„Naşterea Domnului – o sărbătoare a bucuriei”

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

„Naşterea Domnului – o sărbătoare a bucuriei”

Sărbătoarea Naşterii Domnului este una a bucuriei, a evidenţiat, în Pastorala de Crăciun, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel

“Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost vestită de îngeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru că ea este bucuria mântuirii. Iar pentru că vestea aceasta a mântuirii adusă de îngeri oamenilor a fost primită cu credinţă, ea a rodit atunci bucurie mare în sufletele credincioşilor şi rodeşte şi acum bucurie din an în an. Iată de ce Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruieşte nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos – Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică şi în sufletele credincioşilor.”

Patriarhul Daniel a subliniat în Pastorală că, la fel ca odinioară, şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului.

“După cum odinioară îngerii şi păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos “cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, aşa şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii, asemenea îngerilor, şi preoţii păstori ai comunităţilor de creştini, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului, cântând troparul praznicului şi arătând icoana slavei Naşterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească şi să laude împreună, cu mare bucurie, taina Naşterii Domnului, iubirea milostivă şi minunată a lui Hristos pentru oameni”

Patriarhul Daniel a adresat tuturor “calde şi părinteşti urări de pace şi sănătate, fericire şi ajutor mult de la Dumnezeu în tot lucrul bun şi folositor, dimpreună cu tradiţionala urare ‘La mulţi ani!”

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Ce am învățat în și din acest an?!…

Sursa: ziuaveche.ro

Sursa imagine: Basilica.ro

REDACTIA
Ultimele postari ale lui REDACTIA (vezi toate)