GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU – Radu Theodoru – Impunătoarea și vasta sa creație

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

„Suntem născuţi dintr-un vechi şi răsunător triumf peste veacuri, mărturie vie indiscutabilă. De 20 de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor… Nimic şi nimeni nu a putut să clintească pe Românii din Dacia. Nimic şi nimeni nu ne va putea smulge din ea. Mulţi au trecut pe acolo de 2000 de ani. Noi am rămas!”  (Mareşal Ion Antonescu)

Noi, Dacii, am rămas aici unde suntem din totdeauna. Pe veci!

Desprindem un crâmpei din autobiografie autorului, care a lăsat pentru Patria şi Neamul său, pentru Naţia dacoromână, un model de referinţă de mare caracter. „Trei generaţii de Theodori (Theodor – iubitor de Dumnezeu), au dat ofiţeri superiori şi generali care au participat la toate războaiele făuritoare de Românie independentă şi modernă: 1877; 1913; 1916; 1941, ultimile două generaţii fiind lichidate profesional şi social în perioada Terorii Roşii iudeo-maghiaro-kominternistă. Ofiţer aviator, pilot de vânătoare, am fost la rându-mi lichidat profesional şi social în 1951, an de vârf al Terorii Roşii, iar ca scriitor, în 1958 când mi s-a luat dreptu la semnătură, fiind trimis la « munca de jos ».”

Generalul de aviaţie Radu Theodoru este unul dintre cei mai de seamă Condeieri de Aur ai Neamului nostru dacoromân, purtător de credinţă, de adevăr, de dăinuire.

Fire sensibilă de Floare şi tăioasă ca o spadă de Toledo, ilustrul general s-a angajat în vreme de aparentă pace într-un război nemilos cu toţi cei dinlăuntru sau din afară care au uneltit/ uneltesc la instituţiile fundamentale ale Naţiunii noastre creştin-ortodoxe: Familie, Biserică, Armată, Stat naţional, Şcoală, Justiţie, Sănătate.

Mărturisitor al valorilor spirituale ale Neamului nostru ancestral, în care aproape fiecare generație a Trecutului nostru legendar şi-a avut mari Voievozi, bravi Comandanţi, admirabili Oşteni, Popor cu Mame înţelepte, cu bărbaţi chibzuiţi şi viteji, Ierarhi de seamă, Preoţi pilduitori, Monahi plini de virtuţi, Artişti, Genii, Eroi, Martiri şi Sfinţi, dar şi un zelos prigonitor al celor ce slujesc aroganţa, necinstea, necredinţa, corupţia, ura, laşitatea, violenţa, calomnia, manipularea, cămătăria, sperjurul, crima, obedienţa, trădarea, vânzarea de ţară, demagogia, erezia, schisma, ecumenismul politic, respectiv Noua Ordine Mondială – duşmanul de moarte al Independenţei Naţiunii creştine, al Bisericii Ortodoxe, al Tradiţiei milenare, al Culturii cu adevărat spirituale, al Educaţiei morale, al Creaţiei creştin – ortodoxe, altfel spus, al trecutului, prezentului și viitorului ca dăinuire a Dacoromâniei noastre.

Nobleţea de geto-daco-român, autoritatea creştin-ortodoxă şi demnitatea de brav general al Armatei Române i-au format atitudinea unui mare scriitor mirean şi militar, deopotrivă înveşmântat serafic în Aura Luminii Adevărului revelat.

Toate cărţile eminentului scriitor Radu Theodoru sunt crâmpeie de suflet frumos, aşa cum numai marii Dacoromâni sunt hărăziţi de Bunul Dumnezeu să dăruiască. Dar, cartea de inimă în care pulsează întreaga sa fiinţă este totuşi „Mareșalul”.

Întâlnirea cu Mareșalul Ion Antonescu, mai ales pe calea spiritului este o întâlnire cu tine însuţi în ipostaza cea mai curată şi mai demnă a vieţii tale, care te primeneşte pentru a deveni ostaşul şi martirul Neamului tău binecuvântat!

Lucrarea „Mareșalul” se impune autoritar, regal prin titlu, dar mai ales prin autor. „Istoria românească a anilor 1939-2000 trebuie să fie rescrisă sub semnul necruţător al adevărului şi că în această istorie, anii 1939-1945 sunt anii cheie de a căror înţelegere depinde aprecierea jumătăţii de veac care i-a urmat. Atunci, rolul Mareşalului a fost decisiv!” (Radu Theodoru, Mareşalul, Ed. Lucman, Bucureşti-2012, p. 12).

