Frica, sănătatea publică și etica
Este neîndoielnic faptul că, în societatea contemporană, sentimentul care domină este frica. Frica de teroriști, frica de imigranți, frica de criza economică, frica de boală, frica de bătrânețe etc. Profitând de acest sentiment, instituțiile și autoritățile concep tot felul de politici care limitează drepturile individuale și impun modele autoritare. Astfel, se limitează demersul democratic și, cu încuviințarea cetățenilor, se limitează drepturile omului.
Drepturile omului nu sunt un lux, așa cum a declarat un fost Ministru al Justiției „tehnocrat”, cu nume de fruct. Drepturile omului au fost și sunt un ideal pentru umanitate, care obligă la protecție internațională şi statală în exercitarea lor. Aceste drepturi sunt personale, absolute și imprescriptibile. Autonomia pacientului constituie o expresie a materializării acestor drepturi şi sub acest aspect o adevărată legislație și norme deontologice trebuie să impună mecanisme pentru a evita pe de o parte, încălcarea lor, iar pe de altă parte, abuzul de drept.
Morbiditatea și mortalitatea au fost și rămân în continuare o problemă publică nu numai de sănătate publică. Secolul XX a fost dominat de viziune optimistă. Bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor, s-au raportat progrese: variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa și în America de Nord etc. S-a concluzionat: sec. XX este sfârşitul erei pandemiilor. Evaluare optimistă care a fost infirmată de realitate. În ultimii 25 de ani, contabilizăm: 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea mortalității prin boli infecțioase. O amenințare a sănătății a sute de milioane de oameni din cauză că metodele clasice de prevenție au fost abandonate și s-a crezut că noile metode pot rezolva totul. În realitate, cauza a fost intricarea factorilor ecologici și sociali și nu lipsa unei legi privind vaccinărea obligatorie. Putem enumera: creșterea demografică, migrațiile urbane și supraaglomerarea, libera circulație, călătoriile, conflictele armate, sărăcia, subnutriţia, condiţii insuficiente de igienă, comportamentul individual şi colectiv, modificările ecosistemelor, utilizarea produselor antimicrobiene cu spectru larg (apariţia formelor farmacorezistente), infrastructura sanitară deficitară nepregătită în probleme de sănătate publică.
Societatea a avut tendința de a limita drepturile individului în favoarea drepturilor colectivității, lucru care în practică nu și-a dovedit eficiența. Regulamentele de sănătate publică pot priva individul de o serie de drepturi: dreptul la liberă circulație, dreptul la autonomie, dreptul la respectul vieții private, dreptul la libertate (carantină, internare obligatorie).
Prin urmare, au apărut conflicte etice care trebuiau reziliate prin măsuri adecvate.
Laurence Gostin a propus un cadru de analiză etică a politicilor de sănătate bazat pe patru criterii:
1. Necesitatea
Politicile de sănătate publică trebuie să fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sănătatea populației. Trebuie să fie evaluate în fiecare caz în parte prin studii epidemiologice. De exemplu: evaluarea riscurilor în condiții de incertitudine (SARS, AN1H1, bioterorism)
2. Eficiența politicilor de sănătate
Politicile de sănătate trebuie evaluate în termeni de capacitate de atingere a obiectivelor. Politicile trebuie evaluate în termeni de cost-eficiență.
3. Proporționalitatea cu afectarea drepturilor omului
Este necesară atunci când politicile interferă cu drepturile omului. Criterii: a.Gradul de invazivitate (ce drepturi și în ce măsură sunt limitate); b. Magnitudinea intervenției (este afectată o persoană, un grup social sau întreaga comunitate); c. Durata intervenției (cât timp este limitat dreptul respectiv).
4. Justiție socială
Exprimată prin: echitate (politicile nu trebuie să fie discriminatorii și stigmatizante) solidaritate (politicile trebuie să creeze solidaritate și coeziune socială, să facem în comun ce nu putem face singuri) și corectitudine procedurală (transparența; compensare în caz de abuz de putere; implicarea populației în decizie și implementarea politicilor).
În concluzie, vă invit să analizați legea vaccinării, utilizând cadrul de analiză etică dezvoltat de L. Gostin.
P.S.: Tot depre frică. Văd că unii dintre politicienii de la noi au o frică, și anume că vom păți ce a pățit Polonia. Nu înțeleg. Polonia a dovedit că are un proiect de țară, are o dezvoltare economică sustenabilă, este performantă în absorbția fondurilor europene și dă dovadă de demnitate națională, înfruntând, atunci când interesele o cer, atât Estul, cât și Vestul. De ce să ne fie frică să fim identificați cu Polonia?
sursa foto: sadhguru.org
Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – A XVIII-a Conferință Națională de Bioetică
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Bioetica în vremuri de război - 23 februarie 2025
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Decolonizarea culturală - 6 februarie 2025
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Tehnoștiința și Bioetica - 18 ianuarie 2025
