Discurs la reuniunile culturale „Alecsandriada” ediţia a VIII-a, Oneşti (Bacău), 16-18 mai,de unde m-am întors cu Premiul Național ,,Vasile Alecsandri”.

Vreau să vă mărturisesc că am crescut într-o casă de cărţi şi icoane.

Tatăl meu, având o bibliotecă impresionantă, mi-a transmis dragostea faţă de lectură şi poezie, spunându-mi că un poet care nu-şi ascultă inima nu poate să scrie, fiindcă anume acolo în inimă se ascunde frumosul.

Îmi amintesc că prima mea încercare poetică a fost la vârsta de cinci ani, atunci când încă nu ştiam să scriu.

Aşa că am mers repede în biroul tatălui meu şi l-am rugat să o noteze el pentru mine.

În acea perioadă, părintele meu, fiind supărat pe ruşii din Basarabia, care continuau să ne deznaţionalizeze şi voiau ca noi să ne uităm limba şi istoria, îi numea pe unii dintre aceşti ruşi obraznici: „porci”. De aceea şi poezia mea a sunat în felul următor: „Unde te-ntorci, numai porci”, vers care a fost publicat în 1986 pe prima pagină a revistei „Flacăra” a lui Adrian Păunescu.

Dar, întrucât ştiam încă din copilărie că sunt româncă, că vorbesc limba română şi că istoria noastră este una românească, se întâmpla să am nenumărate discuţii aprinse cu unii dintre prietenii sau colegii mei de clasă, care afirmau că sunt moldoveni sau ruşi, dar nicidecum români, amintindu-le, totodată, că marii scriitori Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă etc. sunt poeţii noştri, ai tuturor românilor.

Adevăr pe care ulterior se vede că l-au înţeles, fiindcă i-am văzut pe mulţi dintre ei la data de 6 mai 1990 la „Podul de flori”, unde am mers şi eu împreună cu părinţii, ca să ne întâlnim fraţii cu fraţii şi pentru o zi să fim iarăşi o Ţară.

De la acel „Pod de flori” au trecut 34 de ani şi, deşi visul de-a înfăptui reunirea încă nu s-a realizat, mă bucur că prin evenimentele care se desfăşoară atât de o parte, cât şi de alta a Prutului reuşim să fim împreună.

Şi sunt convinsă că după noi, oamenii de cultură care venim din Basarabia Acasă, se va întoarce Acasă şi întreaga Basarabie.