MARIA DIANA POPESCU – Biden la Den şi abonamentul la robinetul gazului lichefiat

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Fireşte, e treaba lui Zelenski ce face cu Ucraina, ţară strînsă din bucăţi teritoriale cadorisite tot de ruşi, din păcate şi teritorii ale noastre, dar nu-i treaba României să pună „jucării” cu gloanţe în mîinile ucrainenilor naivi. Că de!, unde nu-i minte şi morală, e manipulare şi tragedie. Americanii, părinţii celor zece războaie sîngeroase,  au un dinte împotriva Rusiei, speriaţi încă de la prima misiune rusească în spaţiu şi de realizările Uniunii Sovietice din perioada anilor ’50. Aflată într-o cursă a înarmării nucleare pe atunci, America elaborase „Project A-119”, care prevedea detonarea unui dispozitiv nuclear pe Lună, cică în scop ştiinţific, militar şi politic. Deci americanii au avut şi au scopuri programate peste tot, inclusiv pe Lună! Ei au crezut că dacă vor deţine supremaţia subspaţială, dacă vor cuceri Luna, militar, ca avanpost strategic, apoi, economic, pentru resurse minerale importante,  Universul va fi al lor. După şapte misiuni „Apollo”, americanii s-au mai dezumflat niţel. Întreţinerea unei baze militare permanente pe Lună ar fi costat numai într-o lună cît întreg bugetul S.U.A. pe un an. În 1977, oamenii de ştiinţă estimau că aducerea pe Pămînt a resurselor minerale rare n-ar fi fost rentabilă. Încărcătura unei navete spaţiale nu depăşeşte pe cea a unui camion, iar un singur transport de minereu ar fi costat peste 1,7% din bugetul anual al S.U.A. Iată de ce pe americani i-a cuprins lehamitea şi s-au reorientat spre asasinarea unor şefi de state incomozi lor, au declanşat zeci de războaie, mult mai profitabile pentru statutul lor de cotropitori şi trăgători de elită.

Aşadar, în Ucraina americanii n-au de gînd să planteze gulii. Indiferent cît va dura războiul, SUA va avea de cîştigat din vînzarea la greu a armamentului, mai abitir, din vînzarea gazului lichefiat fraierilor din UE. Ţările Europene care au pupat bombeul lui Biden la Den, vor fi abligate să facă abonament la robinetul său. Nu degeaba se numeşte Robinette Biden. Sigur va căştiga şi din extinderea  capacităţilor NATO pe întreg flancul de Est. Cetăţenii europeni vor suferi enorm, urmare a scumpirilor apărute după decuplarea UE de producţia rusească de gaze, cărbune şi petrol. Biden la Den crede, în schizofrenicul lui comportament mintal, că prin armamentul lor S.U.A. va rămîne o „Arcă a lui Noe” de neînlocuit. Cum de neînlocuit se crede şi Iohannis. Nu numai că acesta n-are habar de Istoria României, dar a şi abandonat-o în mîinile stăpînilor din afară, a căror marionetă este. Luat pe nepregătite şi întrebat ce armament trimite ţara noastră în Ucraina, Iohannis a refuzat să răspundă. Ciucă, la fel. Iubesc atît de mult România încît sînt gata să-i facă vînt în război. Iohannis duce grija Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova, pe care vrea să o ajute financiar chiar şi în privinţa securităţii energetice.

Dar ce-a făcut Iohannis cu securitatea energetică a României? Cum o să acoperi tovarăşe Iohannis preţul uriaş la energie pentru consumatorii români? Ştiu eu, poate ne pune o pilă la Pfeizer pentru un vaccin care, la iarnă, să inducă temperaturi ridicate corpului uman. Sau vaccinul  cu gaz lichefiat de la robinetul lui Biden la Den, mult mai scump şi mai prost, care va afunda şi mai mult ţara în sărăcie. Deşi stăm pe munţi de aur, pe rîuri de petrol şi gaze naturale, alde Schwab, Ursula & Co. le-au confiscat, nu mai sînt ale noastre, ci ale lor. Iohannis vorbeşte doar despre înarmare, ură, război, violenţă. Se comportă ca o slugă obedientă pentru a fi băgat în seamă de nechibzuiţii de afară. Astea au fost principiile celor două mandate. Niciun cuvînt despre pace din gura lui.  Înarmarea la ordinul lui Robinette Biden la Den nu este investiţie pentru o ţară săracă, cu cetăţeni ţinuţi prizonieri în sărăcie şi boli fabricate în laboratoare clandestine. Minciunile mediatice, folosite în scopul manipulării conştiinţei planetare este componenta principală a politicii americane şi se află la baza tuturor războaielor SUA. Mass-media internă a devenit un aparat de propagandă străină, părtaşă la popularizarea minciunile şi discursurilor false ale preşedinţilor americani, aducîndu-şi contribuţia la legitimarea războiului, ca mijloc de bifare a intereselor globale ale SUA şi, mai cu seamă, ale celor din umbră care dau comenzi pentru distrugerea omenirii.

