Biblia lui Șerban Vodă Cantacuzino din anul 1688, cunoscută și sub denumirea de „Biblia de la București“, este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice.

Prețiosul document medieval se află la Muzeul Național de Istorie a României și este expus în cadrul expoziției temporare „Restaurarea: între știință și artă“.

Editarea Bibliei de la anul 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă şi de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu șase ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română, au început să fie strânse materialele necesare, ediţii străine, traduceri parţiale în limba română.

Până la aceasta, însă au mai fost scrise alte trei mari lucrări. Este vorba de Liturghierul în româneşte, tipărit în anul 1680. Apoi, în anul 1682, apărea, pentru prima oară în spaţiul românesc, Evangheliarul sau Evangheliile tipărite în ordinea citirii pericopelor în cadrul anului bisericesc. Iar la anul 1683 vedea lumina tiparului Apostolul, având însă aceeaşi structură.

Tipărirea Bibliei a început la data de 5 noiembrie 1687 în atelierul tipografic al cărui şef era Mitrofan. A avut un al doilea tiraj terminat la data de 10 noiembrie 1688, într-o lună, având pe ultima pagină a cărţii 16 rânduri în plus în care se fac precizări asupra “izvodului elinesc” tipărit la Franco Fortu (Frankfurt). Cărţii îi este anexată şi o erata, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

Biblia lui Şerban Vodă Cantacuzino este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanţa sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare. Biblia lui Şerban Vodă Cantacuzino fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiţia fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam şi Simeon Ştefan, îmbogăţind lexicul şi îmbunătăţind sintaxa.

Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu Dosoftei, ardelenesc din Noul Testament al lui Simeon Ştefan şi muntean din intervenţiile fraţilor Greceni. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate naţională, deoarece circulaţia sa intensă şi efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unităţii de limbă a românilor, aflăm de pe Enciclopedia României.

Istoricul Alexandru D. Xenopol definea „Biblia de la București“ ca fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei biblii „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.