Îmi pare deosebit de rău că nu există un job pe încadrarea ”Nepotu mamei Omida” în loc de senior editor, redactor șef, reporter special etc samd…deci ce dată e acolo? 21 februarie 2014, fix în urmă cu 8 (opt) ani, o marjă de un deceniu pentru evenimente epocale cred că merge, esențial e altceva, absolut nimeni dintre decidenții aștia militari, cu doctorate, stele pe umeri și solde uriașe, cum ar fi un Ciucă, gen, nu au luat niciun fel de măsură preventivă de asigurare a securității naționale, și-au ignorat total atribuțiile, în pofida semnalelor de alarmă trase de cei ca mine, cei care am văzut de aproape fronturi și desfășurări militare de forță, cei care am trăit sub bombardamente ba chiar am și muncit sub bombardamente, am scris și ne-am făcut datoria în timp ce apeviștii frecau menta prin birouri…o să reiau avertismentele trase încă din 1999, când mă aflam la Belgrad cu Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan, sub ploaia de rachete și bombe americane trase asupra civililor – și când mi-a devenit evident că rușii vor face exact ca americanii în viitor, utilizând precedentul Iugoslavia.
Nu mai zic de ocazia avută atunci, la celebrul hotel Toplice, unde eram pe acoperiș claie peste grămada corespondenți de război de la GRU ruși români, polonezi, francezi, de a-l cunoaște pe Serghei Șoigu, actualul șef al Armatei Rusiei, i-am ciordit juma de sticlă de voctă începută, riscându-mi viața aș zice.
La vremea aceea generalul Șoigu, un fel de Arahat ca poziție și funcție, tocmai îi construia partid de generali și amirali lui Putin, micuțu colonel KGB, un neica nimeni pe atunci.
L-am văzut pe uriașu general cum urla de se zguduiau pereții la ședințele de bilanț de front, cu agenții de pe teren și ofițerii antiaerianei și m-am gândit atunci la modul cel mai serios că dacă ăsta ajunge vreodată la Butonu roșu am belit-o cu toții…na că a ajuns, deși cică ar fi deja lichidat de Putin, zic americanii, personal mă îndoiesc, da cine-s io pe lângă giga analiștii militari americani ai celebrei Armade ce a dat bir cu fugiții cu chiloții în vine din Afganistan lăsând talibanilor tehnică militară de top pentru două războaie locale și unu mic mondial.
”…miza majoră a menținerii Ucrainei în cleștele Rusiei este una rusească.
Numele Ucrainei provine din slava veche răsăriteană, și înseamnă “teritoriu de graniță”, iar în secolul al XIII-lea, aceasta chiar era zona de frontieră a Rusiei medievale. Rusia nu poate permite avansul axei euro-atlantice la granița sa cu niciun chip.
Ucraina are o populaţie de aproximativ 45 de milioane de persoane din care vreo 20 la sută sunt ruși iar după dimensiuni Ucraina este socotită al doilea stat din Europa. Însă apartenența sa la Europa este disputată de Rusia care o vrea în Eurasia, o nouă formă de URSS, unde de altfel este invitată cu glas de sirenă și Moldova, prin consilierul special al lui Putin, Alexandre Dughin, care a vizitat recent și Bucureștiul, tot cu sirena în brațe.
Ucraina la intersecția axelor de confruntare geopolitică.
Prin independența şi separarea Ucrainei, zonă unde se intersectează rutele energetice din Asia şi Est spre Vest, Rusia şi-a pierdut dominaţia în Marea Neagră, a pierdut Odessa – port vital pentru comerţul cu ţările din bazinul Marii Negre şi din restul lumii.
Rusia a pierdut şi Marea Baltică, pe de o parte datorită independenţei Ucrainei, cât şi datorită apariţiei în Caucaz a Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului, ceea ce a restabilit influența regională a Turciei, stat NATO. Până în anii ‘90 Marea Neagră era un lac rusesc – poarta de accces şi control a Mării Mediterane.
