Grigore Vieru ne sfătuie că atunci când intenționăm să ascultăm muzică, trebuie să ne descoperim capul, căci stăm la masă cu zeii.

     Când răsună muzica compozitorului Eugen Doga, avem impresia nu doar că stăm la masă cu zeii, dar că și timpul parcă se teme să curgă. Pentru că toată creația lui pare a nu fi din lumea aceasta, ci – din alta, care coboară printre noi sau noi urcăm spre ea.

    Ascultând-o, în inimă se face duminică, o duminică fără sfârșit, o duminică în care și Dumnezeu serbează.

     Pentru că muzica cerească vine mai întâi de la El, și apoi de la om. Aceasta nu are definiții și nu poate fi explicată. Poate fi doar trăită.

     Sufletul lui Eugen Doga e plin de creații care se revarsă peste lume ca niște rugăciuni. Fiindcă muzica adevărată e doar aceea care știe să miște planete, care știe să sensibilizeze și unde inima are impresia că ascultă o cântare a îngerilor.

     Eugen Doga n-a putut trăi fără muzică, aceasta făcând parte din el. Muzica lui știe să vindece, știe să bucure și să înalțe. Creațiile lui ar trebui ascultate stând în picioare, ca la biserică.