De Ziua Crucii.

E-naltă până la cer, crucea ta, brav român, voievod și martir, suflet de crin în oțel, lamură din Măiastră și Doină neprinsă de laț, furtună ce râde de glonț și de foc.

E-naltă până la Cer, Făt-Frumos, crucea ta;

și grea.

Toti muntii se poartă în ea către El.

Strămosii ce vin din adâncuri de neam sunt scări pentru pasul tău de viteaz;

Măiastra te-a înălțat către fierul din tălpile lui Hristos spre a-l putea atinge si noi,

Atunci când simțim brazii crescând

Cu muguri de înviere peste morminte.

E-naltă până la cer, crucea ta, brav român,

Cu moartea spre viată o tin pironită-n pământ si Ion si Vasile, cu toti fratii de gând și de arme căzuți, toți laolaltă ne duc, ne-aduc pe noi cei muritori ce o purtăm pe umeri, spre fierul ce plânge

Înfipt in mâinile Lui.

Cu temnite rupte, zdrobite de vise, de rugăciuni îngânate-n genunchi pe ciment,

Cu nunta de-Apus,

Botez de adevărat Început,

Tu acolo ne duci, ne aduci, spre tâmpla cu ghimpi ce lăcrimează izvor de sânge, de zori, de nou legământ.

E-naltă până la Cer, până-n Pământ, Crucea Ta,

Brav Român!