Odată cu stabilirea la Izmir a comandamentului contingentului sud-estic al trupelor NATO s-a instaurat un condominium pe Marea Neagră Turcia/Rusia – minoritar pentru Rusia care a rămas doar cu o fâşie de litoral la marea Neagră şi un litigiu cu Ucraina pe Crimeea şi Vladivostok. Crimeea reprezintă o ecuaţie cheie a accesului şi controlului la Marea Neagră.
Aceste mări și oceane – Marea Neagră, Marea Baltică, Oceanul Pacific şi cel Îngheţat sunt covârşitoare pentru securitatea Rusiei.
În timpul URSS apărarea era structurată pe trei cercuri: primul cerc era format din republicile sovietice, cele ce constituiau Uniunea Sovietică, al doilea cerc era format din ţările satelit din Europa de est şi din Asia. Iar al treilea cerc era constituit din ţările devenite socialiste sau prietene cu concursul diplomaţiei sau armamentului şi suportului sovietic. Aici intrau Cuba, dar şi unele state din Africa, America de Sud, Asia sau Orientul Mijlociu.
Al treilea cerc, nemaifiind susţinut de URSS s-a prăbuşit în anii ‘90, a urmat căderea celui de-al doilea cerc, în urma revoluţiilor din Europa de Est – mai mult, dintre cele cincisprezece state ce compuneau Uniunea Sovietică trei au intrat în UE şi NATO, respectiv ţările baltice: Lituania, Letonia şi Estonia.
Revoluţiile „portocalii” au aruncat o altă fostă republică în opoziţie cu Imperiul, respectiv Georgia, în urma revoluţiei trandafirilor din 2003.
Ucraina a încercat şi ea calea dizidenţei, în 2004, dar a revenit de curând, la matcă, via Victor Ianukovici. Iar Georgia și-a luat-o rău pe cocoașă în august 2008, când Armata Roșie a lui Putin a pus bocancul în pragul Caucazului.
Moscova a trecut la contra-ofensivă și a reușit crearea și menținerea unor enclave pe linia fundamentală de demarcație geopolitică a istmului ponto-baltic, în Kaliningrad și în sud, pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria.
Rusia a creat pseudostate pe teritoriul fostelor provincii devenite independente, le-a susţinut şi le susţine economic, militar şi material, şi intervine în forţă atunci când existenţa lor este ameninţată – în Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabah, în Asia Centrală a intervenit cu trupe, în Tadjikistan a susţinut regimurile din Belarus, Uzbekistan sau Kirghistan.
În timpul URSS, Moldova noastră deţinea o importanţă militaro-strategică. Reprezentând hotarul de sud-vest al URSS, Moldovei sovietice i se atribuia, în cadrul districtului militar Odessa, rolul de bastion principal în cazul unei agresiuni din sud-vest.
În plus, teritoriul Moldovei servea în calitate de cap de pod pentru viitoarele operaţiuni ofensive pe teatrul de operaţiuni de sud-vest, în direcţia Balcani, Grecia, Turcia, cu canalul Suez şi coasta Africii de Nord în calitate de obiectiv strategic secundar. Dezintegrarea URSS şi independenţa Ucrainei au spulberat importanţa strategică a noului stat moldovenesc.
Republica Moldova a încetat să mai fie „cap de pod spre Balcani”, însă valoarea strategică a Republicii Moldova este încă semnificativă și este determinată de garnizoana rusească de la Tiraspol, unde accesul direct al Rusiei este blocat (deocamdată) de către Ucraina.
Prin Transnistria – via Tiraspol şi Bender trece calea ferată care uneşte Ucraina cu România. Cine deţine controlul asupra Tiraspolului şi Benderului controlează de fapt şi aşa-numitul coridor Focşani, fâşia ce desparte Carpaţii de Dunăre.
