASTRUCTURII) sau de condițiile meteo nefavorabile fac ca unele trenuri să se deplaseze cu ”uimitoarea” viteză de 20-30 km/h (când e caniculă, linia ferată, mai precis Fer-ul din ea, suferă modificări ale formei, la temperatură înaltă, care pot duce la deraierea trenului, dacă acesta nu adoptă o viteză…precaută) . Mai mult, unele tronsoane de linie au rămas ne-electrificate de pe vremea lui Ceaușescu, motiv pentru care sunt deservite de locomotive pe motorină, care nu pot dezvolta viteze comparabile cu cele ale locomotivelor electrice. De ce, spre exemplu, pe distanța București-Sibiu, linia electrificată ”pe vremea lui Ceaușescu” ține doar până la Brașov, după care, înspre Sibiu se circulă pe motorină, nefiind prelungită electrificarea în toți acești ani, rămâne un mister.

De ce n-are ursul coadă

În afara vitezei proaste, alt viciu major e lipsa de legături directe între un punct A și un punct B, chiar pe distanțe foarte mici, ceea ce face ca omul să fie nevoit a schimba trenurile cel puțin o dată, dacă nu de 2-3 ori, cu tot timpul mort afectat nu doar transferului, cât și așteptării…legăturii. De asemenea, din cauză că liniile au fost gândite în funcție de magistrale care să conecteze toate localitățile dintr-o regiune, și nu în funcție de interesul de a străbate un traseu inter-regional, de la un capăt la altul al țării, vă puteți trezi că faceți drumul pe o rută mult deviată, ocolul costând și el o mulțime de ore în plus. Da,ore!

Călătorului îi șade bine cu drumul!

Din toate aceste motive, un drum cu trenul e de 2-3 ori mai lent decât unul pe șosea, iar prețul, din cauza lipsei clientelei, e de 2 ori mai mare decât la microbuz/autocar. Iată de ce mersul cu trenul devine ”un lux” (a se citi: risipă) pe care nu ni-l permitem, sau pe care preferăm să îl ocolim, dar din cu totul alte pricini decât considera un fost ministru al Transporturilor, când afirma că ”trenul este un mijloc de transport de lux”.

Fapte, nu vorbe!

Să luăm niște exemple concrete! De pildă, între Sibiu și Alba-Iulia, pe o distanță de circa 90 de km., nu există tren direct (cu o singură excepție notabilă), iar timpul călătoriei se ridică la 3 ore. Sibiu-Brașov, pentru 140 de km., 3-4 ore. Sibiu-Cluj, 4 ore, dacă nu schimbi trenul în Vințu! Toate trenurile care pleacă din Sibiu spre Vestul țării trebuie schimbate în Mediaș sau Vințu.

N-am găsit altă rimă!

Bine, mă,maestre, mă! Ai auzit de Vințu de Sus? Nu-i nimic, o să faci cunoștință cu Vințu de Jos. Poate așa ne mai  amintim și de celebra comedie ”N-am găsit altă rimă”, cu Toma Caragiu!

Pun totul pe osingură carte! România lucrului bine f**ut!

Ei, și vorbim încă de rute pe distanțe foarte mici, nu de cele care, teoretic, ar trebui să unifice țara. Dar, să facem o ”perversiune”, imaginându-ne niște trasee mai mari: Sibiu-Suceava, 14 ore. Arad-București Nord, 12 ore. Timișoara-Iași, 16-18 ore. Oradea-Sf. Gheorghe, 12 ore. București-Chișinău, 14 ore. Constanța-Arad, 14 ore. La toate aceste intervale enorme, se adaugă întârzierile dobândite pe parcurs, fiindcă drumu-i lung! Așa cum a pățit-o dl. ministru Felix cu trenul care-l ducea la Deva, tren care, cu siguranță, nu a acumulat o oră întârziere doar din pricină că mergea încet, cât din cauză că venea…de prea departe (de la Constanța)!

Trenul internațional București-Viena se târâie 45 de minute doar pe raza Sibiului, și cu asta am spus totul !

Am să vă povestesc câteva pățanii ceferiste ”de cursă lungă”, care țin de domeniul unui teatru al absurdului. Ca să ajung de la Sibiu la Iași, a trebuit s-o iau către Buricul Pământului din Ardeal. Ați ghicit, Vințu de Jos! De la Sibiu la Vințu, am luat un tren București-Viena, apoi am schimbat cu Timișoara-Iași. Inutil să vă spun că am ocolit tot Ardealul până în Maramureș ca să cobor prin Bucovina spre capitala Moldovei, ajungând la Iași cu vreo 2 ore întârziere, adăugate la alea 14 din Mersul trenurilor. Dar, ceea ce mi-a atras atenția în mod special, a fost că… nu mai ieșeam o dată din Sibiu! Din cauza restricțiilor de viteză, date de linia ferată foarte degradată, trenul București-Viena s-a târâit din Gara mare și până la periferia Sibiului preț de 45 de minute, pe ceas! Tren internațional! Să mai adaug și că timpul cât se leagănă acest tren prin Ardeal e dublu față de cât îi mai trebuie să străbată Ungaria toată și o parte din Austria? Fix același tren, cu aceeași locomotivă! Dar, altă linie!