Calificativul de excepţie al marelui general Constantin Prezan, primul Mareşal a Ţării, pentru ofiţerul său, colaborator, căpitanul Ion Antonescu, privind înaintarea în grad proprio-moto la gradul de maior, a rămas memorabil: „…Tot ce pot să spun de acest ofiţer este că rar am întâlnit în viaţa mea militară de ofiţer care să îndeplinească toate condiţiile unui militar desăvârşit” (Radu Theodoru, Mareşalul, op. cit., p. 105)

Militarul perfect s-a desăvârşit cu fiecare etapă a vieţii sale, în cariera militară până la treapta cea mai de sus, Mareșal, iar şi mai sus chiar pe vârfurile celeste atinse doar de geţi, aura de erou şi martir al Neamului şi al Mântuitorului Hristos.

Desprindem câteva sclipiri magistrale din arsenalul său militar, grija părintească pentru Oştirea sa română, privind Planul General De Reorganizarea Armatei

 „Armata este aşa cum se ştie din cauza:

– Haosului pe care l-a produs legislaţia numeroasă, improvizată şi nearmonizată, rău studiată şi rău aplicată;
Hidrocefaliei: prea mulţi generali, puţini ofiţeri inferiori;
– Birocraţiei care s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în detrimentul corpului principal al oştirii;
– Servituţiilor care au supt toată seva armatei pe care se sprijină apărarea naţională şi care primeşte astăzi deşeurile naţiunii;
– Bugetului rău studiat şi rău aplicat;
– Lipsei unui plan precis de ansamblu pentru pregătirea statului, pentru apărarea lui;  
– Lipsei continuităţii în toate ramurile de activitate ce privesc apărarea statului” (ibid., p. 141).

Privim apoi aura Icoanei lui din lucirea Neamului său, prin două ipostaze, inedite. Prima: alocuţiunea rostită în faţa universitarilor la 70 de zile după funestul Diktat de la Viena, faţă de care generalul a protestat vehement: „…Adevărata universitate nu este numai şcoala cărţii, este şi şcoala Neamului. Un neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii. Neamul românesc şi-a pierdut şi altă dată graniţele fireşti, el a primit şi altădată potopul cotropirilor. Sufletul şi conştiinţa lui nu au putut fi cotropite de nimeni, deoarece a ştiut să ducă nenumărate veacuri pe pământul Transilvaniei şi pretutindeni, în ciuda împilărilor şi uneltirilor, nestinsă lumina culturii şi credinţei româneşti” (ibid., p. 145).

A doua ipostază este răspunsul Mareşalului, demn, cumpătat, educat, creştinesc, românesc, din 2 aprilie 1944, la scrisoarea ultimativă a generalului Maitland Wilson, trufaş, obed şi laş prin care-i cerea să predea necondiţionat România, sovieticilor:  „Am primit mesajul dumneavoastră. (De fapt era un ultimat care-l dezonora total pe generalul englez – n.a.) Vă rog să nu cereţi unui popor mic dar viteaz, care de două mii de ani luptă pentru viaţă, credinţă şi libertate, să se dezonoreze pe sine. Vă rog să nu cereţi unui soldat cinstit şi unui om bătrân să-şi sfârşească zilele în umilinţă. Aşa cum dumneavoastră luptaţi pentru Anglia, tot aşa şi eu lupt pentru Patria mea dar, de suferinţele, lupta şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă puteţi da seama. Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. […] Aliaţii şi prietenii noştri au fost obligaţi de evenimentele din 1940, să ne abandoneze total, lăsându-ne astfel să fim jefuiţi de laşii noştri vecini… Singura ţară din lume care, la cererea noastră, a fost de acord în împrejurări dificile, să garanteze existenţa durabilă a naţiunii, a fost Germania. […] Vă rog să nu cereţi astăzi, când poporul nostru va trebui să moară, să accepte dizgraţia şi dezonoarea… Nici un popor, sunt sigur, cu forţele aproape intacte, cum sunt ale noastre, nu ar putea să capituleze şi să se retragă din acţiunea în care însăşi libertatea şi existenţa lui sunt în joc, fără o garanţie serioasă pentru zilele ce vor veni” (ibid., p. 146).

