Invenție de prestigiu și prioritate internațională a României, ignorată de autoritățile române!
Cercetările de succes referitoare la Covid-19, ale cercetătorilor de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului ”OncoGen” din Timişoara, ce conferă prioritate internațională și prestigiu României în producerea vaccinului ce poate combate acest virus, au fost și sunt ignorate ostentativ de decidenții politici și de autoritățile competente din țara noastră.
Încă din luna ianuarie 2020, când principala preocupare a guvernanților români era doar păstrarea funcțiilor deținute, contestate vehement și punctual de Opoziție, specialiștii ”OncoGen” își anunțau, atât în publicațiile internaționale de specialitate cât și în mass-media, succesul cercetărilor efectuate pentru fabricarea remediului pentru temutul Coronavirus, virusul care deja provoca temeri la nivel global.
Conform coordonatorului ”OncoGen”, prof. dr. Virgil Păunescu, în cadrul institutului s-a lucrat la obținerea unui vaccin individualizat populaţional, având în vedere caracteristicile imune ale populaţiei din România, de tip caucazian, care se regăseşte în toată Europa şi America de Nord. Rezultatele obținute au fost întârziate de lipsa aparaturii necesare, iar aplicarea soluției de fabricare la scară mare a vaccinului nu s-a putut face datorită lipsei capacității de producție și a fondurilor necesare.
„Noi nu suntem un centru de producţie. Rezultatul studiilor noastre, care la sfârşit indică cum ar trebui să arate şi cum ar trebui sintetizate respectivele proteine, respectivele antigene folosite pentru un eventual vaccin, ar trebui preluate de o fabrică de tip industrial care să le producă, să le ambaleze, să le testeze, să le vaccineze. (…) Dar pentru că nu avem cui să le predăm, le-am pus în domeniul public, pentru producătorii de vaccinuri care, sunt convins, că toţi lucrează la ora aceasta la elaborarea unui vaccin.”
Astfel, la jumătatea lunii ianuarie 2020, cercetătorii de la ”OncoGen” au anunţat că au realizat o strategie de vaccinomică personalizată pentru noul coronavirus, rezultatele acestor cercetări fiind puse gratis la dispoziţia producătorilor de vaccinuri interesaţi pe site-ul oncogen.ro. Ulterior, în 8 februarie 2020, cercetătorii timișoreni au scris într-o publicație de specialitate un articol care descrie tehnologia de producere a unui vaccin împotriva Covid-19, pentru ca producătorii de vaccinuri care sunt interesaţi să elaboreze un vaccin anti-coronavirus.
Cercetările de succes referitoare la Covid-19, ale cercetătorilor de la ”OncoGen”, au provocat un interes disimulat al specialiștilor la nivel internațional, pe fondul competiției acerbe derulate de marile concerne farmaceutice și de state ce au alocat resurse financiare importante pentru obținerea unui remediu pentru acest virus.
Prof. dr. Virgil Păunescu: ”Nimeni nu spune nimic referitor la cercetările efectuate, la eventuale rezultate, fiecare companie farmaceutică încercând să obţină un vaccin pe care să-l patenteze şi să câştige de pe urma vaccinării, iar aceasta ia timp.”
Pe fondul dezinteresului autorităților române competente, în data de 4 februarie 2020, Ambasada Chinei în România a contactat ”OncoGen”, cu rugămintea de a colabora cu cercetătorii chinezi la punerea în practică a acestei tehnologii. Specialiștii timișoreni au fost de acord, dar nu au acceptat însușirea rezultatelor muncii lor de către cercetătorii chinezi, care au intenționat ca, după obținerea tuturor datelor, să adauge sintagma “All Rights Reserved” (Toate drepturile rezervate), ”OncoGen” deținând corespondența doveditoare a acestor fapte.
Ca urmare, încercând să își atribuie nemeritat toate drepturile, prin copierea datelor, la data 3 martie 2020, un grup de cercetători chinezi a publicat un articol aproape identic, într-o altă revistă de specialitate, fără să acorde credit cercetătorilor români. În plus, aceștia au adăugat chiar și sintagma “All Rights Reserved” pe ceea ce publicaseră, deși era copiată lucrarea cercetătorilor români.
Pentru a-și apăra drepturile asupra rezultatelor obținute, specialiștii ”OncoGen” și-au continuat activitatea, cu ”forțe proprii”, astfel încât, la data de 26.03.2020, directorul Virgil Păunescu a făcut anunțul că România are vaccinul împotriva COVID-19, pe pagina de Facebook a clinicii:
”O zi importantă pentru OncoGen: avem Vaccinul (echivalentul a 1000 de doze). Astăzi începem testele.”
