E zvon de august, cu arșița hulită

De cei ce-n bagaje au iarnă doar,

Miroase tare a vinete pe plită,

Iar poftele nu știu de calendar,

De drepturi ridicate din somn dulce,

Pe când cascade ne spălau de dimineață,

În vise ce-au uitat să se mai culce,

Lăsând luciri de zâmbete pe față.

Am să-mi așez pe chifla cea pufoasă

Un boț de unt, în timp ce gem a soare,

Voi pune din dulceaţa mea de casă

Și-am să-mi chem, în minte, o ninsoare.

Se vor răsti la mine niște zâne

Care se cred datoare să mă țină-n șah,

Ca nu cumva-începând de azi ori mâine,

Scriind, s-aduc decembrii-n augustul din prag.

Nici că îmi pasă, muzele sunt coapte.

Au stat azi noapte la taifas, cu evantaie,

În timp ce-mi dictau pe apucate,

Au leșinat cu toatele-n odaie.

Le iert astfel întreaga vigilență,

Le-am pus pe tâmple pânze reci să uite,

Din cana mea cu lapte, cu prudență,

Le-am descântat ninsori să le sărute.

Le-am șoptit slab, de parcă vântul spune

Povestea fără coadă și înțeles:

Putem să inversam în minte o lume,

Și să grăbim secunda doar în vers!

(Nu ninge că nu vreau,

Dar ninge și-n august, când visez!)

                                          Adriana Tîrnoveanu