Martirizarea Părintelui Aurel Munteanu în aceeași zi în care a urcat la Ceruri Avram Iancu, 10 septembrie 1940.

,,Mai bine murim aici, în colbul drumului, decât să cedăm din sfântul pământ strămoşesc.”

Transilvania de Nord a fost cedată fără luptă armată, dar NU fără luptă. Sute de preoți ortodocși au rămas ca eroii în parohiile lor, luptând pentru identitatea națională, de multe ori chiar cu prețul vieții. Moartea martirică a Părintelui Protopop de Huedin, jud. Cluj, Aurel Munteanu, s-a petrecut în primele zile ale Dictatului de la Viena, în centrul orasului Huedin, în zi de târg, 10 septembrie 1940. În drumul său spre înmormântarea unui creștin, Părintele Aurel a fost oprit de un grup de horthysti, civili și militari, fiind luat la bătaie cu pumnii, picioarele și bâtele. Calvarul a durat 4 ore. La final, un măcelar i-a înfipt un baston în gură, până când i-a ieșit prin ceafă. Trupul neînsuflețit a fost îngropat sumar în țărână la marginea orasului, împreună cu cel al gardianului Ioan Nicula, ucis deasemenea în chinuri pentru faptul că i-a sărit în ajutor părintelui. Familia nu a putut să-l îngroape creștinește decât după mai bine de zece zile, iar mulțimea românilor venită la înmormântare a fost împrăștiată de jandarmi. A doua zi, mormântul a fost profanat, crucea fiind smulsă din pământ, iar florile depuse zdrobite în picioare. Criminalii părintelui Aurel au fost ”condamnați” de justiția horthystă la 2 și 3 luni închisoare cu suspendare. Așadar au fost eliberați. Motivarea instanței pentru eliberarea lor a fost următoarea: ,,…ei se aflau într-o stare sufletească care explică amărăciunea și emoțiunea puternică de care au fost stăpâniți și care putea ușor să provoace excese din partea celor plini de fericirea eliberării și cuprinși de sentimente patriotice …iar mobilul faptei lor a fost acel sentiment general omenesc care este normal pentru toți adevărații membri ai unei națiuni demne.” (raport al Ministerului Afacerilor Străine). S-a dat astfel liber la orice fel de atrocități.

Părintele Protopop Aurel Munteanu a fost un simbol al luptei românești iar atunci când a ales să nu plece din Huedin spre locuri mai sigure, era perfect conștient ce riscuri își asumă. Uciderea Sfinției Sale și practic, achitarea vinovaților, s-a vrut a fi un exemplu groaznic pentru toți românii și a constituit un mod de lucru al politicii de ocupație din anii 1940-1944.

În 1919, părintele a trecut pe lângă moarte atunci când trupele bolsevice ale lui Bela Kuhn din Transilvania au tras asupra lui la Valea Drăganului. Dumnezeu l-a ocrotit atunci pentru ca românul nostru să-și poată împlini destinul. Si l-a îndeplinit. A fost membru în Marea Adunarea Națională de la 1918 care a votat Unirea, a înființat și condus Despărțământul Huedin ASTRA, a organizat numeroase conferințe românești si comemorărări a celor uciși de trupele comuniste în 1919, a ctitorit Catedrala Moților din Huedin, a făcut politică națională și mai presus de toate a zidit în inimile românilor din Apuseni conștiința identitară și credința ortodoxă. În puținele zile ce i-au fost date să le trăiască după instaurarea Dictatului, i-a încurajat pe oameni, le-a ridicat nădejdea națională, spunându-le că Dumnezeu nu va îngădui mult timp asuprirea, rămânerea lui ”la post” fiind cea mai înaltă mărturisire a Cuvântului și a faptei sale. A fost la modul cel mai concret un model exemplar românesc. De aceea a și fost omorât într-un mod ”exemplar”.

Dumnezeu sa-l odihnească în pace!