Dedeș bea din piele,
Pieleș bea din carne,
Carneș bea din os.
Cine m-a vrăjit din senin
să bea venin
și otravă și fiere –
durere – durere – durere!
Știu că nu mă pot înălța
mai presus
de gândurile mele
rebele.
Sunt un Dac decadent,
blestemat
de Iele.
Ah, le-am văzut!
Sfintele,
Bunele –
Line ca apa,
Moi ca mătasea,
Dulci ca mierea.
Într-o noapte albă le-am văzut
dănțuind
după ritmuri străvechi.
Și de-atunci
nu mai am pace pe lunci,
nici în codru, nici pe munți,
nici pe iarnă, nici pe toamnă,
nici pe vară-
primăvară,
nici sub dalbul de mesteacăn
și nici doina s-o mai tragăn.
Vreau să rup o floare,
văd un ochi de Ielă,
vreau să merg prin iarbă,
văd gene de Ielă,
Plopul când foșnește,
Iela mi-o vestește.
Numai tu, iubito,
mă poți feri
de blestem de diochi,
de Ielă,
de schelă,
numai tu, iubito, numai tu!
Ci ascunde-mă repede·
printre amintirile tale!
Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist
- ADRIAN BUCURESCU – Aur, argint, nestemate și flori - 18 aprilie 2024
- ADRIAN BUCURESCU – Leacuri arhaice: Brusturele - 14 aprilie 2024
- ADRIAN BUCURESCU – Etnobotanică daco-română: Trandafirul - 10 aprilie 2024
