ADRIANA TÎRNOVEANU – Zi de duminică

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Zi de duminică

Ce zi frumoasă! Eu zâmbesc în gol
Privind la răstigniri din zbor de frunze,
Îmi semăn doar la toane uneori,
În rest, nici nu mai știu ce sunt, am stări confuze.

Ce zi zglobie! Mi-am oprit în minți
Tot zgomotul făcut dintr-o eroare,
Un pui de mierlă ia azi lecții cu părinți
Să zboare neînfricat printre cicoare.

Ce zi de pluș! Duminicesc cuvinte
Și mai duminicesc ce mă iubește,
Prin viață treci ușor luând aminte
Că fără ascunzișuri mai poți crește.

Ce zi! În fine! Este cum este și atât,
Zi simplă, fără extravaganțe,
Eu nu arunc la țintă vorbe, ci le mut
În inima mea plină de speranțe.

                            ✍️   Adriana Tîrnoveanu 

Duminica AT

☆☆☆☆

     Nu semăn nici cu mine uneori în frază,

     Dar chiar și-așa, cât am duminici, ce conteazăăă!

     Se apropie cu pași repezi vacanța pentru mine și îmi găsesc o mie de cusururi, dar nu uit că e duminică, iar duminica dispar grijile, dispar temerile și rămâne bucuria că suntem bine, sănătoși! Mulțumim, Doamne!

 

Ultimele postări