STELIAN GOMBOȘ – Sfinții noștri români…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Sfinții noștri români…

Da, din mila și dragostea lui Dumnezeu au avut loc 16 canonizări în ședința din vara anului 2024 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, canonizări care urmează a fi proclamate, in mod solemn și festiv, în cursul și pe parcursul acestui an – 2025!…

Unii mărturisitori, alții mucenici, alții cuvioși!…

Cu toții în bucurie și (in) armonie în Împărăția Cerurilor și deosebiți rugători pentru sufletele noastre!…

A fost, atunci, o zi istorică!…

O zi în care aveam bucuria de a realiza și conștientiza că acum avem împreună-rugători în ceruri alături de noi, fiind mulți dintre ei ostenitorii care au trăit pe aceste meleaguri și care s-au nevoit în mod exemplar și pilduitor, urmându-i, într-u totul, exemplul Domnului nostru Iisus Hristos și al Sfinților Săi!…

Îi voi enumera aici și acum, cu bucurie și nădejde în rugăciunile lor pentru sufletele noastre!…

1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;

2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;

3. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;

4. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;

5. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;

6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

8. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;

9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;

10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;

11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;

12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;

13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;

14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;

15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;

16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august.

Bucurați-vă neîncetat, sfinților, pururea rugători pentru sufletele noastre!…

 

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Biserica Ortodoxă Română între identitate concretă şi autocefalie rodnică…

Autor: Dr. Stelian Titus Gomboșteolog, jurist, publicist

STELIAN GOMBOS
Ultimele postari ale lui STELIAN GOMBOS (vezi toate)

Ultimele postări