România poartă IE,
Nu de-acum, de când se ștIE!

E cusută-n fir de foc,
Descântat în busuioc,

Prin împunsături terestre,
Dumnezeu ne-a lăsat zestre

Semne veșnice brodate,
Bogății neașteptate.

Pe cămeșa cea cu vise
Râuri sunt, păduri ori spice,

Cruci și rost, șiruri bogate,
Straiul nostru-i sfânt în toate.

Din hotar până-n hotar
IA noastră-i un altar

Unde ard povești frumoase,
Prin motive migăloase,

De deochi sau amor dulce,
În romb, floare sau în cruce;

Voronețul stă-n culoare
Roșul, albul, galben-soare,

Totu-i prins pe-a noastră IE:
Moarte, adult, copilărIE,

Bucurii, tristeți, uniri,
Vindecări, mărturisiri,

Șiruri lungi de energii,
Borangic cu ape vii,

LiturghIE și credință
Toate îmbrac-ă noastră ființă,

Și bătrâni, dar si copil
La botez, dar și pe miri,

Am trecut prin timp gătiți,
În port sacru primeniți.

Am un gând, neașteptat,
De acolo, de la sat,

Unde încă se mai țes
Și pânzeturi, și-nțeles:

Nu-i așa că-n aste timpuri
IA se coboară-n mituri

Și apoi urcă iar coline,
Inspre mine, înspre tine,

Înspre orișicui îi pasă
De simbolul de acasă?

Că-n sarbători făclIE
România poartă IE?

Și mai am o constatare,
Azi, când lumea-i așa mare,

De ne risipim prin ea,
IA-i ca duminica,

E o candelă cu mir
Povestită fir cu fir,

Cin’ ne vede ne admiră,
Ne citesc filă cu filă,

Răsfoind prin cusătură
Neam, istorii, semnătură
….românească
Dumnezeu s-o ocrotească!

                                          Adriana Tîrnoveanu