Opera generalului aviator Radu Theodoru răsfrânge dimensiunea identităţii noastre arhimilenare, aşa cum cerul veşniciei îşi pogoară seninul lui serafic în irişii celeşti ai Mării, purtând pururea indefinită nuanţa demnităţii, eroismului şi martiriului nostru.

Generalul de aviaţie Radu Theodoru este modelul istoricului militar, modelul generalului, modelul românului creştin-ortodox slujitor al adevărului, libertății, al patriei și slăvitorul demnității dacoromâne!

Învierea lui Iuda „este concepută ca o armă necesară în lupta de supravieţuire a naţiunii, în bătălia complexă de salvare a intereselor naţionale exprimate plenar de statul suveran, independent şi unitar.”

Peste sufletul măreţ şi frumos al Generalului Theodoru a căzut ca o ghilotină, şirul trădărilor, al marilor trădări, din lăuntru şi din afară, „săvârşite de români în dauna propriei lor istorii; sfiala devenind val al tăcerii sau complice, când este vorba de trădările marilor puteri săvârşite cinic în dauna României, precum Austria şi Rusia. […]Istoriografia românească tratează Austria imperială cu o blândeţe excesivă, ca şi când valsurile lui Johann Strauss, barbetele şi mustăţile impunătoare ale împăratului Franz Josif I, balurile de la Opera din Viena ar fi absolvit imperialismul habsburgic de crimele împotriva istoriei românilor” (Învierea lui Iuda, Lucman, 2005, p.107, 135).

În nazismul sionist, sau sionismul nazificat, Generalul Radu Theodoru s-a călăuzit după „eruditul excepţional” Israel Shahak, care a scris celebra lucrare Le poids de trois millenaires, Pluto Press Limited, Anglia, 1994.

Profesorul universitar de chimie din cadrul Universităţii din Ierusalim a supus „unei critici severe întregul eşafodaj al nazismului sionist, de la Talmud la textele rabinice, de la dogmele religioase iudaice ortodoxe la politica nazist sionistă a statului Israel, aducând problemele teoretice şi rezultatele lor practice la judecata raţiunii nepervertite de dogme şi fanatisme, înlesnindu-mi substanţial demersul analitic ca unul venit din interiorul fenomenului, excelent cunoscător al ebraicii vechi, savant format în spiritul obiectivităţii ştiinţifice” (Nazismul Sionist, Ed. Miracol, 2000, p.18)

Ilustrul scriitor cu faimă de vizionar naţionalist sfărâmă bornele abstracte, palisadele ambigue, turnurile mistificărilor, pentru a păstra taina caracterelor Patrie întru timpul şi spaţiul contigenţial al vetrei străbune, întru dăinuirea hărăzită.

Generalul situat prin har şi merit în Pantheonul celor mai bravi generaliI ai Naţiunii noastre creştin ortodoxe a deznodat Imposibilul Hermafrodit din încâlceala şi nodurile oculte care au pregătit apocalipsa Mileniului trei – Mişcarea New Aage.

Ctitorul Mişcării New Age – Ierarhia masoneriei le-a calificat pe zidăresele Helena Petrovna Blavatsky, Annie Besant şi Alice Ann Bailey să toarne fundaţia Noii Ere, cimentată cu un puternic aliaj, pregătit de Marilyn Ferguson, dogma feminismului, frământată şi fermentată în capul lui Freud, adică promovarea omului androgin, prin care se doreşte distrugera Creaţie lui Dumnezeu: Adevărul, Binele, Credinţa, Nădejdea, Dragostea, Frumosul, Mila, Dăruirea, Libertatea, Creativitatea harică, respectiv Neamul, Familia, Tradiţia, Biserica, Şcoala, Morala, Armata,Viaţa, Natura.  „Monogamia tradiţională contravine crescândei convingeri că cel mai mare câştig al existenţei umane constă în profundele relaţii interpersonale… tinerii încearcă să conceapă şi să inventeze o formă de căsnicie adecvată unei noi ere…” (Conspiraţia Aqvariana, apud A. Ralph Epperson, The Unseen HandNoua Ordine Mondială, Ed. Alma-1997).

