La o temperatură de -40 de grade Celsius, pământul era de la ger exact ca și betonul. Soldații români care au luptat alături de nemți în zona Stalingradului nu mai aveau gloanțe, caii mureau înghețați în picioare, iar nemții, aliații lor principali le luaseră camioanele și fugiseră.

     Așa au fost abandonați peste 150.000 de soldați români ca să înfrunte singuri și fără muniție, tancurile sovietice T-34. A fost cea mai mare catastrofă militară din istoria noastră, ”un Stalingrad al românilor despre care am tăcut zeci de ani”

     Noiembrie 1942. Stepa Rusă. Armata a 3-a și Armata a 4-a Română păzeau flancurile trupelor germane la Stalingrad. Românii erau echipați mizerabil pentru o asemenea iarnă rusească. Nu aveau haine groase, armele lor vechi se blocau de la frig, iar tunurile antitanc erau și ele ieșite din uz și inutile împotriva blindatelor rusești.

    În dimineața zilei de 19 noiembrie, a început Iadul Alb. Rușii au declanșat operațiunea „Uranus”. Au atacat exact în sectoarele vulnerabile românești, știind că suntem veriga slabă a forțelor care atacau în zona Stalingradului. Mii de tancuri sovietice au venit peste tranșeele noastre.

     Românii au luptat cu o disperare eroică. Au aruncat cu grenade sub șenilele tancurilor, au luptat la baionetă. Dar ei au fost trădați. Aliații germani, văzând dezastrul, s-au urcat în vehicule și au fugit, lăsându-i pe români fără transport, fără nici un fel de rezerve, devenind astfel pradă încercuirii.

     Ceea ce a urmat sfidează puterea de înțelegere. Mii de soldați români au murit nu de glonț, ci de „Moartea Albă”. Degetele le cădeau de la degerături. Își tăiau caii morți ca să se încălzească în măruntaiele lor. Au mărșăluit sute de kilometri prin viscol, hăituiți de cazaci.

     Soldații români care au fost luați prizonieri au avut o soartă și mai crudă: marșuri forțate spre Siberia, unde canibalismul a devenit singura soluție de supraviețuire.

     La Cotul Donului a dispărut floarea națiunii române. Aproape fiecare familie din România a avut un bunic sau un străbunic care nu s-a mai întors de acolo. Oasele lor albesc și azi stepa calmucă, neștiute de nimeni.

     Morala: Războiul este locul unde liderii dau mâna, iar soldații își dau viața. Cotul Donului este lecția tragică despre cum este să fii mic într-un război al giganților: ești folosit drept carne de tun și apoi abandonat în zăpadă.