Ariciul
-I-ai lăsat și tu aricioiului niște bob de pisic?
-Trebuia?
-Trebuia!
Fără sa comenteze, a luat punga de boabe și-a plecat să hrănească ariciul. Noaptea, la trei jumate. Până și aricii recunosc omul care iubește animalele. Imaginați-vă c-a mâncat bobițul de pisic, dar deja nu mai e o surpriză, căci o grămadă de postări găsesc pe net cu arici care vin la mâncarea pisicilor. Ei bine, la noi nu e posibil să rămână în curte, căci am declanșa al treilea război mondial. Păcat. Mi-ar plăcea niște arici.
În altă ordine de idei, câinii, exact ca oamenii, se comportă diferit. Vă spuneam că avem un alt cățel, căreia îi spunem prințesa cu bobul de mazăre. ROUA. Deși are domeniu vast, ea nu își face nevoile decât plimbată, ca și când am locui la bloc. Iar timpul ei preferat e undeva după ora 21, când are întâlnire c-un arici. Îl miroase, îl tatonează, se bucură, dă din lăbuțele din spate ca un căluț, și pleacă fericită.
Oameni, animale, arici. Ce frumoasă e viata asta, când știi cum s-o privești.
Aseară, am făcut o plimbare târzie, după ce mai făcusem alte două. Am vrut să-i arat lui Mihai o fereastră a unei case de pe-o stradă pe care am ajuns, sâmbătă, din întâmplare. După ce s-a minunat și el de simplitatea complexă a unei ferestre, am ales un traseu pe care nu am mai fost cu el. Case cochete ne uimeau la tot pasul. E uimitor cum lucrează imaginația omului. Vechi aristocrat, vechi nobil, vechi vechi, dar boem, clădiri moderne, clădiri renovate, clădiri în renovare, curți cochete, idei de păstrat, vegetație multă, flori, căsuțe pentru păsări. Multe căsuțe. Căței frumoși. Priveliște de-ți tăia respirația. Am ajuns apoi, ca un ultim popas, în Parcul Central, unde, de curând, au inaugurat o fântână care are muzică și culori, și lume buluc. Pe străzi, oamenii se plimbau ca la mare. Băncile pline. Înghețata din colțul parcului bună. Aerul toamnei vindecător. Și, am uitat esențialul, pe drumul ales, alt arici. Noi eram cu Bujor. Nici nu l-a băgat în seamă. Avea treabă c-o urecheată alba ca el, de după gard, după care plângea cu foc. Azi, îmi resimt glezna. Dar măcar mă bucur de cel mai potrivit moment de trăit dincolo de ferestre. E o toamnă frumoasă, prieteni! Bucurați-vă de ea!
Și, pentru că avem mulți căței și poveștile cu arici la fel, am și una, scrisă un ceva ani în urma, cu Toto, bătrânelul nostru cățeluș, dar aceasta e în rime. Rime pe care le ador:
Sper să vă placă!
Toto și ariciul,
….din seria poveștilor pentru bucuria sufletelor…și uitare de griji…
Pe o margine de umblet, unde pașii parcă nu-s, unde nici ecoul lumii nu vibrează de ajuns, peste linia-nserării-ntr-un altfel de lăcaș, unde am zărit, odată, o coadă de iepuraș, peste înlemniri de-o viață cu frunzeturi pribegite, unde vântul mai despică trunchiurile-mbătrânite, ne-am pierdut, ca dispărutul în adânc de licurici și, ce credeți?, în rugină am găsit un biet arici.
Ghem s-a strâns ca o perniță, mic de tot s-a-ntrupat, parcă chiar murea de frică, se voia neobservat. Îl simțeam cum stă și așteaptă să ne-ndepărtam de el, mai ales că mai văzuse și-un botic ca de cățel. Noi am râs cumva-n barbă, fascinați de ace moi, și ne-am strecurat prin iarbă s-oprim teama dintre noi.
El se strânse și mai tare de părea castană-n cuib, i-am strigat cu glasul moale: Fii pe pace, că mă duc! Cum ne-nvârteam aiurea privind cerul scăpătat ori privind imensitatea ce-o zăream într-un vechi brad, numai ce-auzim un foșnet și-un scheunat sfios de cățel puțin obraznic, deși foarte curios.
Se așeză cu botu-n ace de arici neîmpăiat, el crezând că-i de mâncare ori vreun frate de jucat. Avea dansu-n lăbuțe murdărite de noroi, ca un ritual de seamă neștiut măcar de noi. Legănat puțin spre dreapta, latră scurt la ghemul sur, se miră că parcă mișcă aricioiul cu bucluc. Când spre stânga insistase să-i vadă ochii reci, ce să vezi?, parcă-l scuipase mingea noastră cea cu țepi. Fugi iute-ntr-o tufă, dovedind c-are trup, ochișori precum o mură care n-a crescut pe rug. Se-nvârti în iarba deasă-ntr-un rond cam înțepat, nici de căuta vreo casă nu primea așa palat.
Zulufatul din dotare ce știa c-a greșit, nu putea să se abțină să-l vâneze pe pitic. Și lătră la toată tufa ce-ascundea în ea un pui până când și-a băgat mutra și-a fost vai de mama lui!
Nu se știe toată starea, era supărat de tot, se-nțepase foarte tare și și-o luase peste bot.
Toată scena a fost puțină, un spectacol matineu, însă a părut ca spune:
-Vai, vai, vai de capul meu! Să nu mă certați prea tare, eram singur pe aici, voi n-aveați treabă cu mine, vă uitați după furnici, după brazi și cucuvele, ori ce-aveți voi de văzut, am vrut doar o companie, însă el NU m-a plăcut!
Poate n-am știut eu bine să-mi prezint salutul meu, iar cu coama mea cea blondă poate a crezut că-s leu; altfel nu-mi explic eroarea, m-a-nțepat, deloc hazliu, și nu v-ați uitat la mine așa urât de când mă știu!
Niciun rău nu-i făcusem și nici nu aveam de gând, m-aș fi prezentat, o clipă, și apoi-mi vedeam de drum!,
Ne latră de parcă-n sunet povestea ce-am zis mai sus, noi l-am mângâiat pe câine și ne-am pus ușor pe râs.
Aricicul era teafăr, noi la fel, cu energii, și ne-am zis încet în barbă …
Ce să faci? Niște copii!
Au și ei o lume vie, de la mare pân’ la mic.
Acele cu gămălie pun la punct orice botic!, asta am uitat să zic!
Adriana Tîrnoveanu
Ziua bună, boieri mari! Tirnovenii vă saluta, iar!
Vă iubesc!
Autor: Adriana Tîrnoveanu
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Basmul - 27 februarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Oricărui român iubitor de patrie - 24 ianuarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Născută iarna sunt… - 19 ianuarie 2026
