Privesc Europa de astăzi și, pentru prima dată după multă vreme, nu mai văd doar un continent. Văd o fisură. Una adâncă, care nu mai traversează doar hărți, doctrine sauinterese economice.

     M-am înșelat.

    În mintea omului, în sufletul lui, în felul în care începe, lent, aproape imperceptibil, să se rușineze de ceea ce l-a construit.

     Nu între bogați și săraci.

Și poate că, la început, mulți au crezut sincer în asta.

     Numai că undeva pe drum, discursul a început să se schimbe.

    Modernitatea, atunci când nu mai invită, când nu mai explică, când nu mai acceptă întrebări, începe să semene mai puțin cu libertatea… și tot mai mult cu conformarea.

    Dacă aperi familia, ești învechit. Dacă vorbești despre credință, devii problematic. Dacă îți iubești națiunea, ești privit cu suspiciune. Dacă vorbești despre tradiție, ești etichetat înainte să fii ascultat.

    Nu ești contrazis. Ești definit. Nu ești invitat la conversație. Ești împins spre margine… iar apoi ești acuzat că ai ales periferia.

     Iar, încet, națiunile au început să nu se mai fractureze din exterior.

     Au început să se fractureze din interior.

     Nu prin arme.

     Prin batjocură repetată până când omul începe să se întrebe dacă mai are voie să fie exact ceea ce este.

     Și aici apare eroarea pe care mulți încă refuză să o vadă.

   Istoria a demonstrat de nenumărate ori că oamenii acceptă schimbarea mult mai ușor decât acceptă disprețul.

     că identitatea lui trebuie redefinită…

    Iar tăcerea omului care simte că i se mută, centimetru cu centimetru, mobila sufletului… nu este niciodată lipsă de reacție.

     Este acumulare.

    Iar când milioane de oameni acumulează în tăcere aceeași senzație, că lumea în care au crescut este rescrisă fără să fie întrebați, nu rămâne decât tăcerea care se transformă în curent.

    Curentul se transformă în vot. Vot care se anulează că vor unii, nu pe fapte ilicite și ilegale concretè. Doar că nu convine unora de la putere. Putere ce le scapă printre degete.

    Dar votul se transformă în mesaj. Mesajul se transformă în emoție și emoția va fi baza acțiunilor. În timp.

     Poate crește pentru că au obosit să li se spună că, pentru a avea viitor, trebuie mai întâi să-și renege trecutul. Să-și renege familia, rădăcinile, credința, tradițiile si mai ales bunul-simț.

     Pentru că Europa nu s-a născut ieri.

   Europa s-a ridicat din filosofia Atenei, din legea Romei și din dimensiunea spirituală fundamentală în Hristos. Cânva mândră Europa Creștină. Azi aruncăm la gunoi totul. Ne „reinventăm” în „omul nou”, fără istorie, fără credință, fără trecut. Fără rădăcini.

     Poate construi instituții noi. Poate traversa crize, reforme și generații.

     Și atunci istoria nu mai bate la ușă.

     Urmează!

    Domnul să ne miluiască.

Autor: Zoe Dantes – absolventă Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, jurnalistă la ActiveNews

Citește și: ZOE DANTES – Drumul Damascului