Femeia hărăzită de Dumnezeu ca temelie  a familiei, bărbatul fiind stâlp, a fost smulsă din întruparea ei dumnezeiască de icoană  a Frumosului, reflectată de Aura Iubirii ei – Născătoare de Viaţă şi terfelită în sminteală, pervertită unei ispite spurcăciuni diabolice, ce nu mai are nimic cu natura ei firească şi divină.

Protocoalele de la Toronto au legiferat în locul Iubirii divine, libertatea sexuală.  „…Eliberarea omului de trecutul său… încurajarea « Libertăţii Sexuale », a « divorţurilor », a « avorturilor » la cerere, a recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificăm în profunzime bazele istorice ale « Dreptului Legal » al societăţilor…” (apud. Radu Theodoru, Imposibilul Hermafrodit, Ed. Miracol, Bucureşti-2004, p. 108-111).

 „Urmaşii lui Attila” este „un avertisment dat celor creduli sau celor bine dispuşi să uite istoria din motive sentimentaloide bine remunerate sau din motive conjuncturale. Construită exclusiv pe documente-argument, cartea demonstrează că hungarismul se defineşte ca o concepţie şi o practică statală anticivilizatorie, care exclude Ungaria nu numai de la europenism, ci şi de la istorie. […] Hungarismul ca doctrină imperialist-rasială atinge cinismul, sadismul patologic de origine hunică, iresponsabilitatea istorică în cei patru ani de dominaţie a teritoriilor româneşti primite pomană de la Hitler şi Mussolini” (Radu Theodoru, Urmaşii lui Attila, Ed. Lucman, Bucureşti, p. 122).

 „Un răspuns documentat la o provocare antiromânească” a fost/ este obiectivul fundamental pe care generalul-aviator, marele scriitor Român, creştin-ortodox şi l-a asumat, „faţă de provocările agenţilor războiului atipic purtat de Ocultă împotriva României cu scopul de a-i distruge totalitatea factorilor economici, teritoriali, istorici, morali şi spirituali care concură la edificarea etnicităţii specifice, ai unităţii şi coeziunii poporului român, ai statalităţii lui suverane, cu scopul vădit de a transforma ţara într-un fel de piaţă în care se vinde avuţia comunitară şi se cumpără forţă de muncă şi indivizi supradotaţi, în iscusita lucrare, România, Românii şi Comunismul, unde face o profundă şi o pertinentă analiză a acelor peste 7 decenii deosebit de grele  pentru Ţara noastră, care va trece prin două războaie şi prin Apocalipsa Roşie.

„România cetate anticomunistă cu garnizoana ei românească strajă la fruntariile răsăritene ale Europei, precum în istorie strajă la năvălirile de toate seminţiile, şi-a validat rezistenţa activă la imperialismul comunist în 5 perioade istorice cheie:

– Perioada bolşevizării armatei ruse pe frontul din Moldova pe care o subîmpart în:
a) luptele împotriva Marilor Unităţi ruse bolşevizate, dezarmarea lor şi trimiterea în Rusia;
b) epopeia antibolşevică a Corpului de voluntari ardeleni, bănăţeni şi bucovineni;
c) luptele de apărare pe linia Nistrului până la încheierea păcii.

Perioada salvării Ungariei de teroarea roşie instaurată de cuplul Aron Kohn zis Bela Khun-Szamuelyi Tibor.

Perioada interbelică cu două faze distincte:
a) conflictele armate de frontieră culminând cu încercarea armată de destabilizare de la Tatar Bunar;
b) scoaterea Partidului Comunist din România în afara legii.

Războiul antibolşevic pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Herţei.

Cruciada împotriva comunismului 1941-1944.

Perioada posbelică 1944-1989, având două subperioade despărţite net prin raportul de putere iudeokominternist-socialişti români şi anume:
a) 1944-1964 subperioada de dictatură sângeroasă, genocid antiromânesc, holocaust al culturii naţionale şi încercarea de a ne guberniza în care dictatul moscovit a fost pus în practică şi supralicitat de echipa iudeokominternistă împănată cu alţi alogeni, condusă de Ana Pauker-Luka Laszlo, Ioşka Broitman sub scutul Armatelor Sovietice de ocupaţie şi cu complicitatea fabienilor din S.U.A. şi Marea Britanie;
b) 1964-1989 subperioada de valahizare a tuturor structurilor statului şi partidului de guvernământ, a construcţiei României moderne, afirmării independenţei faţă de dictatul sovietic, intrării României ca factor activ în viaţa economico-politică planetară.

