Mitologie românească: Liliacul
Prin ambiguitatea înfățișării sale – de mamifer și zburător – este firesc ca liliacul să aibă un loc aparte în mitofolclor. În Muntenia i se spune ”șoarece cu aripi”. Liliacul, spun legendele, este ”un șoarece care a mâncat anafură sau prescură”. Modul lui de viață este straniu, căci ziua stă ascuns prin locuri sumbre (scorburi, ruine, podurile caselor, peșteri etc.), agățându-se cu ghearele și stând atârnat cu capul în jos, înfășurat în aripi. Zborul lui este iute, neregulat sau în zig-zag.
În limba română, denumirea îi vine de la LELEG, atestat ca nume al unui trib trac din Karia. LE LEG se traduce prin ”Cel care (se) agață; Cel ce (se) leagă;Care (se) agață; Care se salvează; Cu Leac; Cel Vrăjit”; cf. rom. la; a (se) lega; leac; a (se) lecui; alban. lak ”laț”; lejlek ”barză; cocostârc”. De la ultimul tâlc, ”Cel Vrăjit”, adică ”Fermecatul; Minunatul”, vine și numele plantei, cu florile ei superbe; cf. alban. lilak (bot.).
O legendă românească spune că împăratul Liliac a plecat odată să-și cunoască țara. Așa a nimerit într-un sat, în împrejurimile căruia locuia o zgripțuroaică. Sătenii l-au sfătuit pe împărat să nu se ducă în peștera vrăjitoarei, dar el nu i-a ascultat, și s-a dus. Zărindu-l, zgripțuroaica l-a prefăcut într-un șoarece și l-a predat motanului ei. A început atunci o goană nebună, până când împăratul-șoarece a ajuns într-o biserică, și de acolo în clopotniță. De atunci, când bate clopotul, el se preface în liliac și își ia zborul. Luându-se după această făptură ciudată, oamenii găsesc peștera zgripțuroaicei, iar aceasta, înfricoșată de arătarea nemaipomenită, care i-a intrat în adăpost, iese afară, fără să mai poată face vrăji, și e ucisă de săteni.
Există și obiceiul ca liliacul să fie răstignit pe porți. Desigur, obiceiul vine tot de la un sens al sintagmei tracice LE LEG, anume ”De Legat; De Fixat; De Pironit”. După unele credințe, liliacul îngropat aduce noroc. Aripa de liliac este bună de dragoste, și de aceea este purtată în sân de fete! De asemenea, fetele care vor să-și atragă alesul spre casa lor trebuie să prindă un liliac, să-l pună într-o oală, să-l ducă peste nouă hotare și să-l așeze pe un mușuroi de furnici. Când vor reveni, după nouă zile, în locul liliacului vor găsi o furcă și o greblă; cu prima îl vor înțepa pe cel urât, cu a doua îl vor atrage pe cel drag!
Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist
- ADRIAN BUCURESCU – Dăinuirea tradițiilor: Izvorul Tămăduirii sau Fântânița - 17 aprilie 2026
- ADRIAN BUCURESCU – Vinerea Seacă - 11 aprilie 2026
- ADRIAN BUCURESCU – Tradiții daco-române: Vinerea Mare. Prohodul - 10 aprilie 2026
