Încă un an…

Da, mai sunt (doar) trei saptamani si, iata, a mai trecut (inca) un an, din viata noastra, a istoriei si a umanitatii; an, bun, rau, Dumnezeu si, fiecare, in parte, stie!…

De remarcat, subliniat si, retinut insa ca, ce a trecut este bun trecut, nu se mai intoarce, prin urmare, este foarte important cum ii trecem si, petrecem, toti acesti ani, ai nostrii, oferiti noua, in dar, de catre Dumnezeu – Preabunul si Preamilostivul!…

Altfel spus, sarbatorile sfinte ce se apropie, dincolo de buna dispozitie, bucuria frateasca, comunionala, rasfatul culinar si veselia petrecerilor, trebuie sa fie, pentru noi toti, un bun si binevenit prilej de meditatie, reflectie, introspectie, reculegere si, practic, de schimbare, a noastra, a vietii si (a) vietuirii noastre!…

De aceea, curgerea, altminteri, fireasca, a anilor, trebuie sa ne puna pe ganduri dar, mai ales, pe treaba si pe fapte, asa incat, la sfarsitul urmatorului an sa nu ne para rau de ce am facut, adica, sa nu regretam nimic, nici din ce am facut nici din ce nu am facut!…

Prin urmare, este de recomandat ca, noi sa ne asezam viata noastra (numai) in palmele dumnezeiesti si, astfel, sa fie/sa devina vointa Lui – vointa noastra, dreptatea Lui – dreptatea noastra, bunatatea Lui – bunatatea noastra, mila Lui – mila noastra, purtarea Lui – purtarea noastra, dragostea Lui – dragostea noastra, iubirea Lui – iubirea noastra!…

Asadar, in acest fel si mod umbland, implinind si realizand, cu adevarat, viata noastra va deveni o continua sarbatoare iar anii (pe)trecuti de noi, aici, in acest veac, perisabil, trecator si vremelnic, se vor transforma in arvuna/pregustarea cea plina de nadejde, miez, substanta si continut, a anilor celor nesfarsiti, dincolo, in veacul cel fara de sfarsit, in Imparatia cea cereasca si vesnica a Preasfintei Treimi!…

Cu alte cuvinte, dea Dumnezeu – Preasfantul ca, anii nostri de aici sa aduca/sa produca lumina cea neinserata si neapusa a veacului de dincolo, cel viitor, care va sa vina/va sa fie! Amin!…

In loc de epilog…

Mila lui Dumnezeu in toate!…

De la un capat la altul viata omului sta in mana Domnului, adica in bunatatea, dragostea si mila sau milostivirea lui Dumnezeu!…

Nu degeaba, in mai multe randuri si imprejurari ale vietii Sale pamantesti, Hristos Domnul a declarat ca: „mila imi este de popor” sau, in alte locuri „i s-a facut mila, de el ori, de ei” sau, in alta parte, „mila voiesc iar nu jertfa” caci, da, intr-adevar, ce ne-am face ori, ce am fi noi, oamenii, daca am mai fi ceva, fara mila, dragostea si bunatatea lui Dumnezeu?!…

De aceea, este imperios necesar ca, permanent, sa-I cerem ajutorul, sa-I invocam mila, sa-I imploram pronia sau providenta Lui dumnezeiasca, si, totodata, sa ne incredintam, dragostei, bunatatii, purtarii de grija si binecuvantarii celei dumnezeiesti caci, altminteri, fara de El „nu putem face nimic!… „

Va sa zica, nu degeaba rostim, noi, atat de des, rugaciunea „Doamne miluieste!…”

De asemenea, si noi trebuie sa fim, la randul nostru, milostivi „precum Tatal nostru Cel din Ceruri milostiv este!…”

Altfel spus, noi traim, parcurgem sau traversam, acum, vremuri extrem de tulburi si de amestecate pe care, fara mila divina, nu avem cum sa le gestionam, sa le depasim, cu alte cuvinte, fara rugaciune, neincetata, neintrerupta, nu avem cum sa reusim, sa biruim ori sa invigem toata incercarea, ispita, vitregia, viclenia, netrebnicia sau neputinta acestui veac!…

Prin urmare, da, chiar asa, ramanem, suntem, numai, la mana si la mila lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa ne tinem de El, langa El, cu El sau, aproape de El, permanent, pe tot parcursul vietii noastre pamantesti ca, in acest fel, in acelasi fel sa ramanem si, dincolo, in viata, cea cereasca si vesnica a Preasfintei Treimi!…

Si, asa cum Domnul Dumnezeu, din a Sa mila, iubire si dragoste, l-a trimis, aici, in aceasta lume, la noi, pe pamant, pe „Fiul Sau Cel Unul Nascut, pentru noi, toti si pentru a noastra mantuire!” asemenea Lui sa fim si noi, milostivi, buni, rabdatori, ingaduitori, iertatori, empatici si solidari cu toti fratii si semenii nostri, oricare ar fi ei, aflati, la un moment dat, in stare critica, in clipe sau momente, grele, delicate sau dificile, adica, la vreme de necaz, boala, neputinta, vulnerabilitate, fragilitate sau stramtorare, bine stiind ca, ieri a fost ori, maine, poate fi exact invers!…

Asadar, dincolo de tot si de toate, sa recunoastem, sa realizam ori, sa fim constienti ca, numai, mila lui Dumnezeu ne mai tine, ne mai apara, ne mai poate scapa, izbavi, tamadui sau mantui, pe noi, pe toti, altfel, am fi, praf, pulbere sau cenusa, adica, una cu pamantul!…

Asadar, sa-I multumim, cu recunostinta, evlavie, credinta, smerenie si umilinta, lui Dumnezeu, pentru toate cate ne-a dat ori nu ne-a dat noua, pentru toate cate ne-a facut ori, nu, noua, caci, „Lui i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, amin!…

 

Autor: Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Colindul sfânt și bun…