Fără această operaţie secvenţială în perioada 1917-1989 orice demers referitor la România, români şi comunism este în afara adevărului, arbitrar şi manipulabil. O paranteză neplăcută politologului itinerant Tismeniţki şi celor cu dirijarea lui”. (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul – Un răspuns documentat la o provocare antiromânească, Ed. Lucman, Bucureşti-2009, p. 18-19).

În toate operele sale distincte şi deosebite, îl surprindem pe autor într-o permanentă căutare a Adevărului, prin redarea cu fidelitate a realităţilor acelor momente istorice, dramatice, provocate din afară, dar ocultate de Ocultă pentru a ne transforma din victime în călăi, din porunca expresă a Ierarhiei iluminaţilor.

Realul românesc apare în întreaga sa ipostază sublimă, dar suferindă, tragică şi biruitoare, fiindcă autorul a tămăduit sufletul frumos al Naţiunii sale creştin-ortodoxe, sufletul drag al poporului smerit şi credincios, cu sufletul său frumos de Român, evidenţiind astfel caracterele sufletului colectiv al Neamului get, odrăslite în Mari Daco-Români: Mame-Pedagogi, Preoţi-Duhovnici, Monahi-vizionari, Poeţi, Filosofi, Teologi, Regi, Voievozi, Vlădici, Comandanţi, Generali, Genii, Profeţi, Artişti, Medici.

O altă lucrare de excepţie, „România ca o Pradă”, se derulează în Cartea I-a, cu Vocaţia Imperialistă şi Cartea a II-a, România şi Evreii. Contrarevoluţia, însumând un cuprins de 330 de pagini. Lucrarea este autoritar şi demn motivată ca, „un răspuns românesc la ofensiva generală a imperialismului iudeu, şi, îndeosebi, la asaltul dat României, stat unitar, suveran şi independent, ofensivă imperialistă susţinută prin valuri succesive de atac încă de la începutul secolului trecut”.

Din Cartea I-a, culegem pagina referitoare la Noua Ordine Mondială fixată pe borna, De la Liga Naţiunilor la Statele Unite ale Europei. „Încă din zorii istoriei, atât în antichitate cât şi în feudalismul timpuriu, s-a emis ideea federalizării comunităţilor umane şi a popoarelor. Marile imperii antice au fost expresia acestei gândiri federalizante la nivelul de înţelegere a epocii respective izvorâte din stratificarea socială şi din interesele claselor dominante.

Acelaşi fenomen s-a petrecut din feudalismul timpuriu până-n epoca marilor imperii coloniale contemporane, fenomen conţinând dialectic, o înverşunată luptă a contrariilor dintre forţa federalizantă şi interesele ei şi dorinţa de libertate a comunităţilor federalizate prin mijloace militare, economice şi politice.

Exemplele sunt la îndemâne fiecărui cititor. De la istoria imperiului roman şi a tipului de stat federal sclavagist, creat de acesta, şi de cel macedonean, creat de Alexandru Macedon la istoria imperiilor bizantin şi arab; de la imperiul lui Carol cel Mare la imperiul spaniol; de la imperiul britanic la cel otoman, de la cel ţarist la cel hasburgic, tipic pentru unul de tip federal, descoperim două constante istorice fundamentale:

– una reprezentând interesul de dominaţie al unei minorităţi, şi a doua reprezentând interesele vitale ale unei majorităţi compuse dintr-o puzderie de entităţi etnice având limbi, culturi, religii, structuri psihologice şi sociale, mentalităţi şi interese deosebite, care se opun legic intereselor minorităţii dominante.

Această lege fundamentală a istoriei a funcţionat implacabil, dezintegrând imperiile, fie ele şi de tip federal, exemplul cel mai recent fiind cel dat de U.R.S.S.; ca să nu mai vorbim de tragedia Iugoslaviei, stat multinaţional de tip federal. Din uriaşul laborator al imperiilor, prin procese subtile de dialectică istorică, s-au separat şi individualizat, s-au structurat şi dezvoltat popoare, societăţi şi naţiuni politice, care şi-au asumat rolul de a-şi făuri destinele în cadrul statelor naţionale” (Radu Theodoru, România ca o Pradă, Ed. Lucman, Bucureşti, 2005, p. 68-69).

