Ce mai așteaptă guvernanții noștri?
Două aspecte de disturbare severă a mersului firesc al lucrurilor, în cadrul publicului național românesc, sunt consecința directă a refuzului guvernanților de a formula politici și de a elabora planuri de comunicare de risc, ca parte a comunicării de criză, în România.
Este vorba despre îmbulzeala la pașapoarte și despre disperarea de a cumpăra cât mai multă benzină, înainte să se dubleze prețul.
Amândouă au apărut în urma manipulării grosolane a opiniei publice naționale, în condițiile în care autoritățile sunt complet indiferente la modul în care publicul se informează, își formează opinii, adoptă atitudini și acționează în masă, pe subiecte care țin de riscul producerii unei catastrofe umanitare, fie de pe urma războiului, fie de pe urma unui dezastru produs de mâna omului, cum ar fi distrugerea unei centrale nucleare.
Indiferența aceasta a autorităților are rădăcini adânci și nu e specifică unui anumit președinte de țară, ori a unui anumit guvern.
În 2012, publicam un articol despre a fi gata de dezastru printr-o continuă și articulată politică pentru comunicarea de risc, într-o culegere de comunicări și intervenții, apărută în urma unui program regional (zona extinsă a Mării Negre) de studiu a rezilienței statelor de acolo la dezastre naturale sau făcute de om.
Uitasem de el, dar tocmai ieri mi-a fost semnalat de Academia.edu că a fost inclus în baza lor de surse bibliografice. Așa că mi-am împrospătat memoria și mi-am dat seama că lucrurile mergeau prost și pe atunci. Ba chiar foarte prost, dacă țin seama de faptul că le propuneam guvernanților soluții concrete și de elaborare de politici de comunicare, și de planificare a comunicării de risc, dar și de modelare a comunicării, pe principii de cont-eficacitate.
2012 era anul în care au apărut primele dovezi clare, palpabile, ale tipului de politică agresivă, de mare putere nucleară fără pic de responsabilitate față de restul actorilor internaționali, la care este dispusă Federația Rusă, sub conducerea cu mână fermă a lui Putin. Era evident pe atunci că reziliența statelor „adiacente” Rusiei, deci și cele din zona extinsă a Mării Negre, va fi pusă la încercare de amenințări cu forța militară și mai ales de impunere a voinței rusești fără reținere sau bun simț.
Dar publicul național și cel regional nu au fost informate niciodată complet și corect despre acest aspect. Așa cum nu au fost informate nici despre implicațiile de securitate europeană și chiar mondială ale anexării Crimeei la Federația Rusă, ori despre semnificația pentru restul statelor din zonă a aprinderii unui conflict armat civil, pe teritoriul Ucrainei. Semnificație care ar fi trebuit să acopere și faptul că Ucraina mai multe centrale nucleare ce pot fi oricând subiectul unor gesturi de terorism nuclear. Gesturi pe care trupele criminale de război, trimise de Federația Rusă a lui Putin în Ucraina, de două săptămâni încoace, nu ezistă să le facă.
Astea, în condițiile absenței complete a comunicării de risc și pe tema războiului, dar și pe tema dezastrului nuclear, în urma unui act de terorism de stat.
Ne întrebăm astfel ce mai așteaptă guvernanții noștri? Eu nu am un răspuns. Doar constat că ei știu ce și cum trebuie făcut și totuși nu fac.
Ei știu că îndărădnicia lor de a comunica cu publicul național guvernat dar și suveran în statul România produce pagube și maximizează costurile pe care acest public le suportă, de pe urma situației conflictuale de peste granița cu Ucraina.
Ce nu mi-e mie clar dacă ei știu ori nu este că, mai devreme sau mai târziu, această îndărădnicie va produce și victime umane.
Sau poate nu le pasă nici de asta?
Autor: Hari Bucur-Marcu – expert internațional în politici de apărare națională
Sursă imagine: epochtimes-romania.com
- HARI BUCUR-MARCU – Guvernul - 29 noiembrie 2025
- HARI BUCUR-MARCU – Apărarea națională - 18 noiembrie 2025
- HARI BUCUR-MARCU – „Guvernanții nu vor binele poporului” - 7 noiembrie 2025