Americanii ştiu cît de corupţi, cît de şantajabili sînt cei care conduc România, de aceea le ascund ticăloşiile şi se folosesc de ei. Războiul acesta, pus în scenă de schizofrenicii-experţi în materie de genocid, despre care vorbeam mai sus, adică şi chiriaşii de la Casa Albă, arată adevărul gol goluţ, oricît s-ar strădui propaganda să-l ascundă. După ce ani la rînd ne-a fost inoculată ideea că Rusia e un iaz cu broaşte moarte, aflăm acum că fără resursele Rusiei planeta va îngheţa, va muri de foame, agricultura va fi privată de îngrăşăminte, va lipsi titanul, uraniul etc. Ştiind că Rusia e un loc bun de jefuit pentru următoarele decenii, Robinette Biden la Den, în senilitatea lui, a slobozit lăcomia şi grăbeşte dezastrul. Slugile lui ştiu că războiul e la cacialma, ştiu ce cărţi are fiecare în mînă. Însă dolarul american creşte, s-a umflat la noi în bătătură, de la 40 la 47 de lei şi va depăşi în curînd euro.

Dacă ne declaram ţară neutră, dacă nu eram băgaţi cu viteză în NATO, României nu i se scoteau din buzunar miliarde pe armament, nu era urmă de militar american pe teritoriul nostru, nici scutul zîzaniei ruse de la Deveselu şi, poate, nivelul de trai din ţara noastră era pe o altă treaptă. Ce să mai spunem? Pînă şi de tradiţionala neutralitate elveţiană s-a ales praful!

Trebuie să se ştie că, potrivit statisticilor oficiale, NATO şi SUA au la activ cele mai sîngeroase crime de război: 14.500 de morţi în Libia; 165.000 de morţi în Afganistan; 224.000 de morţi în Siria; 1.200.000 de morţi în Irak; 100.000 de morţi în Palestina (din 1948); 15.000 morţi în Serbia. Comparat cu ultimii preşedinţi americani, Putin e un mieluşel.  Ei, ce spuneţi despre şepcuţa americană de pe tărtăcuţa lui Iohannis? Dar ce mai aveţi de spus despre China unde s-a impus cel mai extins lockdown de cînd a  fost pusă pe piaţă pandemia, pentru a combate noul focar de COVID-19 din Shanghai, apărut din senin. Dar despre virusul hepatic, anunţat de Bill Gates încă de acum un an, care a făcut deja picioare prin Europa? Nu-i aşa că americanii sînt nişte parteneri drăgălaşi şi se ţin de cuvînt? Servanţii lui Mefisto din cele 300 de laboratoare existente în 36 de ţări îşi fac treaba, nu?

Ce se urmăreşte prin această grabă acerbă de împuţinare a omenirii? Cine mai poate destructura şira neuronică a acestui labirint pe care l-au creat pentru a se considera dumnezei? Cîtă vreme matricea prezentului va arată la fel ca cea din vremea lui Incitatus, cîtă vreme  fiara din Omul care învîrte lumea pe degete nu se va stăpîni pe ea însăşi, cîtă vreme cei care dispun de cetăţenii planetari ca de o periuţă de dinţi vor face rabat de la probitate, viitorul, cu tenacitate dioptrică, va perpetua mutaţii de nesuportat. Poate că într-un viitor nu prea îndepărtat, schizofrenicii planetei vor considera că misiunile lor cele mai importante trebuie să fie înlocuirea şobolanilor din cuştile experimentale cu oameni, domesticirea felinelor, alfabetizarea păsărilor, exterminarea bătrînilor şi ciparea celor rămaşi în viaţă. Doar şobolanii de casă ai mondialiştilor vor fi ultimii nonconformişti ai civilizaţiei! Aşa-zişii politicieni vor fi înrămaţi în muzeele groazei, iar dacă unii dintre noi mai rămînem în viaţă, s-ar putea să fim atît de adormiţi, încît să avem nevoie să ni se trimită nişte feline în cuşti ca să ne trezească. Dar, mai întîi, foametea va transforma oamenii în canibali-zombi, printr-un „Holomodor” globalizat.

Editorial de Maria Diana Popescu, Revista ART-EMIS