Când sclipește Cerul a Sărbătoare Sfântă,
Iar prin ramuri crude se tocmește un gând,
Când aștepți Vestirea inima să-ți strângă,
Și-nfloriri plăpânde te frământă blând,

Când rupi cozonacul ciugulindu-i nuca,
Auzind în minte glasuri părintești,
Când se-nchină-n tine, ascultându-ți ruga,
Aripi de cuvinte îngerești,

Când ai flori în casă, dar mai mult în suflet,
Iar la poartă arțarul foșnește discret,
Când se smulge Cerul să devină cântec
Cu Pământul nostru într-un nou duet,

Când prin nori vor trece, tulburând secunde,
Amintiri duioase, îngeri de-mprumut,
Să nu uiți, o clipă, tămâind cuvinte,
Să le pui, pe masă, candela arzând.

Dacă vin agale, din Lumini celeste,
Sclipiri de poveste, zămislind surâs,
Să mai tragi un scaun, chiar de-i gol, nu este,
Ei au stat la masă cu Domnul Iisus.

Rupe cozonacul, ciugulește-i miezul,
Bea un pic și vinul, e din cel spumos;
Spune Tatăl Nostru, Dumnezeu să-i ierte
Apoi Învierea să ne-adune-n rost.

                                                     Adriana Tîrnoveanu,