Se pare că de la această poezie i s-au tras vieții lui Mihai Eminescu toate consecințele ulterioare: primele semne ale bolii, “liniștirea” lui gazetărească, tratamentul îndelungat și neadecvat și, în final, regretata trecere prea timpurie, prea nedreaptă, în Veșnicie.
Doina, a fost compusă special de Poet pentru a fi recitată cu înflăcărarea-i caracteristică la momentul inaugurării statuii ecvestre a Domnitorului Ștefan cel Mare din fața Palatului Ocârmuirii (fosta Curte Domnească ) de la Iași, la care a asistat Curtea Regală a României, toată elita culturală și o imensă mulțime de peste 150 de mii de participanți din Iași, din împrejurimi, dar și din Bucovina și Basarabia.
Serbarea inaugurării a avut loc pe data de 5 iunie 1883, după un amplu program întocmit de Primăria orașului Iași.
Din motive încă neelucidate (suficient!), Poetul, venit la Iași ca trimis al ziarului bucureștean “Timpul”, nu și-a putut îndeplini “misia”, fiind “retras” din mulțime datorită unor prime “semne de boală”.
A făcut-o însă spre seară în casa lui Iacob Negruzzi din Păcurari. Poezia “Doina” a fost publicată ulterior, la 1 iulie 1883, în revista Junimii Convorbiri literare și în 1884 în volumul eminescian Poesii.
De-a lungul timpului Doina eminesciană a mai apărut în mai multe variante cenzurate și chiar interzisă în regimul comunist. În 1947, fragmentul Doinei, turnat în bronz, aflat pe spatele statuii lui Mihai Eminescu de la Iași, inaugurată în 1929, a fost “șters” cu dalta și ciocanul.
Doina lui Eminescu, varianta autentică și necenzurată
DOINA
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
♦
Din Hotin și pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o ațin
♦
Și Muscalii și Calmucii
Și nici Nistrul nu-i îneacă
Săraca țară, săracă!
♦
Din Boian la Cornu Luncii
Jidovește-nvaţă pruncii
Și sub mână de jidan
Sunt românii lui Ștefan.
♦
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Și-i străin în țara lui.
♦
Din Brașov pân’la Abrud
Vai ce văd și ce aud
Stăpânind ungurul crud
♦
Iar din Olt până la Criș
Nu mai este luminiș
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai știi ce te-ai face
Sărace român, sărace!
♦
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
♦
Și cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului La ușa creștinului
♦
Codrul geme și se pleacă
Și izvoarele îi seacă
Săraca țară, săracă!
♦
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Și să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
♦
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
♦
Iar cine mi-a fost mișel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum dușmanii mi te seacă
Săraca țară, săracă!
♦
Ștefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
♦
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău.
♦
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Și Moldova adunând
Adunându-ți flamurile
Să se mire neamurile;
♦
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de două ori
Vin și codri-n ajutor;
♦
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară
Dați în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
♦
Ștefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-așteaptă litvele
Să le zboare tigvele
♦
Să le spui molitvele
Pe câți pari, pe câți fuștei
Căpățâni de grecotei
Grecoteii și străinii
♦
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar țara pustia
Și neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca țară, săracă!
* * *
Această variantă a Doinei , extrem de puțin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite în timpul vieții, vol. III, note și variante, ediție critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundației Regale, Bucureşti, 1944.
Autor: Prof.Dr. Mircea Vintilescu
Ultimele postari ale lui MIRCEA VINTILESCU
(vezi toate)