Tu rămâi la toate…rece!

Între paranteze fie spus, o caracteristică aparte a tuturor trenurilor noi sau recondiționate este nenorocita de instalație de climatizare, totdeauna blocată pe maximum, și imposibil de oprit. De asemenea, proasta compartimentare a vagonului, dar și dotarea lui cu scaune mici și țapene, în care nu te poți îndoi de spinare și nici nu poți să sprijini capul. Dacă ai ghinionul să fentezi distanța lungă prin alegerea unui tren de noapte, în ideea de a petrece timpul gigantic dintre plecare și sosire printr-un pui de somn, vei constata că te afli în același compartiment cu jumătate din vagon (Unde-s mulți, puterea crește! Gălăgia, la fel.),  că ar trebui să dormi cu spatele mai drept decât catargul drapelului, din cauză că scaunele sunt verticale și inextensibile, ba mai mult, teribil de strâmte și  înghesuite, din economie de spațiu. În fine, clima va merge la maximum toată noaptea, deci te vei trezi fie mort de frig, fie baltă de sudoare, și niciodată nu vei avea suficiente haine ca să ”reziști”. Pentru că,de! Civilizația a fost concepută nu să ne facă viața mai ușoară, ci să o complice ireversibil. Ciudat că în epoca omniprezentului confort tehnologic, nici butoanele și nici softurile nu pot fi controlate, ca să nu zic … condiționate. Ca aerul!

Momentul ăla când … nu ai pat și dormi în frigider!

Tren  internațional, într-o perioadă când nu era caniculă, ba chiar pe timpul nopții, când oricum e răcoare, a mers cu instalația de climatizare blocată pe rece bocnă până dimineața, în ciuda solicitărilor repetate ale călătorilor, care n-au avut de ales decât să suporte cu stoicism glaciațiunea,să doarmă cu gecile pe ei și a doua zi să-și cumpere medicamente pentru căile respiratorii.Totul în disprețul clientului, pe banii clientului, pe bani mulți, la prețuri nesimțite și în condiții improprii!

Locul unde și împăratul se duce singur

Să vă mai povestesc ceva romantic despre WC-urile din tren sau de prin gări? Faceți singuri un pelerinaj, dacă se poate, nocturn, la gara din Teiuș! E demnă de ”Welcome to the Hotel Cișmigiu!”, o baladă marca Vama Veche, formția: ”Vreau o budă decentă șiun duș cât-de-cât”. Decât că, la Teiuș, vă veți lecui pe viață de chemările naturii! Vorba altui cântec: Drumul gării din Beclean, și-o budă de ardelean, hai, hai, inimă, hai!

Metroul de la miezul nopții: ce-am avut și ce-am pierdut!

Altă dată a trebuit să merg de la Sibiu la București. Tot cu un Inter-Regio care venea de dincolo de granița de Vest. Doar până la Brașov avea deja o întârziere de o oră. Trenul trebuia să ajungă la București undeva după 11 seara, de așa natură încât se puteau prinde ultimele metrouri, înainte de închidere. N-a fost să fie! A ajuns binișor după 1 noaptea și, sincer, nu a plătit CFR-ul niciun taxiu bucureștean pentru călătorii care n-au avut cum ajunge să prindă ultimul metrou!

Să prinzi avionul cu trenul !

O situație similară, dar mult mai gravă! Am întâlnit acum 2 ani în Sibiu o persoană  de cetățenie franceză care, seara, își căuta cazare, din cauză că pierduse un avion la Cluj, din motive de … CFR ! Persoana lucrase în Sibiu, luase un tren spre Cluj (4 ore conform programului), de unde urma să se îmbarce pentru a ajunge înapoi în Franța. Din cauza întârzierilor de pe traseu ale trenului, persoana a ajuns la Cluj cu 2,5 ore mai târziu și a pierdut avionul. S-a întors la Sibiu peste noapte, urmând ca a doua zi să plece spre București să își caute un zbor din Otopeni spre Franța.

Noi ne ocupăm doar cu biletele de tren.

Bineînțeles, C.F.R. nu a catadicsit să ofere nici o despăgubire, sub pretextul că poate returna prețul biletelor de tren, dar că nu e în drept să achite contravaloarea biletelor de avion (avionul pierdut din aeroportul clujean). Un român poate pricepe o asemenea ticăloșie, că-și cunoaște țara, dar explică-i asta francezului!

Și se-aprinse-n el o forță, dar se stinse ca o torță!

Prima mea amintire cu trenul de la Brașov la Sibiu a eșuat glorios în gara din Codlea, prima haltă după ce-ai părăsit Brașovul. Trenul personal s-a oprit la Codlea preț de câteva ore bune, din cauza unei ”Săgeți Albastre” avariate, care avea roțile blocate, blocând astfel și linia. Nu putea fi tractată, remorcată, împinsă. Din cauza ei nu puteau trece nici trenurile care veneau din sens invers, unele, internaționale. Nu exista personal specializat în astfel de trenuri…de producție nouă (Săgeata Albastră, care azi deservește rute Regio, la începuturi era considerată tren de lux, de la Rapid în sus)! S-a așteptat aducerea unor specialiști din alt oraș, nu mai știu dacă din București. Ar fi trebuit să ajung la Sibiu înainte de prânz, dar, cu tot cu cele 4 ore în care trenul a mai și mers (după eliberarea Codlei de către ”trupele române” de intervenție), am ajuns binișor pe după-amiază. A la guerre, comme a la guerre!

