Se dorește privatizarea spitalelor publice?
Am urmărit cu atenție evenimentele din Sănătate, din ultimele luni, și mai ales modul în care ele sunt reflectate în presă. Într-o analiză empirică, urmărind principalele televiziuni și ziare centrale, pot să fac două remarci: pe de o parte proporția nefirească în prezentarea știrilor – în medie, 86% știri negative, 10% știri neutre, 4% știri pozitive -, iar, pe de altă parte, punerea în opoziție a sistemului public (foarte rău) cu sistemul privat (foarte bun). (…) La o asemenea campanie de manipulare, se naște o întrebare firească și suspiciunea rezonabilă: se dorește forțarea privatizării Sistemului public de Sănătate? Este în acest mod manipulată populația pentru a accepta acest lucru?
Că este vorba de o manipulare, nu am nicio îndoială. Să privim evenimentele reflectate:
- Problema gărzilor suplimentare. Harababura indusă prin deciziile Ministerului Sănătății și naivitatea medicilor au pus în pericol continuitatea actului medical în spitalele publice. Detalii aici.
- Scandalul HexiPharma. S-a afirmat că dezinfectantele au fost diluate și, din această cauză, au apărut infecții intraspitalicești. Poate este așa. Dar, până în prezent, la atât timp de la declanșarea scandalului și după ce s-au luat probe din toate spitalele publice, nu există niciun rezultat emis de un laborator acreditat și independent cu privire la conformitatea sau non-conformitatea acelor probe. Totuși, în absența acelor buletine de analiză, s-a afirmat că spitalele publice au achiziționat acele produse fără să le analizeze (o absurditate deoarece legislația nu impune acest lucru și nu există posibilități practice) și că 60.000 de oameni ar fi murit din aceasta cauză.
- Infecțiile nosocomiale. Dacă ne luăm după cele prezentate în presă, atunci, în spitalele publice din România, ele nu ar trebui să existe (lucru imposibil), iar în spitalele private nici nu există (iarăși imposibil). În momentul în care se raportează infecțiile nosocomiale, spitalul respectiv este blamat. Dacă nu le raportează, aceeași situație.
- Studiile clinice și sponsorizarile medicilor. Am scris despre acestea, dar subiectul este rostogolit în presă cu aceleași date inițiale. Pare paradoxal, dar instituțiile abilitate ale statului (Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății) nu au luat o atitudine tranșantă.
- Unități medicale publice puse la zidul infamiei. Vezi situația de la Spitalul de Arși.
- Ministerul Sănătății (…) anunță că 108 unități publice nu au autorizare pentru unitatea de transfuzii. Deoarece pe acea listă era trecut și cel mai mare spital din Moldova, Spitalul Sf. Spiridon Iași, m-am interesat. Surpriză. Spitalul Sf. Spiridon Iași are autorizare pentru unitatea de transfuzie. Oare câte spitale de pe acea lista se află în aceeași situație? Cum a fost făcută acea lista și ce încredere mai pot avea în astfel de informații?
- Prețul medicamentelor. Despre această problemă am scris aici.
- Când nu este atacată unitatea medicală, sunt atacați medicii, care lucrează în sistemul public. Pe lângă faptul că sunt echivalați funcționarilor publici, cu obligațiile, dar fără drepturile acestora, se insistă îndeosebi pe malpraxis, fără ca cei care fac afirmațiile să aibă cele mai elementare cunoștințe despre ce înseamnă malpraxis. Deseori nu este altceva decât o încercare de decredibilizare a anumitor persoane, pentru că în final se dovedește nevinovăția medicului. Numai că acest final care este după 3-4 ani de zile nu mai este anunțat în presă sau este comunicat sub forma “s-a mai mușamalizat un caz”, medicul nebeneficiind niciodată de prezumția de nevinovăție. (…)
Observăm că se încearcă a se induce o stare de neîncredere a populației în Sistemul public de Sănătate. (…)
În concluzie, încet-încet opinia publică este pregătită să ceară ea privatizarea Sistemului public de Sănătate. Nu va mai trebui o decizie administrativă pentru a închide spitalele, ci va fi o cerere a populației. E bine, e rău? Rămâne de văzut. Totuși, dacă e așa de bine, de ce doar în trei țări din lume Sistemul de Sănătate este privat? Și, paradoxal, sistemul nu are eficiență. Nu trebuie omis faptul că monopolurile private sunt cele mai periculoase pentru domeniul sănătății. Ele sunt interesate numai de profit și nu au auzit de responsabilitatea socială în Sănătate. Să nu uităm că este vorba de o piață de aproximativ 7 miliarde de euro. Cât despre soarta medicilor, ce să mai vorbim? Am primit o serie de testimoniale de la medici români care au lucrat în mari companii în Sănătate. Te îngrozești când le citești.
P.S.: Nu vreau să se înțeleagă că sunt împotriva sistemului privat. Cei care lucrează în privat știu că i-am susținut întotdeauna atunci când se încerca a fi discriminați. Și aceeași atitudine o mențin și acum. Dar trebuie să se înțeleagă că sistemul privat nu este o alternativă la sistemul public, ci este un sistem complementar al cărui rol este de a ridica presiunea de pe sistemul public. Sistemul public și sistemul privat trebuie să existe și să coexiste pe principii de egalitate.
Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
Citește și: VASILE ASTĂRĂSTOAE – Ar putea relaţia medic – pacient supravieţui nevoilor moderne?
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Învierea Domnului - 12 aprilie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Gânduri pentru început de an - 3 ianuarie 2026
- VASILE ASTĂRĂSTOAE – Hristos Se naște, slăviți-L! - 24 decembrie 2025
