Friguroasa moarte a lui Brâncuşi!
Friguroasa moarte a lui Brâncuşi!
150 ani de la Naștere!
19 Februarie – Ziua Națională Brâncuși – Decret Prezidențial, Lege a Statului Român – (Proiect parlamentar – Laurian Stănchescu)
Friguroasa moarte a lui Brâncuşi!
Dacă tot vă împotriviți repatrierii osemintelor lui Brâncuşi… după dorinţa artistului de pe patul de moarte, de ce nu-i schimbaţi şi locul naşterii? De ce nu-i înlocuiţi şi strămoşii cu unii străini? Chiar aşa de tare dispreţuiţi şi nesocotiţi identitatea românească a „Titanului din Hobiţa”?
Vă mândriţi cu geniul lui gorjenesc, dar iubiţi absenţa artistului din pământul său! Cu ce este mai de preţ pământul Franţei, cimitirul Montparnasse… decât pământul românesc şi cimitirul unde sunt îngropaţi părinţii şi strămoşii săi?
Care dintre voi vrea să fie îngropat prin cimitire străine, să nu vină nimeni la el ca să-i tămâieze sufletul şi să-i aprindă o lumânare? Ştiţi voi cât de friguroasă şi întunecată este moartea lui Brâncuşi în pământ străin? Ştiţi voi câtă iubire avea Brâncuşi faţă de neamul lui românesc şi de pământul său?
A fost Patriarhul lui Dumnezeu! A fost paracliser în Biserica Neamului şi a cântat în strana ei 33 de ani, cât vârsta biblică a lui Iisus. Împotriva sufletului acestui român, v-aţi strâns? Împotriva celui care i-a înfrăţit pe gorjeni şi neamul său cu Bunul Dumnezeu şi cu veşnicia lumii?
Laurian Stănchescu – scriitor, jurnalist, istoric literar,
autorul Proiectului Brâncuși din Parlament, devenit Decret Prezidențial. Lege a Statului Român!

Autor: Laurian Stănchescu, scriitor, eseist, jurnalist, istoric literar
Ultimele postari ale lui LAURIAN STANCHESCU (vezi toate)
- LAURIAN STANCHESCU – Mari români pe meridianele lumii: Dr. Nistor Becia! - 24 martie 2026
- LAURIAN STĂNCHESCU – La mulți ani pentru totdeauna… Mărțișorul celei mai frumoase zile - 1 martie 2026
- LAURIAN STANCHESCU – Friguroasa moarte a lui Brâncuşi! - 19 februarie 2026