Această premieră mondială, a fost dublată de încă una, primul român vaccinat împotriva noului coronavirus: Vaccinul anti-COVID dezvoltat la Institutul OncoGen – Timișoara a fost testat, în premieră, chiar de șeful de proiect, doctorul imunolog Virgil Păunescu!
”Am reușit cu mare greutate, după un efort pricinuit de lipsa acută a resurselor financiare să facem o serie de pași în cercetarea preclinică, adică în laborator, mai întâi sintetizând vaccinul și apoi testând acest vaccin pe celule umane ale sistemului imun. (…)
Când toate resursele noastre s-au epuizat (repet banii au fost foarte puțini și primiți din sponsorizări) am realizat că riscăm să intrăm într-un blocaj total.
Mi-am dat seama atunci – în calitate de șef de proiect și investigator principal că pentru a continua cercetările și a nu rămâne prea mult în urma celorlalte centre și companii care trecuseră deja la studiile clinice de fază I (vaccinarea unui număr limitat de voluntari)- că trebuie să iau o hotărâre neobișnuită pentru a continua cercetările. Am decis să-mi administrez eu primul vaccinul dezvoltat la OncoGen, să fiu eu primul voluntar.(…)
În prezent colectivul OncoGen pregătește documentația pentru Agenția Națională a Medicamentului (ANM) în vederea aprobării începerii studiilor clinice.”
Potrivit unei postări publice a specialistului, vaccinul are efecte pozitive și stimulează un răspuns puternic al sistemului imunitar, iar indiferența factorilor români de decizie trebuie să înceteze.
”Între timp cred că devine tot mai evident că autoritățile române competente au obligația de a acorda măcar o minimă atenție cercetărilor și cercetătorilor acestei țări, mai ales în condițiile în care Uniunea Europeană a alocat României circa 1,5 Miliarde de Euro doar pentru combaterea epidemiei în țara noastră. Din acești bani 0 (zero) au fost alocați dezvoltării vaccinului de la OncoGen, deși este singurul centru din țară care are în testare un vaccin.”
Pe fondul manifestării aceleeași lipse de interes din partea decidenților români, ”OncoGen” a semnat un acord de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino.
De menționat că Organizația Mondială a Sănătății recunoaște profesionalismul specialiștilor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care a primit invitația de la OMS și va participa prin Laboratorul Infecții Respiratorii Virale, în perioada aprilie-iulie 2020, alături de prestigioase laboratoare din lume, la controlul extern de calitate al testelor efectuate pentru identificarea noului coronavirus SARS-CoV-2.
Comunicatul ”OncoGen” precizează următoarele în legătură cu acest eveniment:
”Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producția de vaccinuri în ROMÂNIA, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen. Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanțial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producției de vaccinuri. Cu această ocazie vă anunțăm că Centrul OncoGen, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a câștigat competiția organizată de Ministerul Educației și Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2. Suma se ridica la 3,5 milioane RON și ne permite continuarea cercetărilor pentru vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen și recunoscut atât de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cât și de Guvernul Britanic.”
Vaccinul dezvoltat de ”OncoGen” împotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal; fie sub formă de picături, sau prin pulverizare.
Deși eforturile și rezultatele Centrului ”OncoGen” au fost apreciate atât de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cât şi de Guvernul Britanic, Ministerul Sănătăţii din România a comandat anchetarea doctorului Virgil Păunescu, pentru că medicul care conduce Clinica OncoGen nu avea aprobarea Consiliului de Etică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara (n.r. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen funcţionează în cadrul Spitalului), pentru a face testul unui aşa-zis vaccin.
Gheorghe Voinea, analist, jurnalist U.Z.P.R.
Sursa: www.facebook.com/oncogentimisoara/
- GHEORGHE VOINEA – 15 ianuarie: Ziua Culturii Naţionale și începutul activităților omagiale ale „Anului Mihai Eminescu” ! 🇷🇴 - 15 ianuarie 2025
- GHEORGHE VOINEA – 7 Ianuarie (Gerar): Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion - 7 ianuarie 2025
- GHEORGHE VOINEA – 1 Ianuarie (Gerar) 2025: Un An Nou, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și tradiția Sorcovei. La mulți ani! - 1 ianuarie 2025