Din cauza lucrărilor de pe traseu, la o modernizare care nu există !

Cea mai hazlie a fost, totuși, o pățanie dintr-o seară, când mă întorceam de la Brașov la Sibiu, cu personalul – deși dura 4 ore, era totuși mai ieftin decât cu rapidul, care făcea 3 ore pe bani dubli! În halta Mohu, la nici 10 km de Sibiu, a plesnit locomotiva, acea relicvă Diesel-Electrică ce deservește zona Sibiului, ne-electrificată de când cu apariția trenurilor și până azi! Până să o decupleze și să aducă altă locomotivă din Sibiu, a mai durat o oră, peste cele 4 deja trecute. O oră de stat pentru o distanță care, cu mașina, se parcurge în 10 minute. În tot acest timp, auzeam prin telefonul persoanei care mă aștepta în Gara din Sibiu, cum se anunţa: “Din cauza LUCRĂRILOR DE PE TRASEU, trenul Bucureşti-Sibiu va avea o întârziere de … X minute. Vă rugăm să ne scuzaţi!”. Doar că pe traseu nu exista nici o lucrare în acel moment, în afară de lucrarea de stingere a incendiului la defuncta locomotivă, iar trenul a stat oprit şi fără lumină-căldură la nici 10 km. de destinaţie, vreme de o oră. Înecat “ca ţiganul la mal” !

Doi ani pe-un picior!

Măcar a ajuns de la Braşov la Sibiu, totuşi! În 2009 în judeţul Sibiu a fost afectat un pilon de pod feroviar peste un râu minuscul (practic, un pârâu mai mare!), între haltele Arpașu și Porumbacu, făcând imposibilă circulația trenurilor între Sibiu și Brașov. Culmea, pe podul acela tocmai trecuse ”cu succes” un tren, iar mecanicul de locomotivă al trenului următor a observat în ultimul moment că linia ferată suferise … mici contorsionări! Dacă nu ar fi fost vigilent, tot trenul lui s-ar fi dus în râpă, având parte de primul accident feroviar de proporții din România. După sistarea curselor directe Sibiu-Brașov, s-a propus o variantă ocolitoare prin Sighișoara, cu care ajungeai la Brașov în 6 ore! Având în vedere că distanța liniară Sibiu-Brașov e de doar 140 km, vă dați seama că nimeni nu a mai mers cu trenul. Mă întreb, totuși, cum s-a procedat cu internaționalul Viena-București, supranumit tramvaiul Sibiului (de face 45 de minute străbătând orașul), care trece în mod normal prin Sibiu și prin Brașov, în drum spre București? Știți cât le-a luat stimabililor lucrători de la Infrastructură să repare pârlitul de picior de la amărâtul de pod? 2 ani! Doi ani în care nimeni nu a mai circulat pe ruta asta cu trenul. Cred că asta spune totul.

Și-am încălecat pe-o locomotivă, și v-am spus o poveste naivă!

Revenind în epoca în care Infrastructura C.F.R. se revoluționează prin schimbarea unui șef cu alt șef, lipsa de infrastructură rămânând neschimbată, și asta doar din cauză că un ministru a descoperit accidental realitatea, călătorind de fraier cu trenul, în loc să plece cu bolidul pe Valea Oltului în sus, blocând șoseaua prin escorta oficială, cum fac alți … demnitari de rang înalt, deși au pornit-o inițial la pas (ba chiar pas cu pas), revenind deci în neverosimilul mileniu III românesc, vă spun sincer că nu mai aștept ziua în care om ajunge luminița de la capătul tunelului, nu că n-ar exista luminița, dar, cu atâtea schimbări la Infrastructură, sigur nu mai există tunelul. Să facem literatură de anticipație, să ne imaginăm un vortex în loc de tunel, și transport instantaneu de persoane prin ”We Transfer”, în loc de călătorii de 16 ore + întârzierea prin C.F.R. sau aglomerări de autoturisme care circulă bară la bară pe șosele cu două benzi, în loc de autostrăzi care să unească Țara măcar la Centenarul Marii Uniri ! Sunt încrezător în inventivitatea poporului român, știind că românii au adoptat mereu cu prioritate soluții de ultimă generație, încă dinainte de a le perfecționa pe cele clasice (am avut mereu, de exemplu,mașini străine, dar cu instalație GPL, din cauză că benzina-i scumpă, sau telefoane super performante, dar la care nu ne permitem să plătim un abonament, că-i mai ieftin pe cartelă Pre-Paid). Așa că vă doresc:

Virtute și sănătate, s-avem autostrăzi și căi ferate !

Sursa: VLAD PÂRĂU – ziarist, poet și muzician, cerulcodrulsiparaul.ro