Cu primăvara, la un ceai
În ziua ce-a trecut mi-a fost mai bine,
Am stat cu primăvara, afară, la un ceai,
Am întrebat-o ce-a avut cu mine
De mi-a lăsat atâta vreme frigul scai.N-a vrut să zică și-a suflat a mentă
În ceaiul indecis din cana mea,
S-a-ncruntat, iar cu o mica fentă,
Mi-a zis să stau cuminte-n banca mea,Căci nu se cade să vorbesc de doamne
Care au rost, vechime, înțeles,
Că cine știe, vor avea iar toane
Și ne îngheață floarea de cireș.În orașul de pe Tâmpa a fost soare,
N-am prins un răsărit de ani, nici nu mai știu!
Apusul acesta, vreau să știți, tare mă doare,
În colecția de aur îl înscriu.Ceaiul mi-e rece, primăvara tace;
În bradul nostru, în cuib, o mierlă avem,
Iar părul meu mai cade-n cascade,
Să simtă vânt de april, ca un poem.Doar tu zâmbești, ținând în palme cerul;
Ai băut ceai cât pentru două vieți,
De primăveri nu-ntrebi, le știi misterul
Și parc-ai vrea cu insistență să mă-nveți.Necumințenii îmi ating obrazul,
Mi se-nroșește ușor a calde irosiri,
Degeaba am schimbat, c-un ceai, macazul,
Nu am primit deloc mărturisiri.Aștept o altă întâlnire dublă,
Cu tine și cu luna mai, de s-o putea,
Dar țineți cont ca timpul să ne ajungă;
Ceai nu vă dau, mai bine o cafea!Să-mi veniți cu liliac în brațe,
Bujori și multe flori să pregătiți,
Să uit că primăvara uneori se tot complace,
De parcă ar trăi din amintiri.
Ultimele postari ale lui ADRIANA TIRNOVEANU (vezi toate)
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Un rest de habar n-am - 11 decembrie 2024
- ADRIANA TÎRNOVEANU – A venit Moșu’! sau A venit Moșu’? - 5 decembrie 2024
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Valiza cu amintiri - 25 noiembrie 2024