Fiecare om, care aparţine prin naştere ca Fiu, ori cetăţean al Dacoromâniei, fie el creştin ortodox ori nu, este responsabil şi dator Neamului, Patriei, Tradiţiei, Culturii, Bisericii strămoşeşti, poporului contemporan prin tot ce are el ca fiinţă şi persoană.

Cu cât eşti pe o treaptă superioară a carierei moral-spirituale sau chiar în sfera politică, cu atât responsabilitatea trebuie să fie directă, majoră, întreagă şi totală.

Dar responsabilitatea/ datoria trebuie să se împlinească şi să se desăvârşească prin Iubirea de Dumnezeu şi prin dragostea de Neam şi de Patrie!

Poetul filosoful, teologul, istoricul (mai cu seamă cel militar) sunt punctele cardinale ale unei națiuni creştin-ortodoxe, sunt temelia și stâlpul pe care trebuie să se sprijine trecutul-prezentul-viitorul, sunt identitatea-continuitatea-dăinuirea unui Neam binecuvântat!

Eruditul autor oferă cititorului avizat mai ales, o multitudine de informaţii circumscrise Adevărului, dar păstrate cu grijă în labirintul Ocultei, o puzderie de noutăţi privind istoria naţională eludate de forţe misticiste, o diversitate tematică ce se revarsă ca o uriaşă cascadă tumultoasă, care deşi pare o curgere cursivă şi elegantă, deseori apar bulboanele de sânge jertfelnic, cu vârtejuri de eroi şi martiri.

O dramă care bântuie de foarte multă vreme, de milenii chiar, peste Neamul geto-român, căruia deseori i-a curmat destinul ca vocație, ca misiune și ca mesianism  a fost/ este uciderea marilor lui căpetenii naționaliste.

Din „Cartea a II-a” a operei sale, „România ca o Pradă”, desprindem câteva chipuri de irozi şi iude, de farisei, trădători, vânzători şi ucigaşi ai Conducătorilor României. „A face biografia paralelă a Mareşalului Antonescu şi biografiile asasinilor săi, indiferent că au fost trădători de la Palat, în frunte cu Mihai I de Hohenzollern, generalul Sănătescu şi restul camarilei, sau comunişti de dimensiunea locotenentului dezertor Emil Bodnăraş, este o impietate. Un sacrilegiu. La executarea strălucitului ofiţer de stat major din primul război mondial, făuritor al unor mari victorii ale armatei române, mai apoi salvatorul statului român dus la catastrofă de Carol al II-lea şi camarila lui iudaică, a asistat Silviu Brukner-Brucan, apărut din neant ca mare ziarist, care l-a împroşcat pe Mareşal cu veninul cel mai abject înainte şi pe tot timpul procesului, orchestrând corul presei iudaizate pentru a destabiliza şi dezinforma opinia publică, pentru a o incita şi a o face ostilă Mareşalului. Agent cu patroni puternici peste hotare, acest Brukner-Brucan este unul din cei mai violenţi kominternişti ai epocii, cântăreţ bine remunerat al « operelor nepieritoare » făurite de I.V. Stalin, adept înflăcărat al dictaturii proletariatului şi al kominternizării României. Cităm câteva din textele acestui agent periculos cu rol nefast în România, tolerat, ba şi acceptat ca director de opinie, mediatizat cu frecvenţă care ultragiază cel mai elementar sentiment de demnitate naţională.

Instalat la „Scânteia” de echipa Ana Pauker, Ioska Broitman-Chişinevski şi restul… de la conducerea P.C.R.-ului, secondat de batalionul scribilor kominternişti, acoperiţi de pseudonime neaoşi româneşti, compilatorul de texte ideologice a intoxicat cincii decenii opinia publică cu platitudinile lui subalterne, subversive şi ofensatoare… Pogoane de maculatură ideologică, bine remunerate, care i-au creat lui Silviu Brukner o situaţie în P.C. R., l-au investit cu funcţia de procuror al opiniei publice, i-au prilejuit călătorii în calitate de agent sub acoperirea profesiei de ziarist, călătorii plătite de la bugetul statului, i-au stimulat duplicitatea şi pofta de gheşefturi pe plan internaţional, aducându-i prin fraudă, titlul de profesor universitar, cu toate că nu şi-a terminat nici şcoala primară.

