Nicolae Iorga s-a născut la 6 iunie 1871 în orașul celebrităților, Botoşani, a urmat cursurile școlii elementare și gimnaziale în orașul natal, apoi este elev la Liceul Național din Iaşi. În paralel învaţă limbile latină şi greacă alături de franceză şi italiană. În anul 1888 se înscrie la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Iaşi. Cu dispensă de la Ministerul Învăţământului îşi trece toate examenele într-un singur an.

Își uimește din tinerețe contemporanii prin cunoștințe, memorie, putere de muncă, pasiune pentru nou, originalitatea gândirii. La vârsta de 23 de ani avea deja trei licențe: a Universității din Iași, a Școlii de Înalte Studii din Paris, doctoratul în litere la Universitatea din Leipzig, și deținea un post luat prin concurs la Catedra de istorie universală a Universității din București.

Opera lui N. Iorga este copleșitoare, n-a rămas domeniu al istoriei naționale și universale pe care savantul român să nu-l fi tratat, fie și tangențial. O atenție specială a acordat Iorga Istoriei românilor. Dragostea față de trecutul istoric l-a îndemnat să se oprească în cele mai multe sate și orașe, pentru că fiece loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi.

Din anul 1911 este membru activ al Academiei Române. Se apleacă cu un mare zel să studieze istoria Europei şi a marilor imperii. Între anii 1925 şi 1933 primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” de la cele mai importante universităţi ale lumii. Unul dintre biografii săi arată că numai până la 1 ianuarie 1935, N. Iorga scrisese 1.003 volume, 12.755 de articole, 11.693 recenzii.

La 27 noiembrie 1940, la vârsta de 69 de ani, este asasinat de către legionari, datorită articolelor, politicii şi luptei sale pentru cauza națională.

Președinte al Ligii culturale a românilor, Nicolae Iorga a decis organizarea Congresului național al organizației la Constanţa, în 1912. Congresul era dedicat comemorării unui secol de la anexarea Basarabiei de către Rusia.

Încă din anul 1915 Primăria din Constanța donase acestei asociaţii terenul viran de pe b-dul Ferdinand colţ cu str. Mihai Viteazul, pentru construirea unui local propriu. Din păcate abia în anul 1927, un mecena constănțean, grecul Demosteni Tranulis, se oferă să facă clădirea în doar şase luni. Și se ține de cuvânt!

Cu acest prilej, Nicolae Iorga sublinia:

„Ceea ce au făcut aici Dimitrie Tranulis şi Liga fac mai mult decât trei sferturi din discursurile rostite în anumite adunări de drept”.

„Scăparea ţării nu stă în guvernele ce ni le dăm sau ni se dau, ci în devotamentul societăţii româneşti” .

„Aici, în Dobrogea, n-am răsărit pe nepregătite într-un ceas de noroc războinic sau de chibzuială diplomatică, ci aşezările noastre pe ambele maluri sunt din cele mai vechi şi niciodată părăsite.”

Textul actului comemorativ este şi astăzi de mare importanţă istorică:

„Sub domnia marelui şi bunului Rege Ferdinand I al României Mari, astăzi 27 martie, anul 1927 în prezența tuturor personalităţilor de seamă ale metropolei dobrogene pus-am piatra fundamentală a primului teatru românesc în Dobrogea, închinat Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor, în a cărei deplină proprietate şi folosinţă va trece, ca un omagiu adus culturei româneşti, la care luminatu-s-a tot dobrogeanu. Locaşul va purta numele <<Tranulis>>, va fi închiriat pentru spectacole, filme şi întruniri publice.”

După Vălenii de Munte, Mangalia era cel de-al doilea loc drag al său. Şi aceasta pentru că avea o vilă aici, pe malul mării, unde îi plăcea să poposească ori de câte ori avea prilejul.

Despre modul în care a obţinut casa nu s-a găsit încă vreun document, deşi unii duşmani ai săi nu s-au sfiit să acuze consiliul local al Mangaliei că i-ar fi dat casa pe vremea când era-prim ministru pentru a trage unele foloase. În notele personale cu care şi-a presărat vasta operă, Iorga scrie că şi-a dobândit casa modestă laolaltă cu altă sărăcime intelectuală.