Coridorul Focşani, asigura accesul la Delta Dunării.
Pentru Rusia, ecuaţia de menţinere a influenţei sale în regiune, prin Tiraspol, depinde mai mult ca oricând de Ucraina. Ucraina rămâne cea mai importantă miza teritorială a Rusiei.
Prioritatea Ucrainei. Factorul polonez – Polonia – arbitru în jocul regional
În contrapondere față de ambițiile Rusiei de a reveni ca mare putere, strategii şi geopoliticienii americani au încercat îndiguirea Rusiei în Caucaz, pe de o parte, apoi blocarea la bariera baltică, iar cheia de boltă urma să fie Ucraina în acest proiect major geopolitic. Conceptul axei Chişinău – Kiev – Tbilisi, cu centrul de comandă la Varşovia îi aparţine lui Zbigniew Brzezinski.
Polonez de origine, lider de multe decenii a unui grup de influenţa american ilustrat printre alții și de personaje de calibru – cum ar fi Dick Cheney şi Donald Rumsfeld.
Grupul a reușit proiectarea forţei americană la mare distanţă pentru a asigura supremaţia Americii. Brzezinski este unul dintre marii strategi ai acestei aripi a sistemului de guvernare american.
În subordinea sa se află figuri renumite, profesori ca Samuel Huntington, cel care a lansat teoria ciocnirii civilizaţiilor care ar fi urmat să producă o falie geopolitică continentală, și mai toți secretarii de stat americani i-au fost studenți – la la Albright la Condolezza Rice. Este acum șeful din umbră al lui Obama.
Halford Mackinder, geopolitician de renume, urmat cu sfinţenie de Brzezinski a formulat astfel una silogismul principal al teoriei Heartlandului ale geopoliticii: “cine controlează Europa de Est, stăpâneşte heartland-ul (teritoriul dintre Ural şi Pamir, Volga şi Iantzi) cine controlează heartland-ul stăpâneşte Insula Lumii (Eurasia); cine controlează Insula Lumii, stăpâneşte planeta”
Zbigniew a dorit întodeauna ca să transforme Polonia sa în pivotul Europei Centrale şi, până în prezent i-a reuşit într-o anumită măsură.
Rolul jucat de Polonia în evenimentele din Ucraina din 2004 a determinat Germania să facă o ofertă de colaborare autorităţilor de la Varşovia plecând de la conceptul unei politici externe comune. Misiunea Poloniei era de mare importanţă, de implementare a pax americană prin preluarea controlului Ucrainei, Belarusiei, Republicii Moldova şi Georgiei.
Polonia însă a fost “liniștită” de Rusia prin uciderea, în 2010 a fostului președinte polonez Lech Kaczynski, împreună cu toți camarazii săi, chiar la Katyn, exact la 70 de ani de la masacrarea, în același loc, a celor 22.000 de cadre de elită ai armatei poloneze. Rușilor le place simbolistica.
Via Polonia Ucraina ar fi urmat, teoretic, să fie atrasă treptat în sistemul de relaţii germano-polonez ce ar fi întemeiat un parteneriat de importanță geostrategică primordială în Europa, o arie ce ar fi cuprins aproape 200 de milioane de oameni.
Ucraina reprezenta în această schemă un spaţiu geopolitic de intersecţie a principalelor axe ale securităţii euroatlantice, iar Moldova ar fi urmat să reprezinte buffer-zone – punte şi zonă tampon. Evident aceasta ar însemna sfârșitul influenței Rusiei, iar ce se întâmplă acum în Ucraina evidențiează nivelul încordării de la Kremlin.
Se joacă acum la Kiev o carte majoră pentru Rusia. Iar la toamnă va urma Chișinăul…”
George Roncea, jurnalist
- GEORGE RONCEA – Cartea care se joacă în Ucraina, miza unui potențial război mondial - 24 martie 2022
- GEORGE RONCEA – Pregătirea de cutremur - 10 martie 2022