Pentru mine naiul nu mai este doar un simplu instrument muzical. Este un limbaj sacru și un alfabet de lumină. Un duh care respiră în inimile celor care-l ascultă. Muzica lui este ecoul Luminii din Rădăcina Sunetului. Simt cum fiecare tub este un fir de lumină, în timp ce fiecare suflu este o rugăciune. Naiul își revelează dimensiunea sacră.

     E suflul dorului adunat în trestie, e rugăciunea care nu are nevoie de cuvinte. L-am moștenit de la păstori, de la daci, de la tăcerile adânci ale neamului. Nu țipă, nu se arată. Doar te atinge, încet, acolo unde nu știai că ai rămas gol. Asta e povestea lui. Și poate… și a ta.