Savantul se afla pentru câteva luni de linişte, în odăiţele de la Mangalia. Într-o zi s-a pomenit în casă cu un grup de moşieri revoltaţi.

Veniseră la mine acolo câţiva proprietari rurali foarte împovăraţi, care-mi cereau moratoriu sau alte măsuri care ar fi lovit greu în creditul ţării. ”Dar noi suntem desperaţi”. Am fost denunţat îndată, de o presă cumpărată, că am recomandat aruncarea în mare a debitorilor-va veni vremea de li se va spune şi învăţătorilor că le-am dat şi lor acelaşi sfat – şi că am indicat ca mijloc de salvare neplata datoriilor, eu însumi prezentându-mă ca exemplu.

Primit de suveran pentru „declaraţiile” de la Mangalia, prezentasem o demisie pe care o voi înnoi când ministrul de finanţe a vrut să treacă salariile învăţătorilor la comune şi când, în ianuar 1932, a reînceput, după ce se părăsise ideea ministrului Argetoianu, jocul de-a Titulescu-omul picând din cer ca în poveste, la fiecare „criză ministeriabilă” pe care i-o provocau acoliţii. Acestea sunt mărturiile lui Iorga. Varianta jurnalistică este acidă, de un sarcasm notoriu.

Gestul autorităţilor locale din Balcic de a-i decerna lui Nicolae Iorga titlul de cetăţean de onoare al oraşului lor în 9 august 1931 pare a fi o replică delicată dar fermă la toată această campanie denigratoare la care fusese implicat fără voie istoricul.

« 24-5 iunie. Conferinţă la Constanţa, despre « Lipsa de virtute cetăţenească » ; deşi din cauza zăbăvii mele, foarte mulţi plecaseră, sala e ticsită de lume. A doua zi la Mangalia. Întors prin frumoasa regiune a « Bărăganului « dobrogean, pe la Adamclisi, Cusgun, Silistra, unde aflu pe Taşcu Pucerea şi pe Pericle Papahagi, Turtucaia-infect cuib tragic- şi Olteniţa ».

28 iunie. La Mangalia, pe straşnica ploaie care salvează o parte din recolta Dobrogei. La Constanţa cercetez bisericile (cu picturi de Mirea, de Marinescu ; se pregăteşte a lui Toniţă) şi găsesc cea mai groaznică şcoală normală de fete din ţară. Manoilescu mi-a spus că s-a încheiat convenţia pe care francezii la Geneva au găsit-o excelentă.

Nicolae Iorga continuă să noteze în jurnalul său :

«13 august. Se vorbeşte de casele pe care mi le-am făcut de când sunt ministru la Sinaia şi la Mangalia (aceasta de două milioane…). 28 octombrie. Prin Bărăgan şi Piua Petrei la Mangalia….Seara, Taşcă îmi aduce Marele Cordon al Ordinului Vitaud din Lituania. Vorbim despre posibilitatea de a face, cu ajutorul unei case germane, calea ferată Carmen Sylva-Mangalia.

La 15 august Iorga vine la Mangalia în timp ce la Constanţa se desfăşurau serbările Marinei, iar regele « mergând la «Eforie» se închid toate drumurile cu jandarmii care pun baionetele în piept. Lumea e indignată.» De data aceasta a rămas în vila sa de pe malul mării timp de două săptămâni. Căci în aceleaşi însemnări scrie laconic: 1 septembrie, plecare din Mangalia.»

Vila lui Iorga apare menţionată puţin mai târziu în rapoartele arheologilor:

«Au fost cercetate calcarele şi în regiunea litorală a mării, din capătul de nord al plajei până ceva mai sus de vila prof. Nicolae Iorga, apoi în dreptul vilelor germane, şi în ţărmul mării din cotul imediat la nord de iezerul Mangaliei, la aşa zisul colţ al morii lui Hagi Ali Bei. În vecinătatea vilei lui Iorga se afla şi vila generalului Broşteanu».

Din păcate, astăzi în Mangalia nimic nu mai amintește de iubirile lui Iorga.

Autor: Prof.Dr. Mircea Vintilescu

Citește și: MIRCEA VINTILESCU – CELE MAI FAIMOASE ROMÂNCE ALE SECOLULUI XX