Iată cine a contribuit masiv la susţinerea prin presă a executării Mareşalului şi cine a contribuit esenţial la asasinarea lui Ceauşescu, omul politic care, în fapt, a făurit România modernă, independentă şi suverană. Mareşalul a fost asasinat prin intermediul agenturii oculte conduse de Ana Pauker. Ceauşescu prin intermediul aceleiaşi agenturi conduse de Brukner-Brucan, Petre Roman-Neulander şi restul profitorilor loviturii de stat din 1989…” (op. cit., p. 288-290).

Lucid şi eroic, pasionat şi metafizic, autoritar şi aristocrat, Generalul şi-a făurit Destinul pe un pisc Carpatin – rocă misterioasă zguduită de permanente încercări, de permanente provocări, de permanente cutremure, dar şi de permanente biruinţe.

Graţie elaborării unor astfel de opere-capodopere, ca diversitate tematică: Roman ştiinţifico-fantastic, Nuvele, povestiri, microromane de război, Povestiri istorice pentru copii şi tineret, Cărţile Mării, Literatura Politică, alături de multe altele asemenea acestora, Romanul Contemporan sau Romanul Istoric, precum Brazdă şi paloş, Strămoşii ori Vulturul, în care a venerat personalitatea şi geniul unuia dintre cei mai mari Conducători ai istoriei geţilor, după împăratul Burebista cel Mare şi regele Decebal, Mihai Viteazul – regele Daciei, libera ancorare a autorului în profunzimea învelişului ce înfrumuseţează Adevărul, se reflectă prin imanenţa unei sublime trăiri interioare, care leagă principiile creaţiei sale fundamentale – Dragostea de Neam cu întregul său Pantheon sacru şi Iubirea de Dumnezeu.

Aşa cum ideile spiritelor marilor Aleşi se perindă, ca Sibylele, profetesele vestale getice, ce se înclinau şi se înălţau în jurul Altarului zamolxian, ţesând prin mişcările şi mireasma lor apartenenţa la neamul primordial, hărăzit divin, aşa se intensifică cultul identității în viziunea majestuosă a generalului – scriitor Radu Theodoru.

Generalul de aviaţie Radu Theodoru a făcut/ face Istorie, a scris/ scrie Istorie, îmbogăţind spiritual Istoria Naţională pentru ca Naţiunea să-şi recapete rangul său de nobleţe în lume!  Aşadar, Marele Ostaş este Istoria care a făcut/ face Istorie!

Suntem datori Bunului Dumnezeu – Atotcreatorul, Mântuitorului Iisus Hristos, Fecioarei Maria-Vlaherna-Carpatina, noi veghetorii valahi, cei puţini care am mai rămas, să-I mulţumim permanent pentru darul cel mare, pe care L-a oferit Patriei străbune, prin chemarea şi alegerea unor astfel de fii!

Eu, lume, sunt !

„Eu, lume, sunt imensa ta oglindă,/ vibrândă orgă de cleştar sonor./ Tot cosmosu-n adâncu-mi se perindă,/ ca-ntr-un ocean văzduhul rotitor.// Răsfrâng mocirla lângă roua pură/ şi paradisu-alături de infern,/ m-aprind de aştri, întinat de zgură,/ zbor şi prăpăstii-n mine se aştern.// Un vălmăşeag de morţi şi de geneze,/ de aurori şi negre prăbuşiri/ oglinda când mi-o fac să sângereze,/ când varsă-n ea celeste străluciri – // E-un freamăt vast în marea mea lentilă,/ un fulger ce din beznă a ţâşnit/ să fie pare-o lacomă pupilă/ deschisă, o secundă-n infinit.// Tot ce-oglindesc e, poate, doar părere/ sau umbra adevărului răsfrânt,/ şi sufăr că-n oglinda altor sfere/ nu ştiu dacă rămân sau dacă sunt…// Şi când, robit de clipa-acestei hume,/ cleştarul meu s-o sparge-n cioburi reci,/ în ţăndările mele-ntreaga lume/ s-o lumina în străluciri pe veci!” Ianuarie-1974. (Radu Demetrescu Gyr, Ultimele Poeme, Ed. Vremea, Bucureşti-1994)

Sursa: Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio, Revista ART-EMIS