DEZLEGARE

Eu nu-nțeleg! Nu-nțeleg de ce sapi în cuvânt;

De ce cauți ce n-a fost vreodată;

De ce zbori când ești pe pământ;

Iar toți norii ghemuiți sunt sub talpă?

De ce ai pe sub coaste poveri,

Când afară umblă soarele nud,

Când bronzează din mers și dureri,

De se ard și apoi se-ascund?

De ce muști dintr-un măr găunos,

Când ai mâinile pline de rod?

Cum de taci când ai zâmbet frumos,

Iar întregul tu-l vezi într-un ciob?

Ce putere are un om de hârtie,

De-ți așezi toate gândurile-n el?

Cum nu vezi că iubirea n-o știe

Și că umbletu-i e infidel?

Că se strânge ca un iris în noapte,

Singuratic, doar cu gâze de pluș,

Se hrănește cu vorbe deșarte,

Ștergând fapte, ca pe-un ultim retuș;

Împânzind existența-i de-o șchioapă

Cu dantele din lumi de demult,

El e vesel, împăcat și n-așteaptă

De la nimeni măcar un cuvânt!

Chiar așa, cum să-i ceri ce nu are?

Pune-ți, tu, ce ascunzi, în valoare!

De prin nori să te cerni-mpăcat!

Hai că poți, porți pe tălpi un păcat

Spovedit în urcări, în căderi

Și, curat, să te scuturi de-un ieri!

                               Adriana Tîrnoveanu

     Că nu e om sa nu fi putut a se rupe usor de un cineva. Azi, e cu dezlegare…

     În plus, topim vremurile cu gând bun dintr-o zi în care inima bate mai tare.

    Să fiți bine, dragii mei! Au fost niște zile superbe, sa mai vina tot asa, cu timp frumos și oameni la fel!

     Fotografia? Pentr-un zâmbet!