Vorbim despre domenii publice esențiale, cum sunt apărarea națională, administrația publică, cultura națională, dreptul/justiția, educația națională, ordinea publică, securitatea națională. Și mai sunt și altele, nu atât de evident esențiale pentru funcționarea statului România (adică pentru îndeplinirea de către stat a funcțiilor sale de apărare, securitate, ordine și dreptate, educare și cultivare a publicului locuitor în statul acesta).

Când zic că este iremediabil compromisă componenta teoretică a domeniilor publice listate mai sus nu mă refer (doar) la faptul că școlile aferente acestor domenii produc pe bandă rulantă impostori la nivel de doctorat și la nivel de profesori universitari, prin metoda prostului, adică prin metoda copiatului fără ca măcar să știe autorul ce copiază.

Când zic asta, eu am în minte că, în statul România, nu este instituționalizată gândirea teoretică, la niciun nivel. Nici la nivel general, nici la nivel particular (pe domenii, sectoare ori materii/discipline) și desigur că nici la nivel local.

Iar instituționalizarea asta inexistentă ar fi presupus legi, cutume, tradiții, lecții învățate, scări de valori și altele ca astea, toate puse în practică prin proceduri, norme și metode cunoscute, acceptate și utilizate de toată lumea. Adică și de către autoritățile publice, și de către organizațiile neguvernamentale (așa-zisele organizații ale societății civile), și de către publicul interesat, dar și de către publicul larg, beneficiarul suprem al produselor edificiilor instituționalizate astfel.

Dintr-o astfel de instituționalizare ar fi rezultat școli de gândire națională, ar fi rezultat centre de referință (ca să nu zic de excelență) pe subiectele materiilor conexe domeniilor teoretice, ar fi rezultat platforme de acumulare și de distribuire a cunoașterii rezultate din gândirea și experimentarea teoretică, la nivel național și internațional, ar fi rezultat proceduri de bune practici și așa mai departe. Toate augumentate de un sistem de comunicare publică inteligent și onest.

Dar nu e cazul. Nici vorbă de așa ceva, cum ar fi edificarea instituțională a gândirii teoretice asociată domeniilor publice esențiale pentru buna funcționare a statului România!

Ceea ce nu ar trebui să fie o mare problemă. Dacă îi întrebăm pe guvernanții noștri, cei care ar trebui să fie beneficiarii primari ai produselor gândirii teoretice practic compromise iremediabil la noi, ei ne vor răspunde că suntem de fapt beneficiarii unei gândiri superioare, adică deasupra cele naționale sau departamentale, din produsele căreia aflăm noi ce este bine pentru noi să facem, în fiecare dintre domeniile publice menționate la începutul acestui text.

De fapt, doar ei, guvernanții, sunt beneficiarii unor asemenea produse superioare lor. Iar ei iau decizii care ne privesc, ne afectează viața și uneori ne aduc moartea, fără să ne mai spună și nouă de unde le vin asemenea indicații prețioase, de transpus în decizii, la nivel național și local.

Ceea ce crează o problemă, totuși.

Cum ziceam mai sus, beneficiarii ultimi ai unor produse de gândire teoretică, pe care să se întemeieze deciziile capitale, strategice și vitale pentru întreaga națiune română, sunt membrii poporului român, în totalitatea lor. Pentru că ei sunt suveranul colectiv în România și ar trebui să își exercite ei suveranitatea națională în deplină cunoștință de cauză și pe baze teoretice fundamentale.

Simplul fapt că guvernanții ne asigură pe noi, publicul național suveran, că deciziile lor despre noi ar fi fundamentate teoretic, adică ar avea ceva știință în spatele lor, dar fără să ne dea nouă detalii, nu este suficient.

Pentru că, în ceea ce privește publicul național, acesta are o nevoie naturală de a fi informat cu orice este legat de soarta sa. De la nivelul pensiilor și până la război. De la rațiunea organizării educației gratuite, de stat și până la marile provocări ale mediului natural. De la sănătatea dentară și până la prelungirea speranței de viață, pe sexe.

Atunci când această nevoie de informare credibilă nu este satisfăcută de statul România, prin autoritățile sale publice, vidul de comunicare între stat și publicul suveran în stat este umplut de zvonuri, de bârfe, de terorii ale conspirației, dar și de dezinformare sadea, exersată de oricine este neprietenul acestui popor român, locuitorul de astăzi al acestor meleaguri de legendă.

Ceea ce este totuși o problemă